Aurelian Andreescu, o viață plină de cântec și amar. Care a fost marea sa dramă și ce i-a grăbit sfârșitul

15 Aprilie 2024 publicat în Entertainment 24 share-uri

Aurelian Andreescu, un solist de valoare, un om bun - după cum apropiații l-au descris în interviuri - considerat una dintre cele mai mari voci masculine pe care muzica ușoară românească le-a avut. Ne-a lăsat moștenire peste 200 de melodii celebre în Epoca de Aur, având un succes răsunător și o inspirație parcă divină. Dar scena a fost una, casa a fost alta. Deși strălucea de fiecare dată când lua microfonul în mână, marele interpret a avut parte, în sectorul personal, de o serie de drame cumplite care l-au măcinat și chiar grăbit sfârșitul. 

 

În afara scenei, Aurelian Andreescu a fost un om ca mulți alții, cu pasiuni, frustrări și drame care i-au marcat viața. Nu a lăsat, însă, ca aceste lucruri să iasă la suprafață, străduindu-se să păstreze aparențele.

Un alt aspect remarcabil este acela că interpretul nu a avut pregătire în muzică. Totuși, a avut un dar și a devenit celebru și peste hotare, primind mai multe premii în străinătate. În România, nu a primit recunoaștere din partea regimului. Ba mai mult, i s-au pus obstacole chiar în cei mai importanți ani de carieră.

Debutul

Aurelian Andreescu a debutat în muzică destul de târziu, în comparație cu alte nume mari ale muzicii românești care urcau pe scenă de la vârste fragede. Solistul născut în București a debutat la 21 de ani, la Festivalul Național de Muzică de la Mamaia, în anul 1963, cu melodia „În tot ce e mai frumos pe lume”, de Elly Roman. A avut succes la public imediat.

Ulterior, Andreescu s-a dedicat întru totul viitoarei strălucite cariere muzicale, cu toate că profesia sa ar fi fost alta. Acesta a urmat cursurile Facultății de Arhitectură. Cântărețul nu a făcut niciodată studii în muzică, ceea ce l-a făcut să se remarce ca artist. A doua sa soție, Mariella, mărturisea că „singur a învățat, singur și-a format un stil”.

Cea mai mare parte a carierei sale s-a desfășurat în cluburi de lux ale vremurilor, fie din București, fie de pe litoral. Toată lumea știa că Aurelian Andreescu umple sala în care cântă. Totuși, meritele sale nu au fost recunoscute de mulți dintre colegii săi, dar mai ales de autoritățile vremii, care nu au prezentat niciodată un interes pentru performanțele sale.

Turnee în străinătate și salariu mai mic decât al mașinistului care trăgea cortina

Aurelian Andreescu a participat la mai multe festivaluri internaționale de muzică, alături de Aura Urziceanu și Mihaela Mihai. A adus în România chiar și Cupa Europei, performanță pentru care, din nou, nu a fost elogiat. Când s-a întors în țară, n-a avut parte de nicio primire din partea oficialilor sau măcar a jurnaliștilor vremii.

Nu a avut parte nici de câștiguri materiale pe măsură. Fosta sa soție, Mariella, declara că deși artistul avea deja 20 de ani vechime în muzică, mașinistul care trăgea cortina la spectacolele sale avea un salariu mai mare. Lipsa respectului i-a cauzat frustrări de-a lungul vieții. A fost interzis de la televizor în perioada sa de glorie, din cauza perciunilor și a părului lung, ce contraveneau normelor impuse de regimul comunist.

Marea dramă a vieții

Marea sa dramă a fost imposibilitatea de a face un copil. Din acest motiv, cel mai probabil, s-a terminat și primul mariaj, cu Ana Ciumetti, cu care s-a căsătorit în 1968. După divorț, Mariella Anne Dumitru i-a devenit soție, în 1978, și i-a rămas alături până la sfârșitul vieții.

Aurelian Andreescu și-a dorit foarte mult un copil, iar singura posibilitate de a avea unul era să adopte. Astfel, el și Mariella l-au adoptat, în 1980, pe Mirel, în vârstă de doi ani, de la o casă de copii.

Drama pe care o ascundea adânc în sufletul său l-a făcut să fie un om introvertit, contrar aparențelor pe care le-a afișat de-a lungul întregii cariere. Pentru public, a părut întotdeauna un om deschis, pe alocuri excentric, însă deosebit de discret, drept pentru care nu se cunosc prea multe detalii despre viața sa personală.

A murit la 44 de ani, lângă scenă

Aurelian Andreescu a fost marcat de o hepatită netratată în copilărie, iar ani mai târziu, în 1985, pe fondul consumului de alcool și al frământărilor interioare, a avut o comă hepatică. Medicul care l-a salvat atunci a insistat ca interpretul să nu mai meargă pe litoral și să evite expunerea la soare. Pe 22 iulie 1986, însă, artistul era din nou la malul mării, la un restaurant din Eforie Nord. Imediat cum a terminat de cântat în acea seară, a intrat în comă.

„Niște nenorociți, așa-ziși admiratori, l-au convins să bea câteva pahare de vin, care i-au fost fatale. L-a rugat pe Petre Geambașu să-l lase să cânte două melodii, iar spre finalul ultimei piese i s-a făcut rău. Imediat cum a terminat de cântat, a intrat în comă. A murit în aceeași seară la Spitalul Județean Constanța”, declara bunul său prieten Cornel Constantiniu.

Ce spuneau cei care l-au cunoscut despre Aurelian Andreescu

„Aurelian Andreescu a fost probabil cel mai valoros interpret pe care l-a avut muzica ușoară românească din timpul său, și nu numai. Cânta pentru satisfacția sa . Avea vocea tremolată, viguroasă, încânta publicul, pe care l-a iubit și respectat totdeauna. Era echilibrat și avea sufletul nobil.” —Temistocle Popa

„A fost cea mai valoroasă voce masculină a muzicii ușoare românești. Avea un timbru și o culoare a vocii inconfundabile. Era singurul cu adevărat - o voce.” —Titel Popovici

„Cântecul a fost cel care ne-a unit, punând temelia unei prietenii trainice. M-a impresionat de prima dată datorită caracterului său excepțional. A fost unul dintre puținii care și-au respectat cu adevărat cariera.” —Aura Urziceanu

„Era, contrar aparentelor, un barbat foarte timid, introvertit, cu un respect deosebit pentru familie si traditii. Era foarte gospodar,ii placea sa faca piata, sa gateasca, sa puna muraturi, sa pregateasca preparatele de sarbatori. Era un om extrem de curat si de ordonat, de organizat. Pus pe glume si pe sotii cu prietenii si colegii, isi iubea si respecta colegii si era foarte revoltat de conditiile de munca si de plata ale artistilor.

A ajutat multi compozitori si cantareti in carierele lor artistice si s-a luptat cu autoritatile, cu mult curaj pentru dreptul la pensie pentru artistii liber profesionisti. N-avea teama sa vorbeasca deschis despre ce simtea, nu l-au speriat niciodata consecintele. Era un om curajos. Firea lui profund serioasa, traditionalista si-a ascuns-o sub masca baiatului vesel, non-conformist, excentric.

El lansa moda in Romania, avea curajul sa poarte culori si modele inovatoare, neobisnuite pentru epoca respectiva, avea curajul sa cante in engleza la baruri si chiar pe scena Festivalului de la Mamaia, intr-un recital care a facut multa valva cred prin 1974-1975, unde a fost acompaniat de trupa Rosu si Negru, condusa de genialul Nancy Brandes care, in prezent, este unul din cei mai importanti compozitori si dirijori din Israel.

Era un indragostit de natura, ne petreceam vacantele cu rucsacele in spinare, cate doua saptamani prin munti. Ii placeau voiajele, adora sa cunoasca locuri noi, oameni noi. Vizita muzee, obiective culturale, era foarte bine informat, avea simt de observatie ascutit si tinea minte totul. Era ghidul nostru in turnee, cunostea locuri si evenimente istorice. Romania o cunostea, centimetru cu centimetru si nu exagerez cu nimic cand spun asta! Invata limbi straine cu o usurinta rar intalnita, se descurca foarte bine in rusa, franceza, engleza, spaniola si italiana. Ii placeau lucrurile de calitate, mobilele scumpe, stil, covoarele scumpe,de peste tot,din strainatate, cumpara obiecte de arta ca un fin cunoscator. Avea un gust desavarsit...” —Mariella Andreescu

„Aurelian avea capacitatea unică de a imprima oricărei melodii darul său, harul său, de aceea orice cânta el era hit sau devenea hit. A fost de neînlocuit.” —Mihai Constantinescu

„Era o prezență tonică, mereu pus pe glume, optimist, plin de viață, admirabil prieten.” —Alexandru Arșinel

„Aurelian Andreescu era un om frumos din toate punctele de vedere și un mare caracter.” —Corneliu Vadim Tudor

Foto: Shutterstock.com


Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM....

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri