12 Decembrie 2023 publicat în Horoscop 2 share-uri

Se spune că noaptea Solstițiului de Iarnă este magică, în care Cerurile se deschid, lăsând lumina, bucuria și fericirea să coboare. Este o perioadă absolut specială pentru sufletele noastre, când ne putem accesa puterile interioare și ne putem conecta la esența noastră divină. Iată ce vești minunate ne aduce Horoscopul pentru 22 Decembrie 2023, când va avea loc Solstițiul de iarnă.

Solstițiul de Iarnă 2023 reprezintă începutul iernii astronomice, când Soarele atinge cea mai joasă altitudine de pe cer și este cea mai scurtă zi a anului în Emisfera Nordică, în timp ce, în Emisfera Sudică, este cea mai lungă zi a anului.

În multe culturi ale lumii acesta este un moment magic, cu o mare încărcătură energetică, divină. Se spune că Cerurile se deschid, lăsând loc fericirii în inimile noastre și permițându-ne să accesăm esența noastră divină, darurile cerești ce ne-au fost date în viață.

Pentru cei inițiați în tehnicile energetice, este un moment ideal atât de conectare cu sine și cu rădăcinile noastre, cu cei din familie ce nu mai sunt, cât și de conectare cu ceilalți, ca un Întreg.

Sunt persoane care pot avea premoniții în preajma unor evenimente astrologice cu un asemenea impact energetic, alții pot găsi vindecarea interioară sau pur și simplu simt că grijile se ridică, lăsând loc bucuriei și împlinirii în viața lor.

Solstițiul de Iarnă marchează, de asemenea, intrarea Soarelui în zodia Capricornului. Această tranziție este semnificativă în astrologie și se spune că aduce o perioadă de introspecție, reflecție și concentrare asupra obiectivelor și a direcției de urmat în noul an. Energia Capricornului este asociată cu perseverența, ambiția și stabilirea unor obiective realiste și durabile.

Solstițiu de Iarnă 22 Decembrie 2023: Horoscop pentru fiecare zodie în parte

Horoscop zodia Berbec

Este timpul să lași energia pozitivă să iasă la suprafață, să dai grijile de-o parte și să te bucuri de fiecare minut din viața ta, căci e un dar ceresc.

Vei constata câte motive ai să te simți o ființă norocoasă, iubită și binecuvântată. Savurează toate aceste picături de bine din viața ta și nu uită să le împărți cu cei dragi. Activează puterea iubirii și această ultimă perioadă din an va fi cu adevărat magică pentru tine.

Horoscop zodia Taur

Solstițiul de Iarnă 2023 îți aduce putere de autovindecare și pace interioară, capacitate de regenerare energetică și reancorare în prezent și viitor.

Este timpul să te vindeci, să lași trecutul în urmă cu tot ceea ce a fost dureros pentru tine și să te bucuri de clipa prezentă, de tot ceea ce ai acumulat până acum. Iubește-ți cicatricile sufletului și privește spre tot ceea ce este frumos în viața ta.

Image by Alana Jordan from Pixabay

Horoscop zodia Gemeni

Energiile Solstițiului de Iarnă îți regenerează puterea de a (te) ierta, puterea iubirii. În special a iubirii de sine.

Este timpul să iei o pauză de la maratonul vieții și să îți acorzi ȚIE mai mult timp, mai multă dragoste, autoînțelegere.

Găsește acele lucruri, activități și oameni care te fac să te simți cu adevărat bine, căci este timpul tău pentru fericire, odihnă, distracție – pentru îndeplinirea propriilor dorințe.

Horoscop zodia Rac

În această noapte magică lasă gândurile negative să dispară și retrage-te în acel spațiu pe care îl simți cuibul tău, lumea ta, zona ta de confort și mai ales de siguranță.

Solstițiul de Iarnă îți aduce energii regenerative și vei simți cum pur și simplu „bateriile” sufletului se încarcă cu bucrie, încredere, motivație.

Bucură-te de toate aceste sentimente minunate, de prezența celor dragi și ia o pauză de la grijile cotidiene.

Horoscop zodia Leu

Solstițiul de Iarnă îți aduce puterea de a te reechilibra. Ca orice Leu, puternic și activ, probabil îți împarți deja timpul și energia în multe planuri, de la job și afaceri, la familie, încercând să le faci pe toate bine.

Acum vei avea claritate în gadire și găsești posibilitatea de a echilibra toate domeniile vieții tale, astfel încât să faci din nou totul cu plăcere, fără să mai simți că oboseala te cuprinde.

Horoscop zodia Fecioară

Solstițiul de Iarnă 2023 îți aduce putere creativă, așadar poate e timpul să faci o pauză de la planurile tale meticuloase și să îți lași mintea să zburde ca a unui copil. Bucură-te de magia acestei perioade de final de an și de posibilitatea de a-i strânge aproape pe toți cei dragi.

Este timpul să te prefaci că nu mai vezi imperfecțiunile, că să te bucuri de imaginea de ansamblu a tabloului vieții tale.

Lasă-ți sufletul liber, activează spiritul tău rebel și fii așa cum simți! În felul acesta vei activa Legea Atracției și, posibil, o dorință importantă pentru tine se va împlini. Citește continuarea articolului în pagina 2 >>


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri