Comunicat de presă
În România, cancerul mamar se află pe locul doi ca incidență, după cel pulmonar. În 2018, în România au fost diagnosticate cu cancer la sân 9600 de femei și s-au înregistrat aproximativ 3600 de decese. În luna octombrie, luna dedicată la nivel internațional prevenției cancerului la sân, clinica Nativia, în parteneriat cu Asociația SAMAS, donează o ecografie de sân sau o mamografie la fiecare astfel de investigație în clinică.
Cancerul mamar, în România, este prima cauza de mortalitate (8,68%) pentru femeile din grupa de vârstă 15-49 ani. Deși cu o incidență ridicată, supraviețuirea pacientelor diagnosticate cu cancer de sân a crescut în ultimii ani datorită implementării programelor de screening și a diagnosticului precoce.
Când este depistat în stadiu incipient, rata de supraviețuire la 5 ani crește la 80%. În România, sub10% dintre paciente ajung să fie diagnosticate într-o fază incipientă, care asigură supravietuirea maxima. În acest context, clinica Nativia dorește să contribuie la conștientizarea importanței controalelor de rutină și a prevenției, prin urmare, în luna octombrie, la fiecare ecografie de sân sau mamografie efectuată în clinică oferă un același tip de screening unei persoane aflate în dificultate și înscrisă în evidențele Asociației SAMAS.
În plus, datele clinicii Nativia arată că doar 30% dintre paciente vin la controlul anual de rutină, restul doar dacă și când apare o problemă deranjantă. Încurajator este că 70% dintre pacientele ajung la un screening mamar imediat ce semnalează apariția unui nodul și doar 10% vin dacă semnalează o durere. De asemenea, o categorie importantă de paciente – 20% - ajung la clinică cu diagnostice greșite, practic vin pentru o a doua opinie sau pentru a investiga o afecțiune diagnosticată eronat. Dincolo de investigațiile medicale necesare în aceste situații și dincolo de cele de screening, este obligatorie informarea corectă a fiecărei femei și auto-examinarea sânilor lunar.
Știm că multe paciente amână screeningul pe motiv de costuri sau de timp. În privința costurilor, ne dorim ca această campanie să acopere un număr cât mai mare de femei aflate în dificultate. De asemenea, obiectivul nostru este de a contribui activ și constant la creșterea conștientizării prevenției, de aceea comunicăm frecvent pe această temă, având campanii dedicate care implică întreaga echipă medicală, a declarat George Peltecu, director general al clinicii Nativia.
Ne bucurăm că în luna dedicată conștientizării și prevenției cancerului de san să putem veni în sprijinul mamelor - cazuri sociale. Realitatea tristă a zilelor noastre ne arată că o mamă din 10 este minoră și, de cele mai multe ori, abandonată de familia ei. Controlul anual poate preveni apariția acestei boli deosebit de grave care încă ia prea multe vieți. Ecografiile și mamografiile oferite de clinica Nativia sunt esențiale pentru ca orice femeie, dar mai ales o mamă să aibă zile senine și sănătoase alături de copilul ei, a declarat Eli Roman, președinte Asociația SAMAS.
Medicii sfătuiesc ca screeningul să se desfășoare anual și, de asemenea, la apariția oricărui simptom: retracții ale pielii în zona sânilor, prezența unei formațiuni nodulare la palpare la nivelul sânului, dureri sau senzație de arsură apărute la nivelul sânului sau chiar la nivelul axilei, modificări ale formei și/sau consistenței mamelonului, prezența unor secreții mamelonare la femeile care nu alăptează.
Mai multe detalii despre cancerul mamar și campania Clinicii Nativia aici.
Foto fr si main: By lovelyday12 /Shutterstock
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate