Măseaua de minte este al treilea molar din cavitatea bucală și apare în cea mai îndepărtată zonă a maxilarului, respectiv a mandibulei. Aceste măsele încep să erupă la vârsta adultă, între 17 și 30 de ani (sau chiar peste 30 de ani, în unele cazuri) motiv pentru care sunt numiți molari de minte.

Când se ajunge la extracție și de ce?

În cazul în care măsele de minte nu se dezvoltă armonios și nu sunt sănătoase, atunci acestea pot duce la dezvoltarea unor infecții și mai apoi la alte complicații, din punct de vedere stomatologic. Soluția? Există și este de cele mai multe ori una chirurgicală: extracția acestui molar.

Printr-o simplă vizită la cabinet, stomatologul sau chirurgul va verifica starea de sănătate a dinților și va face recomandarea potrivită, de extracție sau nu.

Cauzele care stabilesc extracția sunt:

  • carii cu/fără implicarea pulpei: este dificil să decizi să obturezi sau să devitalizezi (scoaterea nervului) un molar de minte, mai ales dacă acesta este dificil de accesat. Dacă, în schimb, caria este mică și se poate ajunge cu ușurință, este posibil ca dintele să fie tratat și vindecat;
  • prezența abceselor, granuloamelor, chisturilor;
  • poziția lor nu este aliniată cu ceilalți dinți, ceea ce face igiena dificilă și provoacă cariile dentare și probleme ale gingiilor atât pe molarul de minte, cât și pe dinții învecinați (de obicei al doilea molar).

Este dureroasă extracția molarului de minte?

„Acolo unde este necesar, îndepărtarea unei măsele de minte este o operație care se efectuează sub anestezie locală, pentru care nu există percepția durerii. Este important să urmezi toate sfaturile medicului și să te bazezi pe expertiza sa. Acest lucru va reduce și posibilul disconfort după extracție.”, punctează dr. Nassar.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Un mix perfect pentru frumusețea pielii, părului și unghiilor tale

Din punct de vedere stomatologic, o extracție de molar de minte se poate face în următoarele două cazuri:

  1. Atunci când o parte din măsea rămâne în gingie. Acest lucru se poate întâmpla deoarece molarii de minte erup în zona cea mai din spate a cavității bucale, unde este greu să vezi exact ce se petrece acolo, iar periajul este destul de anevoios. În plus, măselele de minte care erup parțial pot fi coridoare deschise pentru retenția resturilor alimentare. Acestea pot cauza boli ale gingiei și alte infecții orale;
  2. Când spațiul din cavitatea bucală nu este suficient pentru o dezvoltare normală, atunci măselele de minte pot să-și facă loc cu forța. Mai simplu spus, acestea împing în molarii lângă care cresc. Apare astfel fenomenul denumit și dinți încălecați sau se poate ajunge chiar la deteriorarea molarilor din apropiere; se poate întâmpla ca acest efect al dinților încălecați să capete un efect de domino generalizat și să apară înghesuiri dentare în mai multe locuri.

Cel mai important sfat pe care-l poți primi: nu neglija vizita regulată, o dată la 6 luni, la medicul stomatolog!

* Informații oferite de specialiștii Clinicii de Implantologie Dr. Lorelei Nassar, str. Puțul lui Zamfir nr. 17, sect. 1, București

Foto fr si main: De la Aleksandra Gigowska /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri