13 Aprilie 2021 publicat în Psihologie 70 share-uri

De cele mai multe ori, fumătorii vor găsi diferite scuze pentru a motiva această „plăcere nevinovată”: socializare, plictiseală, relaxare, îmi place gustul, îmi place gestul, merge dimineața la cafea, îmi activează digestia, etc. Lucrurile care stau în spatele acestui obicei însă sunt ceva mai profunde și ating chiar centrul ființei noastre – acele nevoi despre care poate nu știm sau pe care ni le refuzăm singuri.

“Având țigara în mână, ne dă „un scop” pentru a fi acolo și o ocupație, care să ne permite să facem mai mult decât de a sta cu mâinile în buzunar. Evităm astfel posibile gesturi incomode, posturi sau atitudini corporale care ar putea trăda nivelul de anxietate resimțit în interior. În plus, dacă optăm pentru combinația „țigarea și cafeaua”, practic ne ținem ambele mâini ocupate, fiind complet absolviți de șansa de a face orice fel de gest și formăm o barieră metaforică între noi și ceilalți în spatele căreia ne putem simți protejați, în siguranță”, consideră psihologul Andra Tănăsescu.

Lipsa iubirii ne facem să fumăm mai mult

Cel de-al patrulea motiv pentru care fumăm este pentru că, la un nivel foarte profund, simțim lipsa iubirii și a căldurii sufletești în viața noastră. În acest caz, a ne umple plămânii cu fumul cald ne induce starea de relaxare pe care ne-ar oferi-o o îmbrățișare blândă, spre exemplu.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Cazurile de depresie cresc dramatic la copiii cu vârsta între 11 și 14 ani și la adolescenți (Anchetă) Meditația mindfulness: Antidotul pentru stres și anxietate

“Majoritatea oamenilor descriu modul în care simt afecțiunea și iubirea drept o senzație de căldură la nivelul pieptului. Plămânii sunt în partea superioară a corpului deci, este de la sine înțeles că atunci când îi umplem cu fumul cald, este ca și când simțim cum ni se încălzește „sufletul”. Și, în mod special, pentru că focul și aerul am zis că reprezintă aspectul masculin, cel mai probabil ne simțim privați de iubirea partenerului nostru sau a tatălui nostru – adică a simbolului masculin de care ne este dor, care nu mai este în viața noastră sau care este dar nu ne oferă așa cum avem nevoie”, conchide psihologul.

* Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este Psiholog, Coach Wing Wave, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, cu specializări în terapia de cuplu și familie, dans terapie, somato-terapie, NLP și lucrul cu proiecțiile sinelui. Și-a propus ca prin ceea ce face să aducă în viața fiecărei persoane cu care lucrează un plus de conștientizare, cunoaștere și încredere în propriile forțe. Obiectivul ei este să ofere cât mai multe din experiența ei, atât personală cât și profesională, astfel încât să producă schimbări semnificative în viețile celorlalți.

Foto fr si main: De la Gorynvd /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri