Asociația Odiseea dă startul unui mare concurs dedicat copiilor talentați la artă - Odiseea Tânărului Artist

3 Iulie 2020 publicat în Noutati 24 share-uri

Concursul 'Odiseea Tânărului Artist' se adresează copiilor cu vârste între 10 și 18 ani, iar valoarea totală a premiilor oferite se ridică la 5.200 euro.

Comunicat de presa

Pentru a ajunge un artist de succes, talentul este important, însă copiii care doresc să urmeze o carieră artistică au nevoie și de susținere financiară permanentă, dar și de un sistem de educație conectat la scena activă de artă și oportunitățile reale ale pieței. Totuși, pentru generațiile tinere, acesta este cel mai bun moment pentru a alege o carieră în artă: piața de artă românească supercontemporană este în creștere, lucrărilor artiștilor tineri câștigă teren în preferințele colecționarilor români și străini, iar social media oferă una din cele mai populare canale de promovare pentru artiștii timpurilor noastre.

„Pentru un tânăr din România, cariera în artă se poate dovedi o adevărată odisee. Cei care doresc să facă o meserie din talentul lor nu sunt încurajați suficient în această direcție, iar universitățile de artă nu sunt conectate la piața muncii și la nevoile ei contemporane. Vrem să le arătăm că, de fapt, un tânăr absolvent de artă trăiește astăzi probabil cel mai propice moment pentru dezvoltare. Noi, Asociația Odiseea, ne dorim să deschidem porți pentru viitoarea generație de artiști din țara noastră, oferindu-le o rampă de lansare, susținere materială, dar și sprijin pe termen lung. Lansarea concursului Odiseea Tânărului Artist este primul pas în această direcție, dintr-o serie de acțiuni care își propun să sprijine dezvoltarea tinerilor cu talent artistic din România”, a declarat Iulia Andronic, Project Managaer în cadrul Asociației Odiseea.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Asociația pastel și Carrefour România au oferit Pedale Salvatoare persoanelor cu dizabilități locomotorii Peste 200 de testimoniale în campania #SayNoToStigma cu ocazia Purple Day 2023 S-a lansat Green Report Podcast – întrebări și răspunsuri cu invitați excelenți pe teme de mediu

„Arta este un domeniu cu o creștere evidentă în țara noastră, iar arta românească supercontemporană este urmărită cu interes pe scena internațională. Artiștii români sunt incluși în expoziții importante la nivel mondial, colecționarii încep să achiziționeze arta tânără. În paralel, observăm un avânt al artei urbane (street art), foarte iubite de public. De cealaltă parte, și implicarea tot mai mare a tehnologiei în artă a crescut interesul publicului față de artă. Social media, dar și casele de licitații online și muzee temporare precum Art Safari București oferă astăzi excelente platforme de promovare și exprimare pentru tinerii artiști. Da, nicicând nu au fost vremuri mai bune în România pentru artiști, așa că acum este momentul să descoperim și să creștem generații tinere de artiști. Invit toți copiii talentați ai României în Odiseea Tânărului Artist!”, a declarat Ioana Ciocan, director general Art Safari București și ambasador al concursului „Odiseea Tânărului Artist”.

RoboWave, robotul educațional construit de echipa Națională de Robotică a României cu sprijinul companiei Wave Studio, a câștigat două campionate internaționale VREAU SĂ CRESC SĂNĂTOS! Majoritatea femeilor cred că încă nu există egalitate de gen în România

Premii și condiții de participare

Concursul „Odiseea Tânărului Artist” se adresează copiilor cu vârste între 10 și 18 ani, iar valoarea totală a premiilor oferite se ridică la 5.200 de euro, după cum urmează:

  • Pentru grupa de vârstă 10-14 ani: locul I – 1.200 de euro, locul al II-lea – 800 de euro, locul al III-lea – 500 de euro;
  • Pentru grupa de vârstă 15-18 ani: locul I – 1.200 de euro;

În plus, cele patru lucrări de artă câștigătoare vor fi expuse în cadrul ediției 2020 a Art Safari București, care va avea loc în perioada 11-20 septembrie 2020, în Palatul Pinacotecii Municipiului din București. În plus, Asociația Odiseea va premia alte 30 de lucrări de artă cu câte 50 de euro fiecare.

Participanții sunt invitați să realizeze o lucrare de artă (pictură, desen) cu tema „Odiseea unui copil” (călătorie, peripeții, trasee imaginare sau reale). Copiii sunt provocați să răspundă prin propria viziune artistică întrebării: „În ce măsură ești TU eroul propriului drum? Care sunt cele mai interesante peripeții prin care ai trecut sau pe care ți le poți imagina?”.

O româncă a fost numită la conducerea unei renumite organizații internaționale de business pentru femei A patra conferință Autentic va avea loc pe 30 mai 2023 Celebreaza Ziua Pamantului 2023 cu legendarul scrub de corp SABON

Micii artiști trebuie să se înscrie online pe platforma http://ateliere.odiseea.ro/concurs/

și să înregistreze o fotografie cu lucrarea în intervalul 15-20 august 2020, până la ora 16:00. Jurizarea va avea loc online în perioada  20 august – 1 septembrie 2020. Câștigătorii desemnați vor fi anunțați prin email, în intervalul 2-3 septembrie 2020 și au obligația de a transmite lucrările în format fizic prin poștă/curier, până cel târziu 6 septembrie 2020, către Asociația pentru educație Odiseea (Șoseaua Chitilei, nr. 431, București).

Juriul va fi format din Ioana Ciocan (curator de artă și directorul Art Safari București), Elena Dumitrescu (lector, departament sculptură, Universitatea Națională de Artă din București) și Ionuț Barbu (profesor de pictură, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București).

3DUTECH dă startul concursurilor naționale de 3D design & printing pentru elevi și profesori. Roboții, principala temă din acest an Un broker AVBS Credit a intermediat anul trecut un volum de credite în valoare de aproape 11 milioane de euro SYMMETRICA investește peste 6 mil. € în panouri fotovoltaice

Regulamentul complet al concursului, care cuprinde inclusiv cerințele tehnice ale lucrărilor și criteriile de selecție, este disponibil aici: https://bit.ly/2NHU79Y

Inițiativa Asociației pentru educație Odiseea este susținută inclusiv de companii din industria creativă, precum Ubisoft, specialiștii departamentului de artă ai producătorului de jocuri video implicându-se activ în educația studenților. În colaborare cu Universitatea Națională de Artă din București, aceștia au pus bazele unui curs de artă digitală 3D cu o durată de 3 ani, care îi pregătește pe tineri pentru o carieră în vizualizare arhitecturală, publicitate, design industrial, printare 3D, crearea de jocuri video sau chiar film.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri