18 Noiembrie 2021 publicat în Sanatate 16 share-uri

Născute în iulie 2020, în Camerun, Elizabeth și Mary erau unite în zona șoldurilor și împărțeau măduva spinării, o parte a coloanei vertebrale până la tractul urinar, tractul digestiv, sistemele urogenitale și structura neurovasculară.

Comunicat de presă

Două gemene siameze în vârstă de 1 an s-au născut pentru a doua oară în Turcia, la spitalul Acibadem Altunizade din Istanbul, atunci când medicii au reușit să le separe după o intervenție maraton care a durat nu mai puțin de 27 de ore! Născute în iulie 2020, în Camerun, Elizabeth și Mary erau unite în zona șoldurilor și împărțeau măduva spinării, o parte a coloanei vertebrale până la tractul urinar, tractul digestiv, sistemele urogenitale și structura neurovasculară. Camerunul nu avea mijloacele medicale și tehnice pentru a separa gemenele, așa că Președinția Camerunului a facilitat tratamentul și a contactat medicii Spitalului Acibadem. Atunci când condițiile de siguranță impuse de pandemie au permis, siamezele au fost aduse la spitalul turc de pe 30 martie 2021. Aveau 9 luni pe atunci și aveau să înceapă pregătirea pentru un proces chirurgical fără egal.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Poți scăpa de celulită în mai puțin de două luni de zile RoboWave, robotul educațional construit de echipa Națională de Robotică a României cu sprijinul companiei Wave Studio, a câștigat două campionate internaționale Sweeteria deschide prima cofetărie - ciocolaterie fără zahăr din România în Destiny Park

Medicii din numeroase departamente, de la urologie și unitatea de terapie intensivă până la radiologie, kinetoterapie și chirurgie cardiovasculară, și o armată de profesioniști din domeniul sănătății s-au reunit sub supravegherea profesorului de chirurgie pediatrică Burak Tander, profesorului de neurochirurgie pediatrică Memet Özek, profesorului de Chirurgie estetică, plastică și reconstructivă Hakan Ağır, profesorului de anestezie Serpil Ustalar și profesorului de terapie intensivă pediatrică Agop Çıtak – toți de la Spitalul Acibadem Altunizade – pentru a separa gemenele unite. Tratamentul multidisciplinar a durat 7 luni.

Operația-maraton a avut loc pe 12 august 2021 și a durat până pe 13 august 2021, când gemenele au putut ocupa, în sfârșit, pătuțuri separate la secția de terapie intensivă unde s-au trezit într-o viață cu totul nouă. Drumul către această “cea mai frumoasă… despărțire” a fost pavat cu eforturile riguroase ale numeroșilor medici din multe departamente, de la neurochirurgie pediatrică la chirurgie plastică, chirurgie pediatrică, radiologie, urologie, anestezie, chirurgie cardiovasculară și echipă de terapie intensivă. Este unul dintre puținele spitale din lume care poate realiza o intervenție chirurgicală atât de complexă.

Trei autori români de top în portofoliul Editurii CUANTIC! Călătorește cu metroul și colecționează artă de Theodor Aman și Nicolae Grigorescu! Portalul 55 se deschide la început de Mai! Urmează una dintre cele mai puternice zile pentru manifestarea schimbărilor dorite - ziua 5 din luna a 5-a!  
Foto: echipa medicală implicată în mataronul chirurgical

„Noi, cei din echipa de neurochirurgie, am început operația de separare. Din moment ce fetițele au împărțit măduva spinării, mielomeningocelul, membranele coloanei vertebrale și osul sacrococcigian, am separat aceste structuri și, astfel, am finalizat procedurile chirurgicale care țin de specialitatea noastră. Chiar și poziționarea pacientelor pe masa chirurgicală a fost o provocare – aveam doi copii lipiți și poziția ideală a unui copil complica substanțial operația celuilalt! Așa că am efectuat operația într-o poziție ieșită din comun. Suntem atât de bucuroși că totul a fost un succes. Este important să subliniem și eforturile echipei de kinetoterapie pediatrică - acești copii sunt acum perfect recuperați în ceea ce privește mișcarea și mersul”, precizează renumitul Profesor de Neurochirurgie Pediatrică Memet Özek.

