20 Ianuarie 2022 publicat în Cultura 29 share-uri

“Ea este prietena minții mele. Ea mă adună. Bucățile care sunt, ea le adună și mi le dă mie înapoi exact în ordinea potrivită. Este bine, să știi, când ai o femeie care este prietena minții tale”. (Toni Morrison - "Preaiubita")

Toni Morrison (1931-2019) a fost o pionieră a scrisului și a devenit cunoscută în lumea întreagă prin cărțile sale geniale precum “Preaiubita”, “The bluest eye (Cel mai albastru ochi)” sau “Cântecul lui Solomon”. Profesoară în cadrul cunoscutei universități americane Princeton, Toni Morrison a câștigat Premiul Pulitzer pentru ficțiune în 1987, dar și premiul Nobel pentru Literatură în anul 1993, devenind astfel prima femeie afro-americană care a câștigat un premiu Nobel pentru Literatură.

Autoarea a scris nu mai puțin de 11 cărți în centrul cărora se află personaje feminine de culoare, cu o personalitate bine conturată, povestea unor femei a căror voce nu a fost făcută auzită până acum prea bine, nici în literatură, nici în lume. Prin scrierile sale, de-a lungul vieții sale, Toni Morrison a luat atitudine împotriva rasismului și a discriminării și inegalității de gen.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Spovedania e calea să te împaci cu sufletul și cu Dumnezeu. Ce te întreabă preotul în acest act sacru de mărturisire? Moartea e neînduplecată. N-are ceas, nici inimă, nu te-așteaptă să îți mai îmbrățișezi o dată tatăl sau să îi ceri iertare mamei Suflete demne: Zodiile care nu acceptă să fie planul B pentru nimeni (în dragoste)

Toni Morrison a lăsat lumii o contribuție enormă în domeniul umanist, iar generații întregi continuă să fie inspirate de cuvintele sale încărcate de realism și înțelepciune. Am făcut pentru voi o selecție a câtorva dintre cele mai apreciate cuvinte ale autoarei despre iubire și viață, despre libertate și responsabilitate, despre natura umană și rasism.

16 citate cu impact de la Toni Morrison, laureată a premiului Nobel

“Le spun studenților mei: Când veți avea aceste joburi pentru care v-ați pregătit atât de bine, amintiți-vă că jobul vostru real este acela ca, dacă sunteți liberi, să eliberați la rândul vostru pe altcineva. Dacă aveți un pic de putere, jobul vostru este de a împuternici pe altcineva.” (interviu 2003 pentru revista The Oprah Magazine)

Dorul – punte peste ce a fost, punte peste ce va fi și punte peste tot ce am putea trăi De ce nu o să își părăsească niciodată soția pentru tine: Adevăruri dureroase despre iubirea interzisă 6 SEMNE care îți arată că relația ta se poate apropia de sfârșit

“La un moment dat în viață frumusețea lumii devine suficient. Nu trebuie să o fotografiezi, să o pictezi sau chiar să ți-o amintești. Este suficient.” Tar Baby

“Ea este prietena minții mele. Ea mă adună. Bucățile care sunt, ea le adună și mi le dă mie înapoi exact în ordinea potrivită. Este bine, să știi, când ai o femeie care este prietena minții tale”. Beloved

“Viața ta este deja plină de artă – așteptând, doar așteptându-te pe tine să o faci artă”. Discurs din 2004 în cadrul Colegiului Wellesley

“Nu există niciun timp pentru disperare, niciun loc pentru a ne plânge de milă, nicio nevoie pentru tăcere, nicio încăpere pentru frică. Vorbim, scriem, ne manifestăm limbajul. Așa se vindecă civilizațiile.” The nation, 2015

Horoscop Dragoste Gemeni 2026: Poți să descoperi o iubire care te transformă din temelii. Nu te mai teme! Horoscop Dragoste Berbec 2026 – Nu mai poți fugi de adevăr, e timpul să înveți ce înseamnă iubirea Trei zodii care vor regreta o iubire din trecut pentru tot restul vieții

“Nu mai este nimic altceva de spus – în afara lui “de ce”. Dar din moment ce “de ce” este greu de gestionat, o persoană trebuie să se refugieze în “cum”. The Bluest Eye

“Nu poți deține o ființă umană. Nu poți poseda ceea ce nu îți aparține. Presupunând totuși că ți-ar aparține. Ai putea cu adevărat să iubești pe cineva care este absolut nimeni fără tine? Chiar ai dori pe cineva așa? Cineva care să se destrame în momentul în care ieși pe ușă? Nu ai putea, nu-i așa? Și nici el… Nu ar putea să te prețuiască mai mult decât te prețuiești tu însuți”. Song of Solomon

“Nu meriți dragostea indiferent de suferința pe care ai îndurat-o. Nu meriți dragostea fiindcă cineva ți-a greșit. Nu meriți dragostea fiindcă pur și simplu ți-o doreșți. Poți doar să câștigi – prin practică și intenții prudente – dreptul de a o exprima și trebuie să înveți cum să o accepți. Paradise

Horoscop Dragoste Fecioară 2026: Trebuie să înveți să iubești imperfecțiunile. Tot ce e spontan înflorește Șoaptele unor timpuri trecute cu ecou până în prezent: Top 10 Semne că ai cunoscut pe cineva dintr-o viață anterioară Horoscop Dragoste Vărsător 2026: Relațiile karmice revin dacă există lecții neînvățate. Ești inițiată în iubirea profundă

“Libertatea înseamnă a-ți alege responsabilitățile. Nu înseamnă a nu avea nicio responsabilitate, înseamnă a le alege pe cele pe care le vrei.”

“Ceva care este iubit nu este niciodată pierdut”. Beloved

“Iubirea nu este un dar. Este o diplomă. O diplomă care îți conferă anumite privilegii: privilegiul de a-ți exprima dragostea și privilegiul de a o primi. Cum știi că ai obținut diploma? Nu știi.” Paradise

“A fost un plânset frumos – zgomotos și lung – dar nu avea niciun sfârșit și niciun început, doar cercuri și cercuri de durere.” – Sula

Foto: asiandelight /Shutterstock

“Dacă există o carte pe care vrei să o citești, dar nu a fost scrisă încă, atunci trebuie să o scrii”.

Ce înseamnă când vezi un fluture zburând sau așezându-se pe tine după ce ai pierdut pe cineva drag Top 5 Zodii care nu uită niciodată (dar nici nu iartă) – Răzbunarea astrală povestită într-un clasament Horoscop Dragoste Capricorn 2026: Inima ta începe să bată în alt ritm și devii sinceră cu tine însăți

“Dacă poți fi înalt doar fiindcă altcineva stă în genunchi, atunci ai o problemă serioasă.” Charlie Rose, 1998

“Drepturile femeilor nu sunt doar niște lucruri abstracte, o cauză; sunt o chestiune personală. Nu sunt doar despre noi; este și despre mine și tine. Doar despre noi doi.”

“Rasismul va dispărea când nu va mai fi profitabil și când nu va mai fi util din punct de vedere psihologic. Și când se va întâmpla acest lucru, va dispărea. Dar în acest moment, oamenii fac mulți bani din el.”

Foto fr si main: FerroRubini /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri