„Indiferent de ceea ce declanșează durerile de cap, este important să știm că tratamentul trebuie să fie personalizat, adaptat fiecărui pacient în parte. În mare sunt două tipuri de tratamente – cel de fază acută sau ce facem atunci când apare durerea și cel de prevenție. În primul caz putem folosi un antiinflamator în combinație cu un antiemetic dacă durerea este însoțită de greață. Atunci când durerea și greața nu trec astfel putem folosi alte substanțe active care se administrează intranazal sau cutanat. O altă opțiune este oxigenul în cantitate foarte mare. În ce privește prevenția, fiecare dintre aceste dureri are un tratament specific. Însă cel mai important aspect, indiferent de tratament, este că neurologul trebuie să aibă o discuție cu pacientul despre posibilele efecte adverse, despre ce trebuie monitorizat cu fiecare medicament în parte și despre efectele dezastruoase pe care le are automedicația”, Dr. Ana Maria Vlădilă este medic neurolog specializat în patologii neurodegenerative și ecografie Doppler.
Neuroaxis este o clinică integrată de neurologie din București care oferă servicii de diagnostic, tratament și monitorizare în ramurile neurologiei și specializărilor conexe acesteia: psihiatrie, cardiologie, neurochirurgie, reumatologie.
Foto fr si main: By peterschreiber.media /Shutterstock
Universitățile românești, prezență redusă în clasamentul Shanghai pe domenii de studiu 2026
USR propune un plan de măsuri pentru educație, după rezultatele slabe ale României la testele PISA
Ministrul Educației: exigența trebuie crescută, iar elevii cu note mici primesc ore remediale
România s-a calificat la Jocurile Europene 2027, cu locul 6 mondial la gimnastică aerobică