Am fost foarte emotionata si indragostita in ziua in care noi doi ne-am casatorit. Atat de emotionata si de indragostita, incat in mai toate fotografiile de la nunta par un rac fiert in apa clocotita. Pot spune cu sinceritate ca ziua nuntii a fost cea mai frumoasa zi din viata mea.

Apoi am intrat in viata fara nici un sfat sau avertisment. Nu eram chiar o copila cand m-am casatorit, dar am aflat in scurt timp ca viata nu este un lung sir de bucurii si nici un drum presarat cu petale de trandafir. Am aflat ca nu exista casatorie perfecta si nici barbat perfect. Visele mele din adolescenta au cazut rand pe rand ca petalele unei flori ofilite. Viata ne-a urcat brusc pe amandoi intr-un montaigne-rousse si ne-a obligat sa luam curbe periculoase, sa urcam si sa coboram ametitor de repede.

Am trait in opt ani de casnicie multe bucurii, dar si mai multe dezamagiri si momente critice. Au fost momente in care casnicia noastra parea o arena de lupta. Ne-am ranit reciproc, am racnit unul la celalalt ca niste fiare salbatice si am folosit amandoi cuvinte care nu credeam ca mai pot fi sterse din amintirile noastre.

Viata reala nu semana deloc cu filmele hollywoodiene. Realitatea era dura si iubirea se cerea bandajata cu rabdare si multa intelepciune. Din pacate, nu eram nici rabdatoare si nici inteleapta. Ajunsesem sa nu mai cred in casnicie si nici in iubire. Credeam ca oamenii sunt doar niste animale singure si egoiste care nu au in vocabularul lor cuvantul “iubire” si care doar se intalnesc din cand in cand sub cearceafuri ca sa-si satisfaca poftele animalice.

Intr-adevar, punctul forte al relatiei noastre a fost dintotdeauna, potrivirea trupeasca. Dar nu toate problemele se rezolva in pat si nici nu iti poti petrece toata viata ascuns sub cearceafuri. Relatia noastra avea si un punct sensibil. Multe dintre conflictele noastre erau legate de situatia financiara a familiei. Nici eu si nici el nu cheltuiam excesiv, dar banii nu ajungeau niciodata. Certurile si reprosurile se tineau lant.

Si atunci totul devine dureros. E o durere extrema, pentru ca ai impresia ca nu doar sufletul doare, ci chiar si trupul. In fata realitatii, sufletul si trupul raman mute de uimire dureroasa si dezamagire. Iubirea se rupe in bucatele si apoi ajunge cenusa. Dar, daca in cenusa mai este doar o singura scanteie, atunci dragostea poate reinvia. O poti lua de la capat. Mai intelept si cu lectiile invatate. Un frumos proverb bengalez spune ca "iubirea adevarata este ca un vas de aur, daca se sparge, se poate repara".


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Iubirea ca Pasare Phoenix.