Cum sa procedez?

Salut,fetelor!
Revin cu o problema mai veche,subiect care credeam ca e inchis pentru mine,dar care nu cred ca se va rezolva vreodata.Noi locuim cu mama mea,sotul e plecat din tara,asa ca in mare parte din timp suntme doar noi 3 ,mama,baietelul meu si cu mine(in cateva luni si al doilea nostru bebe).De cand ma stiu,mama ma considera incapabila de a face ceva singura,asa ca face totul in locul meu,fara sa ii cer asta,ba dimpotriva.Cel mai tare insa ma deranjeaza ca incearca de cand s-a nascut primul meu copil sa decida toyul in locul meu in ceea ce priveste cresterea,alimentatia,educatia puiului meu.Mereu imi face observatii ca nu procedez bine,mereu imi contesta deciziile,pedepsele,mereu saboteaza regimul alimentar pe care incerc sa-l impun fiului meu ,etc.Cat a fost mic,am avut adevarate depresii,am mai scris un subiect pe tema asta mai de mult,ajunsesem sa ma cred incapabila sa-l linistesc cand plangea,fiindca ea venea si-l insfaca din bratele mele sau ale sotului meu,atunci el era in tara si vroiam sa ne bucuram si sa traim experienta cresterii unui copil impreuna,sa invatam din greselile noastre si sa ne simtim mandri cu fiecare reusita.M-am certat mereu cu mama pe tema asta,fiindca nu intelegea sub nicio forma ca faptul ca vreau sa fiu mama cu norma intreaga,sa fac absolut tot ce tine de copilul meu cu entuziasmul primelor experiente,nu inseamna ca vreau sa o exclud pe ea sau cum imi spune mai nou ca sunt geloasa pe ea.(??)O perioada s-au linistit apele si traind tot timpul sub tensiune am obtinut pentru o perioada rolul care mi se cuvine.Acum,de cand e plecat sotul meu din tara si sunt din nou insarcinata,retraiesc cosmarul primelor luni din viata copilului meu(care ar fi trebuit sa fie si cele mai frumoase),cand mama nu respecta nimic din ceea ce decid eu ,cand imi ia lucrurile din mana pentru a le face cum considera ea ca e mai bine,cand ma judeca ca ii ignor crizele de isterie baietelului meu sau ca-l pun sa ia o pauza de 3 minute cand face ceva care eu consider ca merita pedepsit.I se pare ca tot ce fac e gresit ,imi spune cum sa il hranesc(desi eu il fac si ii dau papa de cand s-a nascut),imi spune ca ii place sa manance bucati mari si nu mici(e un exemplu doar)de fata cu alti oameni ca si cum nu ar fi copilul meu si eu nu as sti asta.Au ajuns oamenii sa o intrebe pe ea despre baiatul meu si nu pe mine,pt ca nu ma lasa sa vorbesc eu.Chiar azi am avut o disputa pentru ca s-a suparat ca am sarit si l-am luat in brate pe baiat cand a cazut si s-a lovit in camera in care era cu ea,acuzandu-ma ca o consider vinovata de asta,ca nu o las sa-l linisteasca ea,etc.La mine a fost un gest reflex,din dragoste pentru copilul meu care plangea ,si pe cuvant daca m-am gandit o clipa ca e vina ei.Tot timpul ma ameninta ca voi regreta cand ea nu va mai fi,ca acum nu apreciez nimic din ce face,imi doreste sa patesc la fel cu copiii mei,etc.Tot ce vreau si i-am spus in repetate randuri e sa fac singura unele lucruri importante pentru mine,sa ma simt eu mama ,sa ma simt mandra de mine si de reusitele mele,iar ea vede toate astea ca pe o mare crima.Imaginati-va o scena simpla,e un exemplu minor care-mi vine acum in minte:eu cu baiatelul meu ne bagam in pat la nani.Eu ii pun dvdul lui preferat,reglez volumul ,sa nu fie prea tare sa poata adormi usor,potrivesc veioza spre mine sa pot citi o revista si sa nu-l deranjeze pe el,ii dau biberonul cu lapte(pe care il tot refuza in ultima vreme din diferite motive si ma poarta pe drumuri ca nu e destul de cald,ca nu e destul de rece,ca nu e...etc si ma hotarasc ca de data asta sa nu cedez mofturilor lui )....atunci intra mama si :da volumul mai tare sa auda baiatul,inchide veioza sa nu-i bata lumina in ochi,ii ia biberonul pe care ,ca de obicei,il tinea in mana (lasa ca-l face bunica mai bun) ,il inveleste ca e frig....Cum ati reactiona?
Ce spuneti?Sunt muuulte de povestit si daca veti mai avea rabdare va voi mai povesti,dar acum ,ajutati-ma ,va rog.Cum procedez?Nu ma pot muta (desi asta ar fi cea mai buna solutie),sunt prinsa in situatia asta si traiesc mereu in tensiunea de a nu putea decide nici cel mai mic lucru din viata mea sau a copilului meu...imi iubesc mama si nu vreau sa i se intample ceva din cauza mea,dar nu ma pot abtine sa nu ma cert cu ea pe tema asta,sa nu incerc(fara sa reusesc)sa imi obtin dreptul la a trai propria viata de adult.Vi se pare ca sunt absurda?
lara_kidz
Postat pe 10 Noiembrie 2009 12:25
Am scris mesajul plangand,asa ca scuzati-mi greselile de ortografie,ca de obicei mi s-a spus azi ca ii doresc moartea ,ca nu voi varsa o lacrima cand ea nu va mai fi,dar in timp voi realiza cat de important e ajutorul ei,etc.
lara_kidz
Postat pe 10 Noiembrie 2009 12:30
buna.in mare parte stiu prin ce treci dar eu sunt prea mica sa-ti dau un sfat,te-as ajuta din tot sufletul .si eu am patit ceva de genul dar am pus piciorul in prag si am procedat ca ea,si de atunci sa schimbat.pe toata perioada liceului,liceul care bineinteles ca ea l-a ales tot ce faceam ea hotara,asa ca miam propus in liceu sa ma casatoresc cu baiatul care il iubneam si sa stau cu el la mama acasa,masma inca hotara cum, sa spal,cum sa gatesc si tot asa,ea este divortata si concubinul cu care sta ne intelegem,dar faceam si eu de fata cu el tot ce facea mama de fata cu sotul meu.am terminat liceul si mam inscris la facultate si am ramas gravida.doar am anuntato pe mama nu iam cerut nici un sfat,asa ca uite cum sa invatat mama sasi tina gurita...acum fata mea are 10 luni si niciodata nu mia reprosat nimik fde fata,nici cum o cresc,nici ce ii dau sa pape,nimik.iam zis inca de cand eram in matrernitate,e fata mea o cresc cum vreau,si ea a inteles..nici nu ma ajuta dar isi tine gura.nu stiu ce sa spun de povestea ta,e mai complicata,sper sa reusesti sa te impui fara sa o ranesti.succes si sarcina usoara si nastere usoara si bb sanatos
mada_sabina
Postat pe 10 Noiembrie 2009 13:38
am si eu o intrebare cati ani are mama ta?e pensioanara?munceste?
mada_sabina
Postat pe 10 Noiembrie 2009 13:40
iar ea ca bunica nu are nici un cuvant de spus in fata copilului,poate tie personal,cum sa hotarasc eu sai dau lapte si sa vina mama sai ia laptele si sai dea suc..un exemplu sau sa zica ca ii face ea altul mai bun..nu stiu ce sati zic cum sa procedezi.sotul ce zice?soacra?
mada_sabina
Postat pe 10 Noiembrie 2009 13:42
eu iam mai spus mamei mele atata timp cat gatesc pt toti,spal,fac curat,eu nasc copilul sa nu se bage in viata mea sau sa se lege vreodata de copil,pt ca eu il cresc,eu decid ca mama ce e mai bun pt el,nimeni numi cunoaste fata mai bine ca mine
mada_sabina
Postat pe 10 Noiembrie 2009 13:44
poi sincer e destul de trist ceea tu povestesti.... in fond tu esti mamica nu ea....
eu am norocul k locuiesc numai cu sotul meu, nu locuim cu parintii mei sau ai lui... (e cel mai bine din punctul meu de vedere)
k sa iti spun sincer mama mea e plecata in strainatate si in urma cu 2 luni a fost in tzara si a locuit 1 saptamana la mine. vreau sa iti spun k eu inca nu am nascut, nasc numai luna viitoare, dar saptamana in care a stat mama la noi mi-a fost foarte greu!
cu toate k eu nu o rugam, nu ii ziceam nimic mi-a luat toate atributiile din casa: spalatul vaselor, curatenia, mancarea, absolut tot!
m-am simtit intr-un fel neputincioasa mai ales k sotul meu vedea toate astea!
adik eu stiu ce si cum se face la mine in casa dar...
probabil mamele noastre trecand prin asa ceva vor sa ne mai slabeasca putin sa ne ajute, desi de multe ori devine prea insistent si prea (nici nu stiu cum sa ma exprim)
si eu i-am zis mamei mele k sa termine cu toate astea pt k eu sunt gravida nu handicapata!
parerea mea e k ar trebui sa vb cu ea si cu toate k ai zis k nu ai posibilitatea sa locuiesti in alta parte incearca sa iti faci viata ta... chiar daca te mutzi intr-o chirie!
nu vreau sa te superi pentru ceea ce am scris dar cred k si sotul tau ar trebui sa iti fie aproape in aceste clipe! probabil k el e plecat din tzara cu un motiv, pt un trai mai bun al familiei dar pierde foarte multe.... cu toate k face bani sau stiu eu... pierde cele mai frumoase clipe (burtica ta care creste in fiecare zi tot mai mult si bineinteles cresterea baietelului vostru) oricum mult succes pe viitor
ale_micutza
Postat pe 10 Noiembrie 2009 13:45
mada_sabina ai mare dreptate! exact asa am facut si eu...
atat fatza de parintii mei cat si ai sotului meu!
spre exemplu parintii mei sunt divortati, tata sta cu o femeie si mama la fel cu alcineva dar ea este plecata din tzara...
sotia tatalui meu incearca tot timpul sa imi impuna ce si cum si chiar mi-a zis k dupa ce nasc sa ii dau ei copilul sa mi-l creasca
dar eu una sunt mai alfel... adiica daca am ceva de spus spun si nu ma intereseaza ceea ce tu imi reprosezi... eu am hotarat sa ma casatoresc si sa am un copil deci nimeni dar absolut nimeni nu imi contesta si nu imi spune ce si cum sa fac...
mult succes si pune piciorul in prag pentru ca este copilul tau nu fratele tau!
ale_micutza
Postat pe 10 Noiembrie 2009 13:50
nastere usoara si tie ale micuta si sa nu lasi pe nimeni niciodata sa hotarasca pt puiul tau.doar tu si sotul,si sa sti ca nici nu e bine sas nu apelezi la rude sa te ajute doar din ambitie,din contra apeleaza la cine sti ca nu intrece masuramca doar de asta st rude sa ne ajute,chiar si mame si soacre,
mada_sabina
Postat pe 10 Noiembrie 2009 13:54
nu m-am referit k nu apelez la nimeni din ambitie sau stiu eu...
m-am referit doar la faptul k familia mea este numai a mea si nimeni nu are de ce sa imi spuna ce si cum... dak eu doamne feri fac wc-ul in mijlocul camerei nimeni nu are dc sa imi zica k dc am facut asa si nu asa
si legat de bebicul meu cu toate k sunt foarte tanara (numai in 16 decembrie) implinesc 20 de ani nimeni nu are ce se baga... cum il cresc asa va fi...
ale_micutza
Postat pe 10 Noiembrie 2009 14:01
eu m-am referit la sotia tatalui meu pt k a inceput cu talente de mare doamna (k dc nu m-am casatorit cu un baiat bogat, k dc nu am facut facultate si alea alea, dc m-am casatorit asa devreme, dc am ramas insarcinata, dc nu am facut avort, si k dc mi-am cumparat caine--- am un chow chow foarte dulce si acum in ultimu timp k dc am hotarat sa tin copilul pt k nu o sa il pot creste si mai bine sa il dau ei)
ale_micutza
Postat pe 10 Noiembrie 2009 14:04
Draga Lara,ceea ce povestesti tu este foarte trist;asta este tot ceea ce-ti lipseste cand esti insarcinata!Cred ca ar trebui sa ai o discutie serioasa cu mama ta ,in care sa stabiliti de comun acord niste limite legate de cresterea copiilor.Mi se pare mie, sau te considera si pe tine un copil ? Nu trebuie sa refuzi ajutorul pe cre ti-l da, ci trebuie sa-l folosesti in favoarea ta(noi,mamele,nu santem supraoameni ,desi am vrea sa facem totul la superlativ). Se joaca cu copilul,merge cu el in parc,il supravegheaza?Daca da, foarte bine ,profita de asta si odihnestete sau fa-ti alte treburi.Eu nu am avut nici un ajutor,si mi-ar fi prins bine putina relaxare;la sfarsitul zilei imi dadeam seama ca nu am mancat,nu am apucat sa ma uit nici in oglinda,treburile nu le-am terminat si a doua zi o luam de la capat!La un moment dat mi-am dat seama ca din cauza agitatiei mele ,copilul era la fel de agitat si nervos. Si eu am avut probleme de subminare a autoritatii in fata copilului , cu sotul meu:daca eu ii spuneam copilului sa faca ceva, sotul imediat ma contrazicea!Ne-am dat seama ca nu ne mai asculta pe niciunul,pentru ca nu intelegea de ce mama spune intr-un fel iar tata in altul!Discutiile in contradictoriu nu se tin in fata copiilor,si mama ta ar trebui sa stie asta.Cel mic nu intelege certurile voastre.Pentru el ,TU ESTI MAMA orice s-ar intampla.Si bunica trebuie sa aiba rolul ei, dar sa nu-ti submineze autoritatea;pentru ca altfel copilul va ajunge sa faca doar ce pofteste,sa nu te asculte,sa nu aiba incredere in tine si,mai rau ,sa nu te respecte. Cresterea copiilor se invata din mers .Discuta sincer cu mama ta,spune ce astepti tu de la ea ,si cat de mult vrei sa se implice in cresterea copiilor tai.Fara certuri!Sant studii ,care dovedesc,ca copiilor stresati le mor neuronii,si din pacate aceste celule nu se mai refac.Multa bafta!
kidz005267
Postat pe 10 Noiembrie 2009 14:46
ale_micutza
Postat pe 10 Noiembrie 2009 17:18
Fetelor,multumesc ca ati reactionat atat de prompt.Intr-adevar,am spus ca ii voi sfatui si pe copiii mei sa nu stea cu nimeni,nici cu mine ,nici cu altcineva,doar ei si familia lor,ca cine stie poate in timp voi face si eu la fel.Dar la noi,gata,nu se mai poate face nimic,am investit f mult in apartamentul in care stam si nu ne induram sa plecam si sa lasam totul balta,mai ales ca inca platim investiile.Sotul meu e plecat din tara tocmai din acest motiv,ratele.Va dati seama ca nu ne dorim situatia asta si ca si el si-ar dori sa fie acasa cu noi.Ne pare rau ca am ramas sa locuim impreuna,dar in viata esti nevoit uneori sa faci si ce nu-ti doresti.Tatal meu a fost foarte bolnav,asa ca am hotarat sa o ajutam pe mama cu ingrijirea lui,neoferindu-se nimeni altcineva din familie.
Discutii am avut pe toate tonurile,si cu nervi,si calm,dar nu ajungem la un consens.Mi-am jurat ca nu-mi voi ameninta copiii cu moartea mea,doare foarte rau,ca nu le voi arunca cuvinte atat de grele,chiar mi-am notat undeva sa nu uit odata cu trecerea timpului.
Fiind tinere casatorite stiti la ce ma refer cand spun ca atunci cand m-am casatorit,aveam inca entuziasmul acela al inceputului.Vroiam sa fac toul cu mana mea,sa gatesc ceva nou si gustos pentru sotul meu.Vedeam cate o reteta si ma apucam sa fac un anumit fel de mancare cu care deja visam cum imi voi impresiona sotul (el lucra pana mai tarziu,eu veneam mai repede acasa de la serviciu),pregateam totul si plecam la alte treburi,cand ma intorceam deja mancarea era gata si alta,evident de cat imi propusesem eu...mama intrase deja in rol si gatise ea total altceva decat imi doream eu.Iar de fiecare data cand ii spuneam ,se apuca de tipat ca nu-mi place cum gateste ea,trecea la cealalta extrema ,la amenintari,imi reprosa ca vreau sa o scot afara din casa ei,etc.Pregateam (cat era plecata)cate o cina romantica pentru sotul meu,cand ne asezam la masa,venea mama si dadea cu mopul prin bucatarie sau se apuca sa ii reproseze sotului meu ca nu a reparat ceva.Muuuulte,nu am timp si nu aveti voi rabdare sa va spun cate si mai cate.Eu inteleg si ma incanta chiar nevoia de independenta a fiului meu de doar 2 ani,care vrea sa faca totul singur (ma mosteneste cred)si il las sa incerce macar,dar mama cum nu poate intelege ca la 31 de ani vreau sa fiu lasata sa traiesc cum consider eu ca e mai bine.Am ajuns sa cred cuvintele ei si sa ma consider o femeie rea,fiind nu sunt in stare sa ma inteleg cu propria mama,absurda fiindca ea ma face sa cred ca tot ce cer e total absurd si deplasat...
lara_kidz
Postat pe 10 Noiembrie 2009 17:41
stiu cum te simti si am cateva sugestii de a vorbi cu mama ta: 1.intreab-o daca in viata ei s-a bagat mama ei sau daca viata si-a trait-o asa cum a vrut ea , si mai ales daca copiii si i-a crescut ea sau mama ei. orice raspuns ar da, e in favoarea ta: daca i-a crescut mama ei, ea nu are de unde sa stie cum se creste un copil si deci nu poate sti mai bine decat tine cum sa il creasca pe al tau, deci sa nu se mai bage! daca i-a crescut ea inseamna ca stie ce bucurie este sa iti cresti copilul TU si nu are nici un drept sa te priveze de o bucurie pe care ea deja a trait-o (cresterea copiilor proprii)
2. daca ea nu are viata pe care si-o dorea (caci daca ar fi avut-o nu avea motive sa te oblige si pe tine sa traiesti visurile ei neimplinite) oricum nu va reusi sa fie cu nimic mai fericita facandu-te pe tine sa te simti mizerabil(..sper..)
3. daca tot iti zice ca dupa ce ea nu va mai fi vei regreta, foloseste asta in avantajul tau: dupa ce ea nu va mai fi va trebui sa te descurci in viata fara ea, ori ea daca nu iti lasa pic de independenta nu vei reusi niciodata sa te descurci singura (fara ea) pentru ca nu vei sti cum: chiar vrea cu tot dinadinsul sa te tranfosrme intr-o ratata? (putina dramatizare nu strica, trebuie sa o impresionezi/sochezi cumva) stai linistita, nu va pati nimic din cauza ca tu nu vrei sa stai sub papuc, in schimb tu si bb din burtica s-ar putea chiar sa patiti, daca nu va vrea sa iti dea pace deloc...
4. ea cu ce te ajuta pe tine? ca mama vorbind. nu iti dezvolta independenta si capacitatea de a te descurca , nu te lasa sa inveti din propriile greseli, nu te lasa sa te bucuri de tot ce s-a bucurat ea, sau sa te bucuri de ce ei i-a lipsit, nu iti acorda sansa sa dovedesti ca esti capabila de ceva deci inseamna ca nu crede in tine- de ce oare, oare se indoieste de educatia pe care ti-a dat-o?si atunci cum ar putea educa bine un alt copil daca de reusitele ei cu tine se cam indoieste?
5. stai cu ea in casa si ii ingrijesti sotul (chit ca ti-e tata, ii e si ei sot totusi, ea s-a casatorit- la bine si la rau- cu el nu tu), in conditiile in care ceilalti copii ai sai nu voiau sa il ingrijeasca , si ea iti scoate ochii ca ii vrei moartea? dar atunci de fratii tai ce mai are de zis?
6.daca nu vrea si nu vrea sa inteleaga spune-i ca desi ati investit atat in casa aia tu nu mai poti sta acolo ca sa te imbolnavesti de nervi si pe tine si pe copiii tai si ca pleci. Si char cauta o cale, fie si temporara, sa pleci. Chit ca nu ii dai si curs, dar macar sa vada ca ai unde pleca si sa isi dea seama ca nu te poate tine legata pe motivulinvestitiilor facute, si ca astea chiar nu valoreaza la fel de mult ca sanatatea si dragostea si stabilitatea familiei tale, pe care zazaniile ei le pun in mare pericol...
pinicuta
Postat pe 10 Noiembrie 2009 23:01
la o adica mergi cu ea si la un psiholog, unul pe care il alege ea ca sa nu zica vezi doamne ca te-ai fi vorbit cu l dinainte, si sa ii zica el parerea lui sincera despre cum ar trebui sa fie o relatie normala intr-o familie ...
pinicuta
Postat pe 10 Noiembrie 2009 23:02
Pinicuta,multumesc pentru afirmatiile tale extrem de obiective.Unele din punctele expuse de tine i le-am spus si eu,dar fara rezultat.Vad ca dupa cearta de ieri e foarte amabila si incearca sa ma lase in pace,ma intreaba ce sa faca cand e vorba de baietelul meu,dar stiu sigur ca asta nu va dura foarte mult.Ai dreptate in tot ce ai scris si nici eu nu as fi putut sa ilustrez mai bine situatia.Tatal meu a murit insa in primul meu an de casatorie,an pe care mi l-am petrecut fie acasa langa patul lui,fie in spitale,cu probleme mari la serviciul pe care abia il obtinusem,de unde tot trebuia sa lipsesc,ba fara plata,ba medical,ba concediu de odihna.Nu regret asta,a fost tatal meu si cineva trebuia sa o ajute fiindca era imposibil sa se descurce singura,iar fratii mei...fiecare cu constiinta lui.Ce ma doare e exact ce-mi spuneai si tu ca dupa toate astea imi reproseaza ca ii doresc moartea...ceea ce e extrem de dureros.Sincer,imi doresc sa ma mut,dar nu ne permitem ,asta ar fi solutia ideala,asa m-as simit libera si pe picioarele mele,asa m-as intelege si mai bine cu ea.
De psiholog numai sa amintesc si imi spune ca o fac "nebuna".Acum incerc sa nu mai pun totul la suflet,sa vad daca pot,sa ignor vorbele grele si sa imi vad de viata mea,sa-mi cresc copiii asa cum consider ca e mai bine.
Va mai tin la curent si multumesc pentru sfaturile extrem de binevenite.Pinicuta,m-ai facut sa inteleg ca am dreptate si ca nu exagerez situatia.Multumesc pentru asta!
lara_kidz
Postat pe 11 Noiembrie 2009 11:30
buna imi pare rau sa aud astfel de lucruri,dupa parerea mea mama ta nu are incredere in capacitatile tale,considera ca nu esti in stare,probabil ca ori s-a intamplat ceva si i-ai demostrat fara sa vrei ca nu esti capabila sau e genul de mama care pur si simplu crede ca tot ce face ea e bine si restul nu sunt in stare,cred ca ar trebui sa-i demonstrezi ca esti in stare,propunei sa te lase un ragaz de trei zile singura fara sa se implice ca sa ii demonstrezi ca esti in stare,si amintestei ca mama este singura care stie ce e cel mai bine pentru copilul ei ,nu altcineva ,si atunci cand te impotmolesti sa-ti dea sfaturi nu cand nu ai nevoie de ele,incearca sa fi mai autoritara pana la urma daca ceva vei face gresit tot tu ai sa tragi nu altcineva,fi autoritara chiar cu riscul de a se supara,asta e pana la urma lupti pentru ca mai tarziu copiii sa nu te vada ca pe un inlocuitor de mama ci ca pe mama lor,pentru ca nu o sa mai ai pic de autoritate in fata copiilor mai tz si ea nu va fi la nesfarsit langa voi,pentru ca asa merge viata,ea iti stirbeste autoritatea ta in fata copiilor si mai tarziu o sa aveti de suferit pentru ca nimic nu e mai rau ca un copil care nu te respecta si parerea mea chiar asa sa ii spui.bafta multa si imi cer scuze daca am fost prea directa
clara_kidz
Postat pe 11 Noiembrie 2009 13:59
Imi pare foarte rau ca treci prin aceasta situatie .De fapt mama ta nu este o femeie rea ci mai degraba o mama care inca nu a realizat ca deja ai o anumita varsta si o familie a ta.Eu acelasi lucru il pateam cu socrii mei , se bagau peste tot (in discutiile noastre , probleme care ne priveau doar pe noi), imi luau din atributiile mele de mama , ba chiar dupa cum patesti si u ii face pe plac copilului in momente neadecvate.Daca spre exemplu suntem la masa , ei il agita pe Darius si de multe ori copilul refuza sa mai mance in favoarea jocurilor.Iar autoritate in fata copilului de multe ori nu am si tocmai acest lucru ma infurie , deoarece incerc sa-l invat un lucru bun(sa stranga jucariile spre exemplu) , iar ei strica tot , ba mai mult imi spun ca de ce le strang ca maine vor fi la loc .Am purtat numeroase discutii dar degeaba.Chiar si sotul a incercat sa le spun .......................... .
adelafistis
Postat pe 11 Noiembrie 2009 14:46
Si cu toate ca si noi am investit o gramada de bani in casa socrilor(peste10000)am decis ca cel mai bine ar fi sa stam separati.Si noi platim rate foarte mari pt investitiile facute , tocmai de aceea nu vom putea sa ne mutam numai peste vreo 3-4 ani , dar pana atunci nu-mi ramane decat sa ma impun si sa-mi cer dreptul de a-mi creste copilul dupa placul meu(eu mereu le amintesc ca au 2 copii pe care i-au crescut asa cum au vrut iar acum este randul nostru sa-l crestem cum stim noi mai bine).Un sfat il accept oricand dar noi decidem daca ne ajuta cu ceva sau nu
adelafistis
Postat pe 11 Noiembrie 2009 15:03
OF,of ,fetele mele,de cate ori nu i-am explicat?Sunt o fata desteapta si stiu sa spun ce am pe suflet.I-am spus cred ca aproape tot ce mi-ati spus voi si nimic.A fost si plecata si am ramas singura fara sa am nevoie de cel mai mic ajutor.Imi dadea zilnic telefon si ma intreba daca trebuie sa se intoarca ,daca ma descurc Asta imi dovedeste si mie,ca nu are incredere in mine si in capacitatea mea de a ma descurca singura,iar pentru mine e ca o palma uriasa peste fata!Nu inteleg de ce nu are incredere in mine,cand eu am stiut mereu ce sa fac cu puiul meu,eu m-am descurcat cu el cand a fost bolnav,cu medicamentele,doctori,vaccinuri,cu diversificarea,cu somnul ,cu educatia lui,cu toate.Baiatul meu e cuminte,destept,sanatos,stie extrem de multe lucruri pentru varsta lui.De asta nu inteleg.De ce nu are inca incredere in mine????
Stiu ca nu e o mama rea,tocmai de asta nu mai stiu cum sa procedez,fiindca de multe ori rabufnesc si ma cert urat cu ea si se lasa cu lacrimi si suparari si nu-mi mai doresc asta.
Cu jucariile exact asa patesc si eu
Cu spatiul intim,iarasi are o mare problema si nu pot sa o fac sa inteleaga.Cand ii spun ceva despre asta,spune ca o dau afara din casa ei.Vi se pare normal sa intre in camera mea si a sotului meu dimineata(cand cine stie ce avem pe noi ),sa se aseze la picioarele mele,si sa-mi faca masaj,cu sotul meu langa??Eu atunci m-am simtit mai mult decat penibil,i-am spus si s-a suparat ca nu a vorbit vreo luna cu mine.
Si da,e genul de mama care considera ca numai ea face lucrurile cum trebuie,iar daca noi facem ceva sigur e gresit.Tot din cauza asta mi-am promis ca-mi voi lauda mereu copiii pentru ceea ce fac bine,sa nu traiasca doar in critici si atentionari.E bine sa le atragi atentia cand gresesc si sa-i ajuti sa isi indrepte greselile,dar sa nu ii cresti cu impresia ca fac totul gresit sau ca nu se pot ridica la asteptarile tale.problema asta e veche,din copilarie.Am fost o fata de 10 mai mereu,daca luam 9 eram certata extrem de aspru,daca luam 10 mi se spunea"ei,si cat ai fi vrut sa iei?"Si sa nu credeti ca nu mi-a afectat increderea in mine si de multe ori nu am avut curajul sa incerc ceva nou de frica esecului.Acum,insa cu copiii mei,nu pot sa-i permit sa ma faca sa ma indoiesc de ce cred eu ca e mai bine pentru ei si sa ma priveze de cel mai frumos rol din viata mea,cel de mama.
lara_kidz
Postat pe 11 Noiembrie 2009 16:24
singura solutie este sa fi autoritara si gata chiar daca asta va insemna sa nu mai vorbeasca cu tine pentru tine e mai rau decat daca ti-ar face soacra ca la soacra te astepti dar la mama e mai complicat sper sa rezisti tentatiei si sa fi autoritara te pup nu te certa spune-o pe un ton calm dar autoritar bafta multa
clara_kidz
Postat pe 11 Noiembrie 2009 18:46
Of lara prin ce treci, desi intr-un fel te inteleg. Si eu am o mama care numai cum zice ea e bine, daca faci altfel inseamna ca o crezi proasta sau ca ea ne-ar dori raul si tot felul de aberatii. Noi avem noroc ca nu stam impreuna, ca daca am fi stat tare naspa ar fi fost. Mereu ne certam cand eram acasa la ea si eu n-am stat cu sotul meu acolo, pe vremea aia nu eram inca maritatta dar toata adolescenta mea am avut probleme legate de asta: daca nu faci ca mine iti bati joc de mine, crezi ca eu mama ta iti vreau raul, tu ma consideri presul de la usa si cate si mai cate. Din cauza asta nu avem o relatie prea apropiata, adica desi stam in acelasi oras pot trece saptamani sa nu ne vedem si nici telefon nu ii dau sa vad ce face. Nici ea nu ma viziteaza prea des, doar daca are nevoie de ceva, telefon la fel, dar ea are grija sa imi reproseze ca nu mai trec pe lai ei sau nu le dau un telefon si le zic si eu ca si ei fac la fel, de ce ar trebui sa fac eu ceva in plus. Ma bufneste rasul ca tu saraca te vaiti de atata ajutor din partea ei, iar eu mi-as dori sincer sa vina sa ma ajute, mai ales acum insarcinata fiind, ale micuta zicea ca nu i-a convenit cand a fost mama ei si a facut totul. Ba eu mi-as fi dorit, eu din punctul asta de vedere sunt sleita de puteri, si vase cand spal obosesc, eu am un pic de anemie si d-aia am facut haz de necaz acum, eu mi-as dori un pic de ajutor si altii se vaita ca sunt ajutati prea mult. Nu zic, ma bate D-zeu daca o chem vine si ma ajuta dar din proprie initiativa niciodata.
