"O femeie trebuie sa arda. Sa arda de pasiune, sa arda de cuvinte, sa arda de idei, sa arda de dorinta pentru ceea ce iubeste ea cu adevarat. Foc consistent trebuie sa se afle sub viata creatoare a fiecarei femei." (Clarissa Pinkola Estes, Women Who Run with the Wolves)

Este femeia care a uitat sa alerge, este Femeia Domesticita….

Cealalta femeie este vie, salbatica, materie bruta, frumusete si brutalitate in stare pura, este instinctiva pana in maduva oaselor. Vrea sa alerge, sa simta vantul libertatii fluturandu-i pletele. Aceasta femeie alearga, alearga si pe masura ce alearga se simte una cu alergarea sa. Simte insufletirea. Isi asculta glasul si le permite si celorlalti sa il asculte. Aceasta femeie danseaza cu oamenii si cu lupii. Are o mie de ochi, ochii intuitiei si ai instinctelor, dincolo de care priveste lumea si lumea o priveste prin ei. Este plina de forta si forta ei se manifesta creativ, descatusat, lipsit de inhibitii. Aceasta femeie este nesupusa inca...

Daca nu are incotro, nu ezita sa muste... Nu ii este rusine sa se apere sau sa-i apere pe cei la care sufletul sau salbatic isi cauta imblanzirea. Aceasta femeie s-a conectat la frumusete, la libertate, la salbaticie. Asa salbatica si neimblanzita cum este, este splendida, este blanda, este mai feminina ca niciodata. Aceasta femeie este conectata in permanenta la natura sa instinctuala. Nu a permis si nu si-a permis sa fie captiva, nu se jeneaza de simturile ei... Nu isi ascunde simtirea si nu ii este rusine sa afirme ca arde de dorinta. Aceasta femeie stie cand un lucru trebuie sa fie lasat in viata. Stie cand ceva trebuie lasat sa moara. Isi urmeaza doar calea sa naturala, fireasca… Stie doar cine este.

Este femeia care alearga cu lupii, Femeia Salbatica…

Foto: Jozef Klopacka/ shutterstock.com

Arhetipul Femeii Salbatice: Suntem intuitie, forta, creativitate si suntem mult...

“Desertul este un loc unde viata este foarte condensata. Viata in desert este mica, insa stralucitoare. Mult din ceea ce se intampla are loc sub pamant. Multe dintre femei traiesc astfel de vieti, vieti desertice. Foarte putin are loc la suprafata si enorm sub pamant.” ( Clarissa Pinkola Estes, Women Who Run with the Wolves)

Clarissa Pinkola Estes este doctor in psihologie, psihanalist Jungian si specialist in posttrauma, poeta si artist al cuvintelor. Clarissa Pinkola Estes este autoarea cartii “Femei care alearga cu lupii” (Women Who Run with the Wolves), o carte superba, plina de mituri multiculturale, de povesti si intelesuri profunde, o lectura excelenta pe care o recomandam cu toata caldura. Clarissa Pinkola Estes este cea care aduce in centrul atentiei arhetipul femeii salbatice.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri