Motive ca sa fii depresiva in aceasta toamna

12:10, 20 Octombrie 2009 publicat în Lifestyle

A venit depresia de toamna si orice ai face nu poti fugi de ea. Ai mai multe motive ca sa fii deprimata. Si numai eu, poate ca si tu, stim de ce. Stim retete secrete menite sa nasca depresii fancy si depresii de toata frumusetea. Dar cine stie reteta fericirii de toamna-iarna?

Este toamna. Niciodata o poveste despre iubire, fericire si inceput cum am mai citit pe aici. Intotdeauna o poveste despre depresie si ploi care nu se mai termina. Despre nervi, capse puse si buze umflate. Este toamna. Ploua des. Ploua rareori, dar cand ploua, ploua ud si zdravan si cu frig. Nu tu soare, dar in schimb frig. Frig tare. Motiv pentru care oamenii se afunda si mai tare in hainele lor, grabindu-se cu foc sa ajunga la serviciu. Asadar, esti calcat mai des pe picioare, mai des inghesuit in metrou, mai claxonat si injurat ca niciodata in trafic, mai asaltat din stanga si din dreapta cu "hai, lasa-ma ca nu am timp de scuze". Faptul te enerveaza de trei ori mai mult decat de obicei. Umbrelele sunt toate gri sau negre, iar daca vezi una colorata te enerveaza omul care o poarta. El reuseste ceea ce tu nu poti. Sa iasa in fata, sa se afirme, sa fie vesele si altfel decat altii. Hainele sunt mai toate mohorate. Un galben sau un rosu te-ar face sa arati ridicol.

Iti amintesti cand te-ai aflat ultima data pe drumul cel drept? Nici eu. Suntem in 20 octombrie. Au trecut o luna si 9 zile de la atentatul din Statele Unite. Terorismul o sa ne atinga si pe noi candva. Curand. Inca o zi pierduta, inca o zi trecuta si anul Chucky, faimosul 2012, iti zambesti dragastos din usa. Oare maiasii erau la fel de deprimati si tristi ca noi cand au prevestit sfarsitul lumii?

Mari scriitori au scris despre tristete, melancolie si taierea poftei de mancare si alti psihologi la fel de mari au indraznit sa le atribuie cauze reale. Demonstrabile, spunem si noi. Bacovia a scris atat de bine despre vremea asta, dar noi cei care o traim acum stim cel mai bine.

Citeste si:
7 modalități de a lua atitudine pentru viața ta
7 modalități de a lua...

Saptamana este interminabila si atat de monotona, incepe de fiecare data cu ziua de luni, se continua cu marti cand sunt cel putin trei ceasuri rele si nu ajunge niciodata sa ne sature de weekenduri. Daca esti viu, nu inseamna neaparat ca si traiesti. Daca iesi cu un barbat, nu inseamna ca te si mariti cu el. Daca esti om bun, inseamna ca esti prost. Daca iubitul a uitat sa te sune, inseamna ca nu te iubeste. Daca nu te-a sunat cand aveai nevoie de el, inseamna ca nu te-a iubit niciodata. Zilele nu mai miros a provocare. Daca gresesti, nu inseamna ca o sa-ti indrepti greselile. Inseamna ca o sa-i ranesti pe altii, invatandu-i greselile tale.

Oameni toxici exista peste tot in jurul tau si nici nu mai reusesti sa te diferentiezi de ei. Mai cade un guvern, mai vine inca un altul, mai dai o data din umeri. Vrei ceva sa te trezeasca, insa singura trezire reala o reprezinta impozitele si grijile. Nu ai de unde sa culegi zambete ca sa le duci seara plocon acasa, dar le gasesti false si frumoase seara cand te asezi in fata unui televizor. Lucrurile marunte nu te pot face fericita. Tu ai nevoie de lucruri mari. Lumea, nimeni in schimb par ca pot oricand sa te inlocuiasca. “Nimeni nu e de neinlocuit” in universul asta spunea un mare intelept si recent un presedinte de tara. Si mai e si iubirea aia mare pe care o ai sau nu o ai, pe care o visezi, o vrei in plamani, in nari, in suflet, pentru care te gandesti ca merita sa lupti pana nu mai poti. Dar acum e pe bune. Cu adevarat nu mai poti. Nimeni nu spera, indeplineste, se impiedica si hopa se ridica la nesfarsit.

Citeste si:
Reinterpretarea iubirii cu Calvin Klein
Reinterpretarea iubirii cu...


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri