În ultimii 16 ani am cunoscut oameni excepționali, pe unii i-am admirat, m-au inspirat de la distanță, pe alții i-am cunoscut de aproape și m-a uimit naturalețea lor, entuziasmul, bunul simț și charisma. Visători, oameni care schimbă lumea, care formează comunități, schimbă atmosfera din jurul lor, generoși, inteligenți, vulnerabili, autentici, influenceri pe domeniile lor, dar și dincolo de acestea.

Actori, scriitori, teologi, istorici, muzicieni, gânditori, antropologi, artiști, vindecători, activiști, creatori de povești și idei care schimbă lumea în bine.

Anul acesta am ales să îi aduc în fața voastră, să îi invit să împărtășească cu noi secretele lor, unde își găsesc sursele de inspirație, cum își adună puterile când le este greu, ce îi face să înceapă fiecare zi ca pe o nouă aventură care îi duce mai departe pe drumul lor.

Fiecare dintre ei are unul sau mai multe daruri speciale pe care le vor împărtăși cu noi, instrumente de navigare prin realitate, mecanisme de reconstruire sau re-motivare după momente dificile din viața lor sau în rutina zilnică.

Vocația lor devine un model pentru cei din jur, o oază a binelui, dar si un model de curaj, creativitate, empatie și iubire pentru cei din jur.

Meet the dreamers that dream the world

Cum stăm de vorbă cu Dumnezeu?

Primul meu invitat din 13 mai, la Sala Luceafărul, de la 19.30, este părintele Francisc Doboș, unul dintre cei mai apreciați teologi, omul care aduce credința, textele sacre, liturghia, dialogul cu Dumnezeu mai aproape de noi toți, cu multă căldură, umor, profunzime și smerenie.

Postările părintelui Doboș din social media, aparițiile sale la radio sau podcasturi, îl fac să fie unul dintre cei mai populari teologi din țara noastră care reușește să atragă atenția tuturor – credincioși, atei sau agnostici – să fie simpatizat, ascultat și citit. Părintele Doboș se prezintă pe social media și ca un excelent om de comunicare, un ciclist pasionat, un bucătar talentat, un prieten celor care au nevoie, un om bun, pur și simplu, cum toți ne dorim să fim.

Prin explicarea fragmentelor din liturghie de mare profunzime, dar și prin momentele comice cu micul său ajutor, Dominic, mesajele sfinte ajung mai aproape de un public numeros, atât fizic cât și online. Se poate comunica și altfel, ne spune părintele Doboș, despre cele sfinte, cu inima deschisă și cu atenția nu doar către Dumnezeu, către tradiție, texte, ci și către ascultător, către oameni, către noi.

Pentru că altfel dialogul cu transcendentul, cu divinitatea poate fi ratat într-o lume în care suntem bombardați zilnic cu mii de informații, imagini, reclame și mesaje din întreaga lume, majoritatea fără legătura cu ceea ce ne face fericiți cu adevărat.

Părintele Fr. Doboș este ghidul nostru în lumea transcendentului, cu picioarele pe pământ și inima plină de iubire și compasiune, cu sufletul alături de Dumnezeu.

Parintele Francisc Doboș s-a născut la 18 august 1976 în București. A absolvit școala generală în anul 1991 la Școala Generală 42 din Voluntari, Ilfov, liceul seminarial „Sfântul Iosif” din Bacău în anul 1995. A studiat din 1995 până în 1997 la Institutul Teologic Romano Catolic din Iași și din 1997 până în 2002 la Pontificia Università Urbaniana din Roma.

În 2002 a obținut licența (gradul 1) în teologie fundamentală la Pontificia Università Urbaniana din Roma. Din 2008 până în 2011 a studiat la Pontificia Università della Santa Croce din Roma unde a obținut licența (gradul 2) în comunicare instituțională. A fost hirotonit preot la data de 29 iunie 2002 în Catedrala Adormirea Maicii Domnului, din Iași, prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel, Episcop de Iași. Este încardinat în Arhidieceza de București.

  • 2002 – 2004: Preot vicar la Parohia Cristos Rege (Ploiești – Prahova)
  • 2004 – 2006: Secretar eparhial al Arhidiecezei Romano-Catolice de București
  • 2004 – 2006: Preot colaborator la Parohia Catedralei Sfântul Iosif (București)
  • 2006 – 2008: Purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de București
  • 2006 – 2008: Preot colaborator la Parohia Sfânta Maria a Harurilor (Bărăția – București)
  • 2011 – 23.04.2020: Purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de București
  • 2011 – 2021: Preot colaborator la Parohia Catedralei Sfântul Iosif (București)
  • 2020 - : Responsabil al Oficiului pentru Evanghelizare și Promovare Umană
  • 2020 - : Responsabil al Oficiului pentru Grupurile Lingvistice
  • 2021- : Preot Paroh la Parohia Preasfânta Inimă a lui Isus

Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri