Ma aflu intr-o situatie asemanatoare cu cele din filme. Nici mie nu-mi sa cred ca eu trec prin asa ceva si ca tocmai mie mi s-a putut intampla.

Ma aflu intr-o situatie asemanatoare cu cele din filme. Nici mie nu-mi sa cred ca eu trec prin asa ceva si ca tocmai mie mi s-a putut intampla. Sper sa fie doar un vis urat din care sa ma trezesc si sa rasuflu usurata, insa stiu ca nu se va intampla asta. Am nevoie de sprijinul cuiva, de un umar pe care sa plang si care sa ma inteleaga sau sa ma critice. Oricum ar fi simt ca tot ce tin in mine va exploda la un moment dat. Citesc de cateva luni tot felul de intamplari povestite pe acest site si m-am gandit sa va impartasesc si eu problema mea. In urma cu sase ani m-am casatorit, ne cunosteam de alti doi ani si totul era perfect, ne intelegeam din priviri, stiam ce ne dorim fara sa fie nevoie sa spunem. Primii ani de casatorie au fost de poveste, singura noastra problema era ca eu nu ramaneam insarcinata, desi ne doream din tot sufletul un copilas al nostru. Am fost la doctor si mi-a spus ca eu raman mai greu insarcinata deoarece am niste chisturi pe ovare. Am urmat un tratament si acestea au disparut dar copilul se tot lasa asteptat. Ne-am continuat viata si intr-un fel sau altul ne faceam ca totul este in regula desi stiam amandoi ca nu era asa. Timpul trecea si amandoi purtam o masca si deja ajunsesem chiar si sa ne zambim fortat. Nu stiu daca totul a pornit de la faptul ca nu aparea mult doritul copil sau dragostea dintre noi se cam stinsese. Momentul care a schimbat situatia dintre noi a fost cand eu am inceput sa ma apropii mai mult decat trebuia de un coleg noul de la locul de munca. Eram doar amici sau cel putin asa incercam noi sa parem. Stia ca sunt casatorita si incerca sa pastreze cat putea de mult distanta. Situatia de la locul de munca ne-a facut sa ne apropiem si mai mult deoarece trebuia sa lucram mult timp impreuna. Da...m-am culcat cu el, nu stiu ce a fost in capul meu, acum deja nu mai conteaza pentru ca faptul e consumat. Eram plecati cu mai multi colegi de la munca in alt oras si acolo s-a intamplat, am uitat o noapte de sot, de casatorie si de tot ce ne lega. Dimineata mi-a parut rau, am vorbit cu el si i-am spus ca trebuie sa uitam pentru ca eu nu-mi pot distruge viata. Ne-am intors fiecare la casele noastre si m-am straduit sa nu ma mai gandesc la ce s-a intamplat. Situatia a fost destul de bizara pentru ca exact cand eu am ajuns acasa a trebuit sa plece sotul meu pentru 2 saptamani din oras. Au fost 2 saptamani in care eu m-am framantat noapte de noapte si nu mai puteam dormi cu gandul ca i-am facut asta persoanei pe care o iubeam de 8 ani. De-ar fi fost doar mustrarile de constiinta... Sotul a venit acasa doar ca la o saptamana dupa ce acesta a venit mi-a zis ca el ar vrea sa mergem intr-o mica vacanta sa ne relaxam, sa fim doar noi si sa uitam de stresul de la munca.Am fost incantata de idee si ne-am pregatit de plecare. Nu am mai plecat pentru ca exact cu o seara inainte de a pleca in mica noastra vacanta am lesinat in baie. S-a speriat extrem de tare si desi m-am opus m-a dus la spital. Mi-am facut analizele si surpriza mare...eram insarcinata. In momentul acela am simtit ca mi-a cazut cerul in cap si sfarsitul lumii venise, parca era putin spus sfarsitul lumii. Am realizat imediat, copilul nu era al sotului meu, era al celuilalt. M-a adus acasa, mi-a umplut camera cu flori si ma saruta fara oprire. In sfarsit urma sa fie tatic. Sunt insarcinata in luna a 4-a cu un coleg de munca si sotul meu nu stie. Ce ar putea sa fie mai rau? Nu sunt inteleasa de ce nu sunt entuziasmata ca voi avea un copil. Nu pot, nu pot sa fiu bucuroasa,sunt si nu sunt. Imi doraem un copil al meu si al sotului meu. Am gresit si rezultatul greselii mele va fi un copil. Cum sa-i spun sotului meu asta? Cum sa-i marturisesc ca intr-o seara l-am inselat si urmare a acelei noptii o sa fie un copil? Nu pot sa nu recunosc, am fost o proasta ca nu am folosit alte metode de contraceptie,dar eram absolut sigura ca nu am cum sa raman insarcinata pentru ca destul de mult timp inainte de a vrea sa am un copil am folosit metoda calendarului. Imi este rusine de ceea ce am facut, de ceea ce am devenit. Cred ca i-ar fi bine copilului sa stie cine e tatal lui adevarat, dar daca se afla vor avea de suferit 4 persoane. Nu vreau sa fiu cu colegul de la munca, tin la sotul meu. Ce as mai putea face acum? Daca ii spun imi distrug viata dar daca nu spun nu stiu cum o sa pot rezista cu acest secret care ma macina zi de zi. Emily


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Sotul nu e tatal copilului meu.