Despre cei care iti deschid ochii...

Despre ei... Nu stiu cum as putea sa-i numesc altfel, dar stiu ca despre ei, despre oamenii care iti deschid ochii vreau sa va vorbesc... Nu-i pot incadra in nicio categorie cunoscuta a relatiilor sociale sau interumane: nu-ti sunt neaparat prieteni (va cunoasteti poate de prea putin timp), nu tradatorii altora si salvatorii tai (nu vor sa salveze nimic din ce s-ar putea salva singur), nu neaparat cunostinte (poate i-ai vazut doar de catve ori in viata ta), nu cu orice pret dusmani (faptele lor nu demonstreaza acest lucru), nu tu oameni care iti vor raul, nu tu oameni cumsecade. Nu sunt oamenii frumosi despre care vorbea frumos colega mea Andra intr-un articol anterior. Nu pot si nici nu vreau sa-i descriu in vorbe mestesugite. Nu au subtilitate. Nu au finete fata de cei suferinzi. Au dojana si au dreptate, dar in anumite momente acestea sunt ultimele lucruri de pe acest pamant de care ai nevoie. 

Sunt cei care te vad acolo jos la pamant si pe tine cautand disperata ajutor si nu schiteaza nici cel mai mic gest de intindere a mainii. “Chinuie-te. Vezi acolo, uita-te. Nu acolo unde credeai tu... dincolo... mai incolo... acolo e un toiag... poate ca iti e de ajutor daca vrei sa te ridici singura”. Dar nu vrei sa te ridici singura si te deranjeaza al dracului si juri ca atunci cand o sa te ridici de una singura, o sa pedepsesti persoana prin nerecunostinta si uitare. Toiagul ala amarat e subred si putrezit. Daca nu te tine??... Si vorbele lui nu iti iau durerea cu mana, ba parca din contra, pun sare pe rana care te ustura de mama focului. Si aceeasi mama a focului iti incearca nervii si nenorocita de farama de rabdare.

Acesti oameni sunt cei care te pun fata in fata cu adevarul:“Uita-te, trebuie sa vezi!”, fara cea mai mica intelegere a faptului ca tu nu vrei sa vezi, ca pleoapele tale stau confortabil cazute peste ochi. Sunt cei care iti spun ca daca suferi acum, mai tarziu nu o sa ai de suferit si isi incep expunerile si teoriile fara intelegere. Despre lucruri care te dor, care te fac nefericita, pe care ai preferat sa le eviti decat sa le infrunti vreodata, carora le-ai sapat de ceva timp groapa.... Fara dusuri si perdea, fara umbrele, cu o sinceritate care te scoate din minti si pe care nu vrei sa o auzi... Primul gest firesc de autoaparare este sa duci mainile la urechi si sa inchizi ochii. Dar poti??? Te lasa?... O astfel de persoana iti baga pe gat realitatea cand i-ai multumi pe eternitate sa te lase fericita cu visul.