Comunicat de presă
Această colaborare reprezintă un parteneriat puternic, bazat pe încredere reciprocă şi loialitate. Primii
30 de ani înseamnă o frumoasă călătorie în timp, pe parcursul căreia Carlsberg a luat parte la momente memorabile din istoria lui Liverpool. În această perioadă, clubul de pe „Anfield Road” a câștigat o serie de trofee importante: Premier League, Champions League, Cupa UEFA, Cupa Angliei, Cupa Ligii Angliei și Cupa Mondială a Cluburilor.
A împărtăși o călătorie de peste trei decenii, cu suișuri și coborâșuri, este cu adevărat ceva special și, întotdeauna, Carlsberg și FC Liverpool au sărbătorit acest lucru în vuietul creat de propriii fani.
Bucuria unui parteneriat de peste 30 de ani dintre Liverpool și, probabil, cea mai bună bere din lume, Carlsberg, a determinat-o pe Mihaela Hristea, Vicepreședinte Marketing Tuborg România, să declare: „Este ceva incredibil să ai un parteneriat cu un club precum Liverpool exact din anul în care s-a fondat cea mai tare competiție din fotbalul rezervat echipelor de club. Împreună, Carlsberg și Liverpool au o prestație convingătoare în fața milioanelor de suporteri. Există o legătură puternică între un club istoric și un brand emblematic, cu o istorie unică. Totul a început acum 176 ani cu pasiunea pentru perfecțiune a fondatorului companiei, iar astăzi, noi ducem mai departe această moștenire. Carlsberg știe ce reprezintă loialitatea, fiind mereu alături de oameni. De mai bine de 30 de ani este alături și de suporterii FC Liverpool!”.
Carlsberg marchează primii 30 de ani de parteneriat cu FC Liverpool printr-o promoție. „Brandul Carlsberg este construit pe o tradiție îndelungată de inovație, pionierat, curiozitate si o sete nestinsă de progres. Carlsberg a creat o legătură puternică cu toți consumatorii care iubesc această bere, bazată pe valori comune, emoții și loialitate. Așa s-a născut, de mai bine de 30 de ani, și loialitatea dintre Carlsberg și Liverpool. Și cum Liverpool nu merge niciodată singură, Carlsberg oferă șansa suporterilor din România să trăiască o experiență memorabilă pe Anfield Road! Este cadoul perfect pentru a surprinde emoția oamenilor? Probably”, a menționat Loredana Stoica, brand Manager Carlsberg.
Mai multe informații referitoare la promoția Carlsberg prilejuită de aniversarea a peste 30 de ani de parteneriat cu FC Liverpool sunt disponibile aici: https://momentul.carlsberg.ro
The Story of Autism rescrie povestea copiilor cu autism şi lansează o campanie de strângere de fonduri
Copiii din Turcia și Siria sunt în risc vital. Salvați Copiii România anunță un mecanism de ajutor imediat
De la manipularea emoțională la abuzul sexual asupra copiilor: Mecanismele prin care copiii sunt vulnerabilizați și devin victime
Holy Spider, controversatul thriller al regizorului Ali Abbasi, inspirat de cazul unui criminal în serie care a ucis 16 femei, din 27 ianuarie la cinema. Filmul se află pe lista scurtă pentru Oscar