23 Noiembrie 2021 publicat în Frumusete 1 share-uri

Caracterizat de producția excesivă de sebum, tenul gras poate fi recunoscut, cu ușurință, prin aspectul lucios care se formează cu precădere în zona T (frunte, nas, bărbie). Chiar dacă este privit, de cele mai multe ori, ca un ten problematic din pricina porilor măriți sau a predispoziției pentru formarea acneei, pielea grasă vine la pachet cu un avantaj major: atât ridurile, cât și liniile de expresie din jurul ochilor sau buzelor apar mai greu, datorită sebumului.

Cu toate acestea, problema care apare frecvent în cazul acestui ten este rezistența scăzută a machiajului. În momentul în care uleiul produs în exces de glandele sebacee ia contact cu fondul de ten sau fardul de pleoape, aceste produse cosmetice încep să dispară treptat de pe față. În plus, fața va începe să lucească.

Din acest motiv, venim în ajutorul tuturor persoanelor care se lovesc de acest impas cu noi metode eficiente pentru sporirea rezistenței.

1. Aplică mereu o bază de machiaj

După ce tenul a fost curățat în profunzime și hidratat, vine rândul bazei de machiaj, un produs care pregătește pielea înainte de aplicarea fondului de ten sau cremei colorante. Pe lângă faptul că sporește rezistența întregului machiaj, aceasta:

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Medicii români pot ȋnvăța o nouă tehnică chirurgicală minim invazivă pentru tratarea cancerelor pulmonare Art Safari Kids se întoarce cu un program nou de artă pe gustul copiilor: ateliere, cursuri intensive și tururi ghidate 8 ore de somn fără telefoane: Sfaturi practice pentru părinți și copii
  • formează o peliculă de protecție între piele și restul produselor aplicate ulterior;
  • uniformizează nuanța naturală a tenului;
  • netezește ridurile și liniile fine de expresie;
  • reduce, din punct de vedere optic, aspectul mărit al porilor;
  • matifiază sau iluminează tenul, în funcție de rezultatul dorit.

După ce primerul este aplicat pe ten sau pleoape, cu o pensulă sau un burete de machiaj, așteaptă două minute pentru ca acesta să intre în piele.

2. Pregătește buzele

Orice produs cosmetic se va așeza mai bine atunci când este aplicat pe o bază curată și intens hidratată. Astfel, exfoliază buzele o dată pe săptămână cu un scrub care îndepărtează pielea și celulele moarte. După aceea, aplică un strat generos de balsam sau un tratament intensiv reparator.

Premieră medicală: primele intervenții ortopedice de protezare a genunchiului cu proteză 3D personalizată din România APIVITA: CREAT DE ALBINE ÎN FLORA GRECEASCĂ, DEZVOLTAT PRIN ȘTIINȚĂ MARELE Horoscop al Lunii Mai 2023: previziuni astrale complete pentru fiecare zodie în parte

În ceea ce privește colorarea, îți recomandăm rujuri mate, rezistente la transfer, cu o textură lichidă. Având o formulă bazată pe pigmenți de înaltă calitate, aceste rujuri lasă în urmă o nuanță intensă și durabilă.

3. Alege un fond de ten potrivit

Fondul de ten cu efect matifiant poate ține sub control producția de sebum, în timp ce acoperă imperfecțiunile, semnele lăsate de acnee, porii dilatați sau punctele negre. În ceea ce privește aplicarea, poți folosi o pensulă sau un burete de machiaj, pornind din centrul feței și continuând către extremități.

De asemenea, ai grijă în privința formulei – o textură pe bază de apă sau ulei va rezista pentru o perioadă mai lungă, în comparație cu una formulată cu ingrediente hidratante.

Designerul Diana Nicolaie debutează pe scena artistică cu o expoziție ieșită din tipare, curatoriată de Ioana Ciocan Caria dentară – ce este și cum se tratează Peste 200 de testimoniale în campania #SayNoToStigma cu ocazia Purple Day 2023

4. Setează produsele cremoase cu pudră

De cele mai multe ori, persoanele cu un ten uscat sau normal evită includerea pudrei în rutina de machiaj, pentru că are tendința de a încărca. Însă, în cazul pielii grase, pudra matifiantă are rolul de a fixa produsele cremoase (fond de ten, fard de obraz lichid, corector) întrucât le sporește rezistența și împiedică acumularea produselor în liniile fine din jurul ochilor.

Pudra se aplică într-un strat subțire, folosind o pensulă cu peri sintetici, ce va lăsa un finish mătăsos.

5. Încheie machiajul cu un spray de fixare

Gândit ca ultim pas în fiecare sesiune de machiaj, spray-ul de fixare asigură rezistența machiajului pe toată durata zilei, datorită formulei special concepute – unele sunt îmbogățite cu extract de cărbune sau conțin o tehnologie de control a temperaturii.

Noile legi ale Educației, aprobate: admiterea diferențiată la liceu și schimbări la Bacalaureat Majoritatea femeilor cred că încă nu există egalitate de gen în România 5 Măști pentru un păr mai sănătos, mai bogat și mai strălucitor

Se pulverizează pe toată fața, păstrând o distanță de cel puțin 20 de cm. Mai mult, spray-ul nu usucă tenul, se absoarbe repede și oferă un finisaj mat de lungă durată.

Întreținerea machiajului pentru un ten gras se poate face cu șervețele matifiante, care absorb cantitatea de sebum produsă în exces. Tapotează cu delicatețe zona problematică.

Sursă foto: Unsplash.com


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri