21 Aprilie 2022 publicat în Familie 3 share-uri

IN ACEST ARTICOL:

Temperaturile în creștere, culorile vibrante ale florilor și zilele mai lungi reprezintă pentru cei mici o invitație la joc și la descoperit mediul înconjurător. Pe lângă plimbările în natură, este important ca, odată cu venirea primăverii, copiii să fie implicați în diferite activități și sporturi care să le stimuleze creativitatea și să le îmbunătățească abilitățile motorii.

Sportul are implicații majore în ceea ce înseamnă disciplina, coordonarea și munca în echipă. Potrivit studiilor realizate, cei care practică un sport au rezultate mai bune la școală, o stimă mai mare de sine și un nivel mai mic de stres.

În plus, introducerea unui sport în programul copiilor reprezintă și o modalitate de a-i menține ocupați și departe de atât de mult îndrăgitele jocuri pe calculator. Așadar, ce activități ar fi minunate pentru acest început de primăvară?

Tenis

Tenisul este un sport accesibil și care vine cu o mulțime de beneficii pentru dezvoltarea celui mic. Potrivit studiilor, această activitate întărește oasele, îmbunătățește coordonarea mână - ochi și are un impact pozitiv asupra circulației sanguine și asupra funcțiilor aparatului cardiovascular. În plus, micii tenismeni vor fi mult mai agili, iar ritmul constant ale acestui sport susține echilibrul.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. 5 sporturi mai puțin populare care s-ar putea să fie o alegere bună pentru copilul tău București găzduiește Jocurile Parasport România 2026, un festival al performanței fără limite A început prima ediție a Jocurilor Parasport România, la București

Ciclism

Mersul cu bicicleta este una dintre cele mai recomandate activități pentru cei mici și joacă un rol important în menținerea unei bune sănătății a copiilor. Ciclismul crește rezistența fizică și le dezvoltă plămânii și inima. Mai mult, această activitate este importantă pentru sănătatea oaselor, dar și pentru bunăstarea emoțională. Ciclismul sporește încrederea în sine și îi ajută să devină mai independenți și mai responsabili. Așadar, primăvara aceasta verifică ce echipament au nevoie cei mici și dacă actuala bicicleta pentru copii este încă potrivită sau trebuie să cumperi un model nou. Pentru a îndrăgi noua activitate, este esențial ca aceasta să corespundă vârstei și înălțimii copilului.

Fenomenul Skilliday: jumătate dintre europeni vor să învețe ceva nou atunci când merg în vacanță Beach, Please!, cel mai mare festival din Europa, dă startul celei de a 5-a ediții și deschide porțile stațiunii NIBIRU Cinci plaje și experiențe autentice la mai puțin de 2 ore de București

Volei

Fiecare antrenament de volei crește rezistența musculară a copiilor și ajută la îmbunătățirea echilibrului și a flexibilității. Astfel, corpul devine puternic, cu o bună masă musculară, ceea ce reduce riscul apariției obezității în adolescență. Acest sport implică o varietate de mișcări, având beneficii nemaipomenite asupra inimii, dar și asupra plămânilor. De asemenea, voleiul este un sport care necesită concentrare, așadar este o modalitate excelentă de a exersa această abilitate.

Baschet

Corpul și mintea copiilor sunt în curs de dezvoltare, iar exercițiile și sportul pe care-l practică în copilărie îi ajută să deprindă obiceiuri sănătoase. Baschetul contribuie la o bună sănătate cardiovasculară, fiind un joc cu ritm crescut. Acest lucru face inima să pompeze și să antreneze astfel sistemul cardiovascular. Mai mult, acest sport susține creșterea sănătoasă a oaselor și îmbunătățește rezistența, exercițiile cu propria greutate fiind minunate pentru întărirea oaselor. Apoi, săriturile și alergarea continuă au un impact major atât asupra coordonării, cât și a echilibrului.

Cinci curiozități despre longevitate pe care nu le știai, dovedite științific Cinci bărbați din zodiac de care femeia Fecioară ar trebui să fugă Cinci bărbați din zodiac de care femeia Leu ar trebui să fugă

Înot

Nu doar că este distractiv, dar înotul este excelent pentru sănătatea inimii și a plămânilor. În plus, acesta contribuie la o rezistență mai bună și la o flexibilitate mărită. Lecțiile de înot reprezintă o modalitate excelentă de a promova un stil de viață sănătos, ajută la dezvoltarea armonioasă a corpului și susține sănătatea articulațiilor. De asemenea, potrivit studiilor, această activitate are beneficii asupra îmbunătățirii memoriei și a capacității de învățare. Acest lucru se datorează faptului că înotul necesită destul de multă coordonare - mâini, picioare, respirație.

De asemenea, toate aceste sporturi au un impact major asupra dezvoltării lor emoționale și sociale. Sporturile îi ajută pe cei mici să-și dezvolte abilitățile de comunicare, esențiale pentru gestionarea conflictelor și pentru legarea de prietenii adevărate și durabile.

Cinci bărbați din zodiac de care femeia Rac ar trebui să fugă Cinci bărbați din zodiac de care femeia Gemeni ar trebui să fugă Cinci bărbați din zodiac de care femeia Taur ar trebui să fugă

Sursă foto: Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri