Uneori, versurile poetilor sunt precum o chemare. O chemare de a ne deschide catre sensibilitate si delicatete. O instigare la iubire, care transcede veacurile – aceste versuri ii apartin lui Rumi, cel mai cunoscut poet persan, ce a trait la inceputul secolului XIII d.Hr.

Chemarea iubirii

In fiecare clipa, de pretutindeni, rasuna chemarea iubirii:
Noi ne insltam catre cer, cine vrea sa vina cu noi?
Noi am fost in paradis, am fost prieteni ingerilor,
Iar acum ne intoarcem acolo, caci acolo este taramul nostru.
Noi suntem mai presus de orice paradis,
mai nobili si mai puri decat ingerii:
De ce sa nu ne ridicam chiar deasupra acestora?
Telul nostru este Suprema Maiestate.
Ce are de-a face perla cea fina cu lumea plina de noroi?
De ce ati coborat aici? Luati-va bagajele si mergeti inapoi.
Ce este acest loc?
Sansa este cu noi, sacrificiul este al nostru!...
Precum pasarile marii, oamenii vin din ocean, oceanul sufletului.
Cum ar putea aceasta pasare, nascuta din mare, sa-si faca cuib aici?
Altfel cum ar putea valul sa urmeze valului ce vine din suflet?
Valul numit "Nu sunt eu Stapanul tau?" a venit
si a spart vasul acestui corp;
Iar atunci cand vasul este spart, viziunea clara revine
Si odata cu ea (survine) fuziunea deplina cu EL.

Iti recomandam si: Cele mai minunate 3 poezii de iubire!

Descantec de ploaie

Dialogul genial dintre Einstein si Tagore: Textul pe care trebuie sa-l citesti!

Foto: Shutterstock.com; gradina, gradina frumoasa


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Rumi: Chemarea iubirii.