cum ii lasam sa plece???

pfff... nici nu stiu cum sa incep. azi a fost ingropat tatal meu:( un om deosebit, OM in adevaratul sens al cuvantului, un OM extrem de regretat si plans, nu numai de catre familie... cine primea veste disparitiei lui dintre noi avea o reactie de perplexitate, chiar daca s-a stins in urma unei boli crunte si dupa o luuunga si groaznica suferinta. Doamneeeee... cat s-a mai chinuit si cate dureri a avut... avea pe chip o expresie de liniste profunda, ca si cum ar fi asteptat cu nerabdare moartea ca pe o usurare si totusi... totusi l-am mai fi vrut printre noi, desi mereu am in minte ca acum a scapat de chinuri. CUM II LASAM SA PLECE??? cum trecem peste moartea lor? in august mi-a mai murit o nepotica dar acum e altfel, nu stiu de ce. eram obisnuiti sa il avem acolo, acolo a fost dintotdeauna, cum reusim sa mergem acolo unde a fost dintotdeauna si sa acceptam ca n-o sa-l mai gasim acolo??? de unde mai luam sfaturile mereu bune pe care el stia mereu sa le dea? ma gandesc ca e cursul firesc al vietii, copiii isi ingroapa parintii dar chiar asa? la 57 de ani? mai avea jumate de viata inainte!! mai avea o gramada de experiente de impartasit, singur s-a descurcat prin viata, singur a tinut piept greutatilor (binenteles, impreuna cu mama) fara sa-i ajute nimeni, doar pe munca lor... pfff... oare cate ar mai fi putut sa ne invete?
inca nu-mi vine sa cred ca nu mai e, ma astept mereu sa sun la ei acasa si sa-mi raspunda la telefon, il vad mereu stand si uitandu-se la televizor, urmarind filmele lui preferate (ii placeau mult cele cu si de sergiu nicolaescu) il vad mereu sofand, asta a facut 40 de ani, masinile erau pasiunea lui.
pfff... nu caut compasiune, doar vreau sa stiu cum au trecut altii peste incaercari de genul asta, eu inca sunt socata si am impresia ca asa o sa raman!
Dumnezeu sa te ierte si sa te odihneasca, tata!!!
crysta_mami
Postat pe 2 Aprilie 2010 00:30
Draga mea, desparirile sunt foarte grele. Eu mi-am pierdut ambii parinti la interval de 2 anii din cauza unor bolii de la care nu au mai putut scapa. Tata a avut cancer la plamanii iar mamma cancer la san.Vreau sa-ti spun caci mie mi-a fost foarte greu sa trec peste asta dar cand a murit tata am zis ca o mai am macar pe mamadar bucuria nu a dutat foarte mult caci a fost depistata cu cancer la san si a fost o forma de cancer forte agresiv si nu a putut sa fie operata. Era foarte greu avea 54 de ani mama si tata 60 dar se pare ca Dumnezeu i-a vrut acolo sus. Si sa sti ca ei sunt mereu cu noi ne vegheaza de acolo de sus chiar daca noi nu stim. Eu cel putin sufeream alaturi de fiecare dintre ei, chiar as mai vrea sa-i mai aud dar nu se mai poate.Viata ne ofera multe obstacole pe care trebuie sa le trecem cu brio.
alex2007
Postat pe 2 Aprilie 2010 00:43
Crysta , crezi ca forumul Garbo e locul potrivit pt asta? inteleg ca esti indurerata, dar in egala masura iti pot spune ca am pierdut pe cineva drag intr-un accident si ..nu am avut puterea sa scriu pe niciun forum sau sa vorbesc cu cineva...in astfel de momente, nu e loc de forumul Garbo..sau cel putin asta e parerea mea..doresti compasiunea userilor ..o vei avea, desigur ..dar nimeni si nimic nu va putea inlocui pierderea suferita.
reyya
Postat pe 2 Aprilie 2010 02:07
Pastreaza-l in mintea si sufletul tau, traieste si bucura-te de viata si imagineaza-ti ca el te priveste de pe o stea...viata merge mai departe... si nu in ultimul rand, poti face anumite lucruri care lui ii placeau.
reyya
Postat pe 2 Aprilie 2010 02:10
Crysta, Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca.

Mama mea a murit acum 17 ani si eu tot mai vorbesc cu ea si-mi imaginez lucruri care le fac cu ea.....
Nu uiti niciodata dar stii ca de acolo unde sunt ei ne vegheaza.Eu o visez pe mama mea si acum inainte de a avea o neplacere, un necaz.Vine trista in somnul meu si eu stiu ca ceva n-o sa mearga bine a doua zi.


Dupa cum si Reyya a spus, pastreaza-l in inima ta.
Ciresica
Postat pe 2 Aprilie 2010 07:43
De la: reyya, la data 2010-04-02 02:07:59Crysta , crezi ca forumul Garbo e locul potrivit pt asta? inteleg ca esti indurerata, dar in egala masura iti pot spune ca am pierdut pe cineva drag intr-un accident si ..nu am avut puterea sa scriu pe niciun forum sau sa vorbesc cu cineva...in astfel de momente, nu e loc de forumul Garbo..sau cel putin asta e parerea mea..doresti compasiunea userilor ..o vei avea, desigur ..dar nimeni si nimic nu va putea inlocui pierderea suferita.


nope. nu-mi trebuie compasiune si nu e vorba de chef de forum, cred ca am scris aici mai mult pentru mine, asa ma simt eu bine, scriind despre cei pe care i-am pierdut. pana la urma fiecare jeleste in felul lui, nu? e mai usor sa tastezi decat sa scrii. plus ca mai voiam un oarecare schimb de experiente, sa aflu modul in care a trecut fiecare peste, cred ca trebuia sa deschid un word, scuze de deranj!
crysta_mami
Postat pe 2 Aprilie 2010 09:57
Te inteleg si eu...am pierdut multa lume care imi era draga...dar nu ma gandesc la ei k si cum ar fi murit,ci cum k ar fi plecati undeva...si la mine asta tine k am si multe cunostiinte in viata care sunt plecate.de fapt asta nu se pune.in cazul unei morti esti constient k nu o sa-l mai vezi niciodata...timpul le rezolva pe toate,pana atunci considera k e printre voi
garbo034659
Postat pe 2 Aprilie 2010 10:03
si reyya nu era nevoie sa fii asa dura cu ea...poate nu stii ce inseamna,in astfel de cazuri cauti refugiul in fiece loc.
garbo034659
Postat pe 2 Aprilie 2010 10:05
Si eu mi-am pierdut tatal acum 23 de ani,era in floarea vartei,43ani,un om deosebit,un tata si sot model.Despartirea de cei dragi este foarte grea,durerea o purtam in suflet, nu se poate exprima in cuvinte,nu are termen de comparatie.E greu,e foarte greu,dar il visez destul de des si eu si mama, si stiu ca de acolo de unde este ne protejeaza.
lady39
Postat pe 2 Aprilie 2010 16:17
659, am precizat in postare, am pierdut si eu pe cineva drag , pe care l-am iubit...insa...viata merge inainte, ,,show must go on"...timpul estompeaza suferinta pierderii cuiva drag...eu nu ma gandesc ca e plecat intr-o calatorie, pt ca daca ar fi asa as spera ca se va intoarce..ori de acolo nimeni nu s-a intors inca..imi imaginez acea persoana privindu-ma de pe o stea si imi imaginez ca ma vegheaza de acolo...
reyya
Postat pe 2 Aprilie 2010 16:21
eu mi/am pus o data intrebarea cum aflam cand unul din noi,cei din garbo,moare...
cred ca aici se confirma,mai mult decat oriunde,ca fiecare moare singur...
elodia
Postat pe 3 Aprilie 2010 01:28
pentru ca am zis ca intentia mea este un schimb de experiente (a spus cineva bine ca durerea nu are termen de comparatie si asa si este, dar poate cine stie.. ajuta sa cunosti cum au trecut altii peste) am sa scriu tot aici ce ma ajuta pe mine.

eu imi imaginez ca e mereu in jurul meu, ca aude intotdeauna ce ii spun, vreau sa-i simt mereu prezenta. asa ca ii vorbesc mereu in gand, cand am o dilema il intreb tot pe el, cel care avea mereu un raspuns la orice il intrebam de cand eram copii, care ne corecta mereu cand greseam, gramatical sau in comportament... el, care avea mereu un sfat bun si valabil la orice problema, mereu vertical, cu coloana vertebrala, serios, corect si sincer, era incapabil sa simuleze simpatia sau antipatia fata de cineva daca nu o si simtea.
avea si defecte, ca orice om, dar nu stiu cum se face ca nu-mi mai aduc aminte de niciunul acum, oricat imi caut memoria. imi face tare bine sa vorbesc despre el, (cred ca asta a si fost motivul pentru care am deschis topicul, poate n-am gasit forumul potrivit, dar asta e, acum l-am deschis...) sa povestesc ce om a fost, si cat de respectat si iubit.
greu cu adevarat e ca a murit si speranta odata cu el, macar cat se misca tot il vedeam, era acolo, acum cum il mai vedem???
crysta_mami
Postat pe 3 Aprilie 2010 17:50
crysta, eu in situatia asta mi-am spus... ca persoanei respective (apropiata) nu ii este bine aici. Si nu ii era. Avea dureri foarte mari, nu se mai putea deplasa, mai avea doar o frantura de viata: de la un capat la altul al camerei. Si era un om care chiar iubea viata, aproape la extrem.
M-am pus pe mine in situatia respectiva: iar in situatia respectiva as fi vrut sa plec. Stiam ca si el tot asta vrea, pentru ca noi doi eram din acelasi aluat. Cred ca a fost singurul lucru care a facut, pentru mine, tranzitia mai usoara. Daca se poate numi usoara.
A fost prima data cind mi-a fost frica - mi-a fost frica la volan, frica de accidente, mi-a fost frica in munti, pina atunci nu aveam nevoie de echipament. Moartea aceea a fost momentul in care am inteles ca daca vreodata fac vreo greseala, ar fi bine sa fie direct una majora. Neputinta este mult mai crunta.
Sigur, asta a fost perceptia mea...
Perceptia poate fi si alta: mai ales in situatia in care ai copii, poate ca e important sa ai doar doi ochi si un suflet cu care poti sa le fii alaturi. Sau poate ca nu?
quasaria
Postat pe 4 Aprilie 2010 19:40
copiii sunt un mare avantaj dar nu au cum sa stearga ce s-a intamplat cu tata, n-au cum sa stearga durerea, neputiinta de a-l aduce inapoi, as mai fi avut multe lucruri sa-i spun, lucruri pe care mi-am dat seama ca nu i le-am spus abia dupa ce a murit. le-as striga in gura mare daca as sti ca ma aude, cu riscul de a fi trimisa la nebuni, copiii ma fac din cand in cand sa mai uit ce s-a intamplat dar nu ma fac sa uit de el, totusi, e vorba de tata si de-acum nu mai pot vorbi despre el decat la trecut. copiii ajuta, dar nu vindeca... :(
crysta_mami
Postat pe 6 Aprilie 2010 00:36
nici eu nu stiu cum sa incep,tatal meu a murit acum doi ani si ceva.pe 29dec a facut 2 ani.Odihneasca-se in pace.a murit din cauza unei boli cumplite.avea dureri mari,s-a chinuit.om muncitor amarat,a muncit aproape pana a cazut la pat,de cancer,eu eram plecata in strainatate,n-am fost langa el ultimii ani din viata,acum imi pare rau,parca ma simt vinovata,dar mi-am urmat cursul vietii,cand a picat la pat eram in tara,doctorii ii mai dadeau nici un an de trait.am plecat iar din tara.imi era greu,tare greu sa stiu ca nu mai sunt langa el ultimile luni din viata lui ,dar doar eu eram baza financiara in casa mea.eu imi intretineam fetita,mama ,bunica si pe tata.asa ca trebuia sa plec.sunam acasa si vorbeam cu mama,cu sormea,imi spuneau cum se simte ,ca are dureri,ca pe zi ce trece se stinge,sormea nu rezista prea bine,avea caderi nervoase,le incurajam si eu cum puteam,nu stiu de cine era mai rau:de mine ,care eram departe si nu puteam fi langa el...sau de mama si sormea care il vedeau cum se chinuie si se stinge?a venit si ziua cand a murit....m-a sunat sormea,plangea.eu nu am inceput sa plang.nu puteam.era o durere interioara,atat de puternica care ma sfasia pe dinauntru.mi-am cumparat bilet pt a doaua zi.de cand plecasem din tara si de langa el trecuse4 luni.ma duceam rar in tara.o data sau de 2 ori pe an. cate o luna.simteam durere,dar in acelasi tymp si emotionata ca ma duceam acasa,am trecut usor de moment.chiar prea usor.ma uram ca nu puteam sa plang.dar am plecat iar,atunci am inceput sa simt durerea ,disperarea,dupa ce am plecat am inceput sa plang.simteam cu fiecare zi ce trece o durere din ce in ce mai mare.nu ma puteam impaca cu gandul ca nu mai este,si plangeam,plangeam.l-am visat,mult tymp.acum mai rar.eram singura din familie care il visam asa des.de ce?ca ma durea.ca ma simteam si ma simt vinovata ca nu am fost langa el.ca am pierdut si pierd ani importanti din viata departe de familia mea.ca nu pot face nimic deocamdata sa fiu alaturi de ei.dupa moartea tatalui meu,nu mai pot rade,sunt trista,parca sunt ca o leguma.nu-i zi sa nu ma gandesc la el.nu-l pot lasa sa plece.trebuie sa fie cu mine,sa ma ajute,cum m-a ajutat mereu,,,dar nu mai poate si eu trebuie sa accept si sa merg mai departe. ca asa afost lasat pe pamant...
estela
Postat pe 19 Aprilie 2010 04:32
altu'...

oaliuuu!


nu-i de mirare ca va gasesc depresivi...
macar de-ar fi adevarate...
iasomia
Postat pe 19 Aprilie 2010 15:40
ioi....nu mi i place aci!!!!am zburatacit!!!!!!!
nazirra
Postat pe 19 Aprilie 2010 15:43
Pai cum, iasomio? azi cum am deschis ziarul local - 2 oameni de afaceri sinucisi ca nu mai faceau fata fiscului + unul care a plecat in mars de protest pe jos (din Oradea a ajuns aproape de Timisoara si merge mai departe) ca banca i-a dublat rata la credit si nu-i mai ajunge venitul sa-si creasca copiii + l-au gaist pe unul ca se gazase in masina - sinucidere tot din cauza banilor
panty_C
Postat pe 19 Aprilie 2010 15:46
pantelica,

iesi din depresia aia ca ajungi la balamuc,asta citesti tu?
ia du-te de te coafeaza...uite,nea zambilu' si-a pus par...
iasomia
Postat pe 19 Aprilie 2010 15:50
pai ma uitam dupa anunturi

bine, merg si la coafor desi nu de multa vreme am fost si..."nica"
panty_C
Postat pe 19 Aprilie 2010 15:53
e adevarat....cotoroanto
estela
Postat pe 24 Aprilie 2010 05:34
De la: iasomia, la data 2010-04-19 15:40:42altu'...

oaliuuu!


nu-i de mirare ca va gasesc depresivi...
macar de-ar fi adevarate...
de ce crezi ca mintim.?eu nu mint.nu te baga,vezi de treaba ta.
estela
Postat pe 24 Aprilie 2010 05:37
De la: estela, la data 2010-04-24 05:34:06e adevarat....cotoroanto


ce ai, fata? cu cine te certi?


Tylly
Postat pe 24 Aprilie 2010 06:51
Cu soacra-sa.
Doara
Postat pe 24 Aprilie 2010 10:25
Nu, draga, ca pe soacra-sa o iubeste...
Tylly
Postat pe 24 Aprilie 2010 10:28
Da, am auzit. Ar pupa-o cu un par in dinti.
Doara
Postat pe 24 Aprilie 2010 10:29
cellu'pisi..
tu nu prea ai boii acasa in ultimul timp.
de ce vrei tu sa lungesti ciorbica,cand este evidenta chestia si persoana pe care a gratulat-o?
sau te pomenesti ca nu ti-a placut, ca.. m-a facut cotoroanta?
n-as prea zice,eu crez ca vrei sa ma mai faca o data...ehe,he,he...
hai ca m-ai inveselit.
iasomia
Postat pe 24 Aprilie 2010 11:35
a zis cineva "ciorbica"?
va rog,asta e specialitatea mea

in alta ordine de idei,poftiti la masa ,la "ciorba de potroace"
elodia
Postat pe 24 Aprilie 2010 11:41
elo...
iasomia
Postat pe 24 Aprilie 2010 12:01
iaso,

si pentru sora ta,
elodia
Postat pe 24 Aprilie 2010 12:04

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
Cum sa iti invingi teama de a nu fii atacat verbal atunci cand iti spui parerea? 28 De la: ingerasulluptator 19 August 2012 08:56
ZONA ZOSTER 2 De la: cricat 3 Octombrie 2011 09:04
Oare barbatii ce fel de oameni sunt? 197 De la: nathalie 23 August 2011 21:23
Din cauza barbatilor ne merge noua femeilor rau din punct de vedere economic si moral...Pt ca femeile se iau dupa barbati,in loc sa puna mama pe tagaie si sa le dea in cap pana ametesc 73 De la: nathalie 5 Ianuarie 2012 02:51
de ce inseala barbatii si te jignesc 4 De la: mariana39 7 Iulie 2009 15:40
Setari Cookie-uri