Prestige Orchestra lansează piesa mirilor anului 2023. Ascultă „Ne unim destinele” Iubirea de sine. Cum poți să te regăsești în câțiva pași simpli Caria dentară – ce este și cum se tratează

Echipa medicală exersase de nenumărate ori tehnicile și pașii chirurgicali pe două manechine tridimensionale construite special pentru cazul siamezelor Elizabeth și Mary. Aceste manechine tridimensionale au fost create prin examene radiologice și angiografice preoperatorii la Centrul de Bio-design al Universității Acibadem. Emoțiile au fost cu adevărat copleșitoare când fetițele, care din cauza poziției nu s-au putut vedea până atunci, s-au privit pentru prima oară.

„S-au separat măduva spinării, căile urinare, rectul și unele vase de sânge. Rectul se deschidea spre un anus articular. Complexul muscular care regla defecația a fost și el împărțit de cele două surori și asta a fost una dintre cele mai semnificative provocări. Colostomia a fost efectuată pentru a împărți în două zona respectivă. Una dintre fetițe nu avea vagin, în timp ce vaginul celeilalte era și el problematic. O cavitate a fost creată în timpul intervenției chirurgicale pentru a putea construi un vagin în viitor. Niciuna dintre ele nu avea uter sau era extrem de subdezvoltat. Au fost unite sistemele lor digestive și urinare, sistemul genital și sistemele neurovasculare. Toți membrii echipei au studiat manechinul tridimensional, care a fost construit pentru a efectua o operație de separare fără cusur. Mary a fost prima care a părăsit sala de operație, urmată de Elizabeth. A fost un moment incredibil de emoționant pentru echipă, atunci când bebelușii s-au văzut pentru prima dată.”, își amintește profesorul de Chirurgie Pediatrică Burak Tander.

Cum putem integra principiile spirituale într-o lume modernă și agitată? Câteva sfaturi simple, dar puternice 5 MAI – Eclipsă de lună prin penumbră și Lună plină în Scorpion – Cât trăim, învățăm, aflăm și experimentăm. Lecția inimii ușoare! MARELE Horoscop al Lunii Mai 2023: previziuni astrale complete pentru fiecare zodie în parte

Separarea chirurgicală a presupus și procese complexe de reconstrucție. A fost rândul Profesorului de Chirurgie Estetică, Plastică și Reconstructivă Hakan Ağır, un profesionist de renume mondial, să intervină.

Am efectuat proceduri pentru a desprinde pielea, țesuturile subcutanate și mușchii înainte de operația de separare a gemenilor uniți. Am plasat expansori de țesut în prima fază a operației de separare la anumite părți ale corpului, unde gemenele unite urmau să fie separate. A fost un proces pregătitor, prima fază. În a doua fază, ne-am asumat rolul de a închide zonele operate de echipele de chirurgie pediatrică și neurochirurgie pediatrică. De asemenea, am acționat ca o echipă pentru a depăși problemele postoperatorii de vindecare a rănilor cu echipe de terapie intensivă generală și boli infecțioase și cu asistența medicală maximizată”, explică Profesorul Ağır.

Nici anestezia nu a fost un capitol ușor în această operație-maraton. Profesorul specializat în Anestezie Serpil Ustalar Özgen povestește: „Rolul nostru, ca echipă de anestezie, a fost să-i facem pe acești bebeluși să doarmă în siguranță pe toată durata intervenției chirurgicale, pentru a ajuta chirurgii noștri să lucreze confortabil și să-i salveze. Am pregătit toate echipamentele în două culori pentru a evita confuzia între cei doi bebeluși înainte de a începe operația; echipa a fost împărțită în „Echipa Elizabeth” și „Echipa Mary”. De fapt, 27 de ore au părut ca o oră pentru noi, pentru că toată lumea a folosit toate mijloacele tehnologice, fiecare a procedat foarte profesionist și concentrat pe rolul său. Bebelușii sunt, acum, foarte bine și cresc foarte repede. Sunt atât de fericit să fiu membru al echipei care i-a despărțit cu succes; bucuria de a-i vedea pe copii atât de sănătoși, cântând cântece și dansând e fără egal.”

Citiți continuarea pe pagina următoare >>>


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri