Cu un program ce cuprinde 14 pelicule de lungmetraj si o selectie de scurtmetraje prezentata in deschiderea festivalului, #NordicFF provoaca publicul sa descopere un spatiu cinematografic nou, atipic si eterogen.

Comunicat de presa

NORDIC FILM FESTIVAL (#NordicFF) sarbatoreste cultura si cinematografia tarilor nordice cu patru zile de proiectii in cel mai cochet cinematograf al orasului. Editia inaugurala marcheaza o premiera pentru cinefilii din Bucuresti, care au sansa de a viziona filme realizate de cineasti din toate cele cinci tari nordice: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia si Suedia.

Nordic Film Festival va avea loc in Bucuresti, intre 15-18 februarie 2018, la cinematograful Elvire Popesco, din Bd. Dacia nr. 77.

Cu un program ce cuprinde 14 pelicule de lungmetraj si o selectie de scurtmetraje prezentata in deschiderea festivalului, #NordicFF provoaca publicul sa descopere un spatiu cinematografic nou, atipic si eterogen.

La prima editie, iubitorii de film sunt invitati sa savureze productii arthouse premiate la marile festivaluri internationale, ca Berlin, Sundance, Toronto, San Sebastian si Hot Docs, dar si filme de public care au cucerit inima curatorilor.

Pentru a celebra diversitatea formelor si pespectivelor artistice, #NordicFF debuteaza in acest an si o sectiune speciala dedicata filmului documentar. in acelasi sens, peste o treime din filmele selectate sunt regizate de femei.

“Desi in imaginatia noastra nordul Europei pare a fi o regiune cat de cat unitara, in mare parte ninsa si complet acoperita de noptile lungi si grele, Nordul adevarat se intinde mai departe de Scandinavia si ascunde povesti pe cat de diverse, pe atat de fascinante, actuale si pline de umor,” spune Vlad Rotaru, curatorul festivalului.

De la drama, film de dragoste sau documentar si pana la comedie neagra sau scurtmetraj, peliculele selectate sunt realizate atat de regizori recunoscuti, ca Lone Scherfig si Aki Kaurismaki, cat si de noi voci ale cinematografiei nord-europene, cum sunt Rúnar Rúnarsson si Tora Mårtens.

Inainte de fiecare proiectie de film, publicul va putea vedea si o expozitie inedita de fotografie, pe marele ecran. Aceasta este alcatuita din lucrari realizate de zece fotografi romani, care au surprins peisaje spectaculoase din tarile nordice.

Festivalul este sustinut de Ambasada Regatului Danemarcei, Ambasada Republicii Finlanda, Consulatul Onorific al Republicii Islanda, Ambasada Regatului Norvegiei si Ambasada Suediei la Bucuresti.

Parteneri institutionali: Institutul Cultural Francez si Icelandic Film Center.

Despre Nordic Film Festival si Cinema Elvire Popesco

Nordic Film Festival a pornit din dragostea pentru filmul european si din dorinta de a aduce in fata publicului bucurestean noi voci ale cinematografiei contemporane.

Cinematograful Elvire Popesco, locatia gazda a Nordic Film Festival, a fost recunoscut la nivel international pentru calitatea selectiei de film european si de arta. In 2017, cinematograful a fost distins cu premiul Best Programming, oferit de Europa Cinemas programatoarei Boglarka Nagy. Anul trecut, 66 860 spectatori au vizionat filme la Elvire Popesco.

PROGRAMUL FESTIVALULUI

JOI - 15 FEBRUARIE - ORA 18:45

COMPILATIE SCURTMETRAJE NORDICE
Durata: 2h

VINERI - 16 FEBRUARIE - ORA 14:00

DREAMLAND / Documentar / 2009 / Islanda
Regie : Torfinnur Guðnason, Andri Snær Magnason
Durata : 1h 29m
SINOPSIS: Cat de mult ar trebui sa sacrificam si cat ar trebui sa pastram din natura pentru a crea surse de energie regenerabila? Dreamland se transforma treptat intr-o imagine deranjanta a corporatiilor ce pun stapanire pe natura in comunitatile mici. Este un documentar politic si activist ce ne arata partea intunecata a energiei verde.
Premii: Cel mai bun documentar - Edda Awards

VINERI - 16 FEBRUARIE - ORA 16:15

THE AMBASSADOR / Documentar / 2011 / Danemarca
Regie : Mads Brugger
Durata : 1h 33m
SINOPSIS: Jurnalistul Danez Mads Brugger intra sub acoperire si se da drept ambasador pentru a dezvalui lumii intregi secretele traficului de diamante din Africa Centrala
Premii: Cel mai bun documentar - Robert Festival / Cel mai bun actor - Ole Awards

VINERI - 16 FEBRUARIE - ORA 18:30

THE OTHER SIDE OF HOPE / Comedie, Drama / 2017 / Finlanda
Regie : Aki Kaurismaki
Durata : 1h 40m
SINOPSIS : Khaled este un tanar emigrant sirian din Aleppo, orasul sirian asediat, care cauta refugiu pe strazile din Helsinki. Wikström este un fost agent de vanzari care renunta la job si devine jucator de poker si carciumar in acelasi oras. La jumatatea filmului, destinele celor doi barbati se intersecteaza.
Premii: Berlinale - Ursul de Argint pentru Cea mai buna regie

VINERI - 16 FEBRUARIE - ORA 20:45

LIFE IN A FISHBOWL / Drama / 2014 / Islanda
Regie : Baldvin Zophoníasson
Durata : 2h 09m
SINOPSIS: Un scriitor ce isi bea zilele pe o perioada de 20 de ani, o mama tanara ce se prostitueaza pentru a putea cumpara mancare si un fost fotbalist de renume ce este cooptat intr-un lant bancar. Toti acesti oameni ajung sa aiba un efect asupra celuilalt.
Premii: Edda Awards - Cel mai bun film si Cea mai buna regie

SAMBATA - 17 FEBRUARIE - ORA 12:45

WITH YOUR PERMISSION / Comedie neagra / 2007 / Danemarca
Regie : Paprika Steen
Durata : 1h 35m
SINOPSIS: Jan duce o viata mai putin placuta. Este de departe cel mai nepopular muncitor din companie iar acasa este si mai rau. Casatoria sa cu Bente este pe punctul de a se duce de rapa. seful sau il trimite in sfarsit la o terapie de grup, unde incepe o prietenie nefireasca dintre el si doi mecanici, Rudy si Alf.

SAMBATA - 17 FEBRUARIE - ORA 14:45

BROTHERS / Documentar / 2015 / Norvegia
Regie : Aslaug Holm
Durata : 1h 45m
SINOPSIS: Aslaug Holm se tine pe urmele fiilor sai, Lukas si Markus, fiind tatal lor, fratele mai mare si uneori chiar copil, la fel ca ei, cu placeri si dezamagiri.
Premii: Cel mai bun regizor - Amanda Awards 2015, Cel mai bun documentar - Hot Docs Canadian International Documentary Festival 2016.

SAMBATA - 17 FEBRUARIE - ORA 17:15

1001 GRAMS / Drama / 2014 / Norvegia
Regie : Bent Hamer
Durata : 1h 27m
SINOPSIS: Maria, o cercetatoare norvegiana merge la un seminar international la Paris, avand ca proiect masurarea greutatii adevarate a unui kilogram. in schimb, aceasta ajunge sa isi masoare propria dezamagire legata de iubire si viata.
Premii: Cea mai buna imagine - Chicago International Film Festival / Cel mai bun scenariu - Amanda Awards

SAMBATA - 17 FEBRUARIE - ORA 19:15

CALL GIRL / Drama - True Story / 2012 / Suedia
Regie : Mikael Marcimain
Durata : 2h 14m
SINOPSIS: O tanara este recrutata de pe treapta cea mai de jos a societatii si este aruncata intr-o lume a sex cluburilor si a show-urilor de striptease in Stockholm. O drama bazata pe un scandal politic ce a avut loc in 1976.
Premii: Premiul publicului - Stockholm film festival si Taipei Film Festival / FIPRESCI - Toronto IFF

SAMBATA - 17 FEBRUARIE - ORA 22:00

BLIND / Drama / 2014 / Norvegia
Durata : 1h 32m
Regie : Eskil Vogt
SINOPSIS : Dupa ce isi pierde vederea, Ingrid se retrage in zona ei de confort - acasa - un loc unde se simte in siguranta impreuna cu sotul si gandurile ei. insa ea nu scapa nici aici de fricile si fanteziile reprimate pe care le tinea adanc ascunse in subconstient.
Premii: Cel mai bun scenariu - Sundance Film Festival, Label Europe Cinemas - Berlin International Film Festival

DUMINICA - 18 FEBRUARIE - ORA 12:45

MARTHA & NIKI / Documentar / 2016 / Suedia
Regie: Tora Mårtens
Durata : 1h 36m
SINOPSIS : Martha si Niki au luat parte la Concursul International de Street Dance din Paris. A fost pentru prima oara in Istorie cand doua femei au devenit campioane mondiale la Hip-Hop.
Premii: Cel mai bun documentar si Cel mai bun montaj - Guldbagge Awards

DUMINICA - 18 FEBRUARIE - ORA 14:45

HOLY MESS / Comedie / 2014 / Suedia
Regie : Helena Bergström
Durata : 1h 49m
SINOPSIS : : Un cuplu de homosexuali invita familiile lor usor homofobe in vizita de Craciun, avand un cadou “special” pentru acestia.

DUMINICA - 18 FEBRUARIE - ORA 17:15

THE HAPPIEST DAY IN THE LIFE OF OLLI MAKI / Drama / 2017 / Finlanda
Regie : Juho Kuosmanen
Durata : 1h 32m
SINOPSIS : De la „Rocky” (1976), la „Raging Bull” (1980) sau „Million Dollar Baby” (2004), ringul de box a fost intotdeauna un subiect fascinant pentru cinematografia internationala. Inspirat din povestea reala a boxerului finlandez Olli Mäki (n. 1936) filmul regizat de Juho Kuosmanen a fost apreciat de The Independent drept „unul dintre cele mai romantice filme despre box facute vreodata”.
Premii : Un Certain Regard la Cannes film festival

DUMINICA - 18 FEBRUARIE - ORA 19:15

SPARROWS / Drama / 2016 / Islanda
Regie : Rúnar Rúnarsson
Durata : 1h 32m
SINOPSIS : Stilul de viata de la oras al lui Ari este brusc intrerupt cand mama sa il trimite sa traiasca cu tatal sau si bunica sa, intr-un mic sat pescaresc.
Premii: Chicago IFF - Premiu pentru Regie / TIFF - Premiul Juriului

DUMINICA - 18 FEBRUARIE - ORA 21:45

JUST LIKE HOME / Comedie - Mister / 2007 / Danemarca
Regie: Lone Scherfig
Durata : 1h 40m
SINOPSIS : Cand cetatenii unui micut orasel Danez isi pierd increderea unul in celalalt, vederea unui barbat dezbracat dimineata pe strada se transforma in paranoia.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri