1 Octombrie 2018 publicat în Psihologie 3 share-uri

Nu este mai bine sau mai rău la psiholog față de psihiatru și viceversa, ci contează doar ceea ce căutăm cu adevărat: o rezolvare a unei situații de moment și cu efecte pe termen scurt sau o schimbare a felului în care îți trăiești viața pe termen lung.

Comunicat de presă

La începuturile profesiei de psihoterapeut în România, chiar și acum, după atâția ani buni, încă sunt persoane care consideră că psihologii sunt cei care se ocupă de oamenii “nebuni”, adică de cei cu tulburări psihice și, în majoritatea cazurilor (încă), psihologii sunt confundați cu psihiatrii.

Deși informația se găsește la un click distanță pe minunatul nostru Internet, care ne acaparează pe zi ce trece din ce în ce mai mult timp din viață, sau la un telefon distanță ca să pui o întrebare, totuși sunt persoane care privesc psihologul (de fapt, termenul corect este psiholog-psihoterapeut, deoarece acesta se ocupa de intervenţie) cu teamă, cu neștiință, “pe după perdea” ca să nu se prindă cineva că au vreo nevoie sau dorință de la viață.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), nu este mai bine sau mai rău la psiholog față de psihiatru și viceversa, ci contează doar ceea ce căutăm cu adevărat: o rezolvare a unei situații de moment și cu efecte pe termen scurt sau o schimbare a felului în care îți trăiești viața pe termen lung. Uneori este posibil să avem nevoie de ambii specialiști și, dacă îi găsim și sunt dispuși să colaboreze, atunci ne putem considera pe jumătate vindecați.

Ce face psihiatrul?

Psihiatrul este specialistul care:

Alocă o discuție scurtă (max. 20 min) cu persoana în privința situației deoarece are o anumită pregătire, abordare și direcție medicală și treaba lui este să recomande un tratament pe care să-l ia persoană acasă.

2.    Tratează medicamentos persoană care prezintă un dezechilibru ajuns deja în planul fizic.

3.    Tratează efectul pe care l-au avut evenimentele în viață persoanei.

4.    Tratează la nivel fiziologic, aducând chimic în organism substanțele necesare pe care corpul nu le mai produce suficient sau reglând ceea ce produce în exces și ajutând organismul să reînvețe treptat echilibrul natural.

5.    Tratează pe termen limitat, până la eliminarea simptomelor.

6.    Susține medicamentos persoana care se simte emoțional suficient de rău încât să nu se poată concentra asupra schimbării în plan mental, emoțional, comportamental.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri