30 Octombrie 2020 publicat în Sărbatori 162 share-uri

Tradiții și obiceiuri legate de ziua de 31 octombrie, sâmbăta pomenirii morților, zi cunoscută în tradiția creștin ortodoxă și ca Sâmbăta morților sau Moșii de Toamnă.  

În cultura populară, oamenii de la sate încă respectă obiceiul de a nu se duce la fântâni în această zi sau de a nu traversa o răscruce de drumuri nebatută de nimeni căci acolo își fac simțită în această zi duhurile rele și este bine să nu le ieși în cale sau să le manii căci se vor răzbuna pe cei mai ghinioniști. De asemenea, se mai crede că de Sâmbăta morților, vizitele de curtoazie nu sunt tocmai indicate. Este bine să îți vizitezi aproapele doar dacă ai de gând să dai pomană și mâncare pentru sufletul celor plecați. Părintele Cleopa spunea că această zi nu trebuie să ne prindă oricum, ci împăcați cu toți oamenii, cerându-le iertare celor cărora le-am greșit.

Foto: By badahos /Shutterstock

Această Sâmbătă a Morților vine să ne amintească că suntem interconectați cu cei care au existat înaintea noastră, cu strămoșii și rudele noastre (chiar până la al 9-lea neam) și că este bine să le adresăm un gând curat și o lumânare aprinsă (simbol al iubirii noastre pentru ei, iubire care sudează cele două planuri: vizibil și invizibil). Lumânările ard pe tot parcursul slujbei ca un simbol al credinței, al luminii, al iubirii și legăturii dintre oameni, amintind totodată și de lumina produsă de faptele bune ale moșilor pe care îi comemorăm și la care ne gândim în această zi. Iar dacă ei nu au reușit să facă suficiente fapte bune în timpul vieții, o credință străveche creștină ne învață că este bine să facem noi în numele lor.

De asemenea, lumânări pot fi aprinse astăzi și la mormintele celor dragi, iar preotul le poate tămâia mormintele, simbol al vieții de după moarte. În multe zone ale țării, cei rămași aduc flori proaspete cu care împodobesc mormintele celor dragi. În tradiția creștină, indiferent de greșelile celui plecat dintre vii, se crede că rugăciunea îi ajută sufletul și îl ușurează de păcate. Rugându-ne pentru cei adormiți, sperăm ca ei să primească lumina Nașterii și a Învierii lui Hristos. Orice rugăciune făcută cu sufletul și cu iubire pentru persoana respectivă îl aduce mai aproape de Dumnezeu și de lumină, de Învierea cea Adevărată.

Foto fr si main: By Lidiia /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri