Este un tip de caracter admirat de toți, dar posedat de puțini. Iar zâmbetul larg, mereu prezent pe chip, poate deveni fie cea mai mare forță, fie cea mai mare slăbiciune.
Am trăit acest paradox încă din copilărie. Atitudinea pozitivă și idealurile altruiste insuflate de la început m-au ajutat de nenumărate ori, dar au fost și sursa unor căderi dureroase. Pentru că atunci când ești „prea drăguță”, pornești de la premisa că toți oamenii au intenții bune. Crezi automat că ceilalți te vor trata la fel de corect cum îi tratezi tu.
Te trezești făcând constant eforturi pentru ceilalți, punându-le nevoile înaintea ta, întrebându-te în tăcere dacă ar face același lucru pentru tine. De cele mai multe ori, răspunsul este nu. Îți bazezi deciziile pe ideea de karmă, pe credința că orice faptă bună va fi răsplătită, mai devreme sau mai târziu.
Într-o lume ideală, așa ar funcționa lucrurile. Poate atunci bunătatea nu ar mai fi confundată cu slăbiciunea. Dar realitatea ne obligă să recunoaștem existența unei linii fine între a fi un om bun și a deveni un preș pe care toți calcă.
După nopți întregi de supra-analiză și introspecție, am învățat cum să scap de masca „fetei drăguțe” fără să mă transform într-o persoană acră sau lipsită de empatie. Și, paradoxal, am devenit mai puternică.
Citește continuarea pe confesiunileuneifetelrele.ro
Parcursul meu profesional și construirea adultului de azi au două mari crezuri comune. Cred aprig și de neclintit în puterea cuvântului scris și în valoarea intrinsecă a fiecărui om. Acest lucru m-a determinat să...

Ce prevede legea pentru combaterea violenței în școli: sancțiuni graduale, de la mustrare la exmatriculare
Craiova găzduiește un nou concurs de gimnastică aerobică, cu intrare liberă pentru public
Ministrul Educației cere clase mai mici: „34 de elevi într-o clasă e enorm”
Maria Aldea, campioană națională U16 la șah: povestea unei performanțe de excepție