Sunt oameni pe care îi observăm mai ales prin felul în care au grijă de ceilalți. Știu când să sune, își amintesc lucruri importante, observă schimbări mici în comportamentul celor dragi și au aproape întotdeauna disponibilitatea de a asculta. Când cineva are o problemă, acești oameni apar firesc în peisaj. Nu neapărat pentru că li se cere, ci pentru că așa funcționează ei: văd ce este nevoie și încearcă să facă ceva.
Uneori sunt cei care țin familia aproape, alteori prietenul care răspunde la telefon la orice oră sau partenerul care știe imediat când ceva nu este în regulă. Ne obișnuim cu prezența lor și, fără să ne dăm seama, ajungem să credem că sunt bine tocmai pentru că îi vedem mereu ocupându-se de binele altora.
Dar omul care are grijă de toată lumea are și el momente în care obosește, se teme, se simte pierdut sau pur și simplu nu mai are chef să fie puternic. Diferența este că, uneori, aceste stări nu ajung la suprafață. El poate continua să funcționeze foarte bine chiar și atunci când în interior lucrurile sunt mai puțin clare.
Poate să asculte problema altcuiva în timp ce propria problemă așteaptă de luni întregi să fie privită. Poate să spună „nu-i nimic” nu pentru că nu simte nimic, ci pentru că s-a obișnuit să treacă repede peste ceea ce simte. Și poate că aici începe întrebarea adevărată a acestui subiect: ce se întâmplă cu omul care a devenit atât de atent la ceilalți, încât aproape că a uitat să se observe pe sine?
De unde vine nevoia de a avea grijă de ceilalți
Pentru unii oameni, grija este pur și simplu felul lor de a iubi. Nu au nevoie de teorii pentru a explica de ce își sună părinții, de ce își întreabă prietenii dacă au ajuns cu bine sau de ce se gândesc la ce le-ar putea face ziua mai ușoară celor pe care îi iubesc. Au o sensibilitate crescută la stările celor din jur și simt repede când ceva s-a schimbat.
Această disponibilitate poate fi una dintre cele mai frumoase calități pe care le poate avea un om. Ea creează apropiere, siguranță și sentimentul că nu trecem singuri prin lucrurile importante ale vieții.
Există însă și oameni care au învățat foarte devreme să fie atenți la ceilalți. Poate au crescut într-un mediu în care trebuiau să observe rapid dacă cineva era supărat, obosit sau nemulțumit. Poate au fost copiii responsabili, cei care nu voiau să creeze probleme, cei care încercau să facă lucrurile bine pentru a păstra liniștea în jurul lor.
Mai târziu, această atenție poate deveni un reflex foarte bine exersat. Adultul rezultat știe să citească încăperea, să anticipeze nevoile, să calmeze conflicte și să ofere sprijin. Numai că aceeași persoană poate avea surprinzător de puțină practică în a-și identifica propriile nevoi. Nu pentru că nu le are, ci pentru că a petrecut mult timp uitându-se în afară.
Aici apare o diferență importantă între a fi atent la ceilalți și a te simți responsabil pentru starea lor. Poți să fii alături de un om fără să consideri că trebuie să-i rezolvi tristețea. Poți să asculți fără să cauți imediat soluția. Poți să ajuți fără să simți că, dacă nu intervii, ai greșit cu ceva.
Pentru persoana care a fost mult timp „omul de încredere”, această distincție nu este întotdeauna ușoară. Ea poate confunda iubirea cu responsabilitatea și apropierea cu nevoia de a face permanent ceva pentru celălalt. În realitate, oamenii pe care îi iubim au nevoie și de spațiul de a-și trăi propriile experiențe, de a lua decizii și de a-și purta propriile emoții.
De ce este atât de greu să primești aceeași grijă pe care o oferi
Este interesant că un om care știe foarte bine să aibă grijă de ceilalți poate deveni stângaci atunci când cineva încearcă să aibă grijă de el. Poate minimaliza ceea ce simte, poate schimba subiectul sau poate răspunde automat cu „sunt bine”. Uneori, nu este vorba despre orgoliu și nici despre dorința de a părea puternic. Pur și simplu, persoana respectivă nu este obișnuită să se afle în această poziție. A fost atât de mult timp cel care oferă, încât a primi îi poate provoca un sentiment de expunere.
Când altcineva spune „lasă-mă pe mine”, trebuie să renunțe pentru o clipă la control și să accepte că nu este nevoie să se ocupe singur de tot.
Mai există un motiv pentru care grija față de ceilalți poate părea mai ușoară decât grija față de propria persoană: în cazul celuilalt, avem distanță. Putem vedea mai limpede că prietenul nostru are nevoie de odihnă, că sora noastră se consumă prea mult pentru o situație sau că partenerul nostru își cere prea multe de la sine.
Când problema este a noastră, emoțiile intră în ecuație și lucrurile devin mai greu de judecat. De aceea putem oferi altora sfaturi pe care noi înșine nu reușim să le urmăm. Nu pentru că suntem ipocriți, ci pentru că atunci când suntem implicați afectiv, nu mai avem aceeași claritate pe care o avem când privim viața cuiva din exterior.
Uneori, omul care are grijă de toți ceilalți nici măcar nu își dă seama cât de mult a dus până când cineva îl întreabă sincer ce mai face. Nu „ce ai mai rezolvat?”, nu „cum merg lucrurile?”, ci „tu cum ești?”. Întrebarea poate părea simplă, dar poate deschide o ușă pe care persoana respectivă nu a mai deschis-o de ceva vreme.
Poate descoperi că este mai obosită decât credea, că o anumită relație o consumă, că a acceptat prea multe sau că, în tot efortul de a fi prezentă pentru ceilalți, a amânat lucruri importante pentru propria viață. Uneori nu avem nevoie imediat de o soluție. Avem nevoie, înainte de toate, să fim văzuți fără să trebuiască să explicăm de ce am ajuns să fim obosiți.
Grija pentru ceilalți nu ar trebui să însemne absența ta din propria viață
A avea grijă de tine nu înseamnă să devii mai rece, mai egoist sau mai puțin disponibil. Înseamnă să nu te scoți pe tine din relația de grijă pe care o ai cu lumea. Dacă ai răbdare cu un prieten care trece printr-o perioadă complicată, merită să existe puțină răbdare și pentru zilele în care tu nu funcționezi la capacitate maximă.
Dacă îi spui cuiva drag că nu trebuie să rezolve totul într-o singură zi, poate că aceeași regulă ar trebui să fie valabilă și pentru tine. Nu este nevoie să transformăm această idee într-o listă de reguli despre „self-care”. Uneori este suficient să recunoaștem că avem și noi limite, emoții, dorințe și zile în care nu putem fi persoana pe care toți ceilalți se bazează.
Poate că una dintre cele mai importante forme de maturizare este să înțelegem că a fi un om bun nu presupune să fii disponibil în orice moment. Poți să iubești pe cineva și să nu îi rezolvi toate problemele. Poți să fii un prieten bun și să nu răspunzi la telefon în aceeași secundă. Poți să fii un copil bun și să nu poți avea grijă de toate problemele părinților tăi.
Poți să fii un partener iubitor și să ai nevoie, uneori, să fii singur. Relațiile sănătoase nu se construiesc dintr-un singur om care oferă și altul care primește, ci din doi oameni care pot, în momente diferite, să fie sprijin unul pentru celălalt.
Și poate că, dacă avem în viața noastră un astfel de om, merită să facem ceva foarte simplu: să nu așteptăm până când spune că nu mai poate. Să-l întrebăm din când în când cum îi este, fără să presupunem că vom primi automat răspunsul „bine”. Să ne amintim că omul care ne ascultă problemele poate avea propriile lui griji, chiar dacă nu vorbește despre ele. Să observăm când cel care se ocupă mereu de toți începe să tacă.
Nu pentru a-l trata ca pe cineva fragil, ci pentru a-i transmite că nu trebuie să aibă mereu un rol în relația noastră. Poate să vină și el cu mâinile goale. Poate să fie obosit. Poate să nu aibă chef de nimic. Poate să fie pur și simplu el.
Aceasta este întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem mai des: cine are grijă de omul care are grijă de toți ceilalți? Uneori răspunsul este un om drag, alteori un prieten, un terapeut sau cineva care știe să stea aproape fără să încerce să repare.
Dar există și momente în care răspunsul începe chiar cu noi. Cu felul în care ne ascultăm, cu lucrurile pe care încetăm să le mai ignorăm și cu permisiunea de a nu fi mereu cei care țin totul în picioare. Pentru că poate că nu avem nevoie să devenim mai puternici. Poate că avem nevoie doar să ne permitem, din când în când, să fim și noi oameni de care cineva are voie să aibă grijă.
Foto fr si main: simona pilolla 2 /Shutterstock
Încă din copilărie, cuvintele au fost lumea mea. Scriam povești, versuri, jurnale intime. Găseam în scris o modalitate de a mă exprima, de a înțelege lumea din jur și pe mine însămi.
Ca redactor,...


Bobi Simion, medalie de argint la Spokane, în drum spre Mondialele de la Pattaya
Timișoara pregătește 150 de ghiozdane pentru copii din familii vulnerabile
Standardele de evaluare la Religie. Va depinde sau nu nota de prezența elevilor la slujbe?
Daniel Funeriu propune vouchere de meditații pentru elevii din familii vulnerabile