Este un tip de caracter admirat de toți, dar posedat de puțini. Iar zâmbetul larg, mereu prezent pe chip, poate deveni fie cea mai mare forță, fie cea mai mare slăbiciune.
Am trăit acest paradox încă din copilărie. Atitudinea pozitivă și idealurile altruiste insuflate de la început m-au ajutat de nenumărate ori, dar au fost și sursa unor căderi dureroase. Pentru că atunci când ești „prea drăguță”, pornești de la premisa că toți oamenii au intenții bune. Crezi automat că ceilalți te vor trata la fel de corect cum îi tratezi tu.
Te trezești făcând constant eforturi pentru ceilalți, punându-le nevoile înaintea ta, întrebându-te în tăcere dacă ar face același lucru pentru tine. De cele mai multe ori, răspunsul este nu. Îți bazezi deciziile pe ideea de karmă, pe credința că orice faptă bună va fi răsplătită, mai devreme sau mai târziu.
Într-o lume ideală, așa ar funcționa lucrurile. Poate atunci bunătatea nu ar mai fi confundată cu slăbiciunea. Dar realitatea ne obligă să recunoaștem existența unei linii fine între a fi un om bun și a deveni un preș pe care toți calcă.
După nopți întregi de supra-analiză și introspecție, am învățat cum să scap de masca „fetei drăguțe” fără să mă transform într-o persoană acră sau lipsită de empatie. Și, paradoxal, am devenit mai puternică.
Citește continuarea pe confesiunileuneifetelrele.ro
Parcursul meu profesional și construirea adultului de azi au două mari crezuri comune. Cred aprig și de neclintit în puterea cuvântului scris și în valoarea intrinsecă a fiecărui om. Acest lucru m-a determinat să...

3 din 4 români au încercat să slăbească cel puțin o dată. De ce este momentul să vorbim diferit despre gestionarea greutății
Salvați Copiii: Reducerea vârstei răspunderii penale nu corectează cauzele unor evenimente tragice
Cum ajung copiii și adolescenții la acte de violență extremă: factorii declanșatori și semnele văzute prea târziu
Singurătatea doare! Tu o poți vindeca! Campanie pentru susținerea nevoilor urgente ale vârstnicilor din România