Lara eu cred ca ar trebui sa fii mai drastica, mai rea ca sa zic, chiar daca asta va insemna sa se supere mult mai rau pe tine, dar alta cale nu vad ca sa-ti cresti copiii asa cum vrei tu. Iti dau cateva exemple din cum a procedat sora mea cu soacra ei. Pentru ca tot asa se baga in viata lor, s-au separat cu mancarea, adica fiecare isi gatea soacra pt ea, ea pt sotul ei si copil, iar cand incerca sa se bage peste ea si copil o dadea afara din camera. E urat, dar uneori n-ai ce face. Pur si simplu se ridica si o impingea pe usa sa iasa, sa o lase sa-si hraneasca singura copilul sau sa-i faca baie daca nu se poate abtine sa nu comenteze. Ce sa-ti zic atmosfera nu era una placuta, dar macar proceda cu familia ei asa cum isi dorea ea. Sora mea e si un pic mai rea, cand se certau ele doua ii interzicea si sa puna mana pe baiat si la modul serios daca se apropia de el, il lua in brate si se ducea cu el la ei in camera. Cred ca in anumite situatii asa ar trebui sa faci si tu, daca mai vine si intervine peste tine efectiv sa ii zici sa paraseasca camera, si poti chiar sa o tragi un pic spre usa, nu te mai lasa intimidata de acuzatiile ei ca ii doresti moartea sau alte cele. Din punctul meu de vedere ea te manipuleaza ti-a simtit punctele slabe. Si la fel si cand vine sotul, daca nu-ti respeta dorintele in ale gatitului, fa-ti separat, mancati separat. Asta e, nu e placut cand sunt mai multi in casa. Desi cea mai buna idee ar fi sa va mutati, dar zici ca ati ivetit destul de multi bani acolo, va cred ca nu va vine sa dati cu piciorul, dar poti pleca pt o perioada. Du-te la socrii, ca sa nu platesti nici chirie. Nu stiu ce sa mai zic. Auzi eu te mai intreb ceva, ca inteleg ca sunteti mai multi frati, tu ai investit in casa aia dar ai acte macar pe casa sau te trezesti cand nu va mai fi mama ta ca ceilati frati iti cer drepturile. Ca sa stai sa si induri atatea si sa te mai trezesti si ca va trebui sa-i despagubesti pe frati sau ca vine vreunu si se instaleaza acolo, nici nu vreau sa ma gandesc.
kidz000722
Postat pe 11 Noiembrie 2009 19:37
Am revenit.Multumesc tuturor pentru raspunsuri.Scuza ca am reactionat mai greu,dar nu am avut cum sa intru mai devreme.Toate sfaturile voastre sunt obiective si voi tine cont de ideile noi,desi traiesc sincer cu convingerea ca mama mea nu se va schimba niciodata.S-au mai intamplat cateva episoade intre timp...nu poate sa inteleaga ce face rau si de ce sunt atat de suparata,cand tot ce vrea ea e sa ma ajute.
Kidz000722,ai grija ce-ti doresti,in legatura cu ajutorul,fiindca si eu l-as aprecia daca ar sti cum sa mi-l dea,fara sa ma faca sa ma simt ca nu sunt buna de nimic.Si cel mai mult mi-as dori sa stie cum sa accepte o discutie in contradictoriu si sa-mi respecte parerile fara sa treaca la cuvinte grele,amenintari si lacrimi.Poate vom reusi sa ne mutam candva desi,asa cum spuneai si tu,fiiindca nu am acte ,daca mai si plec din casa,e ca si cum le-as da mana libera fratilor mei sa se instaleze aici pe toata munca noastra.Am bagat in apartament vreo 30 000 lei si nu imi vine sa le dau cu piciorul.Nu stiu ce voi face ,dar uneori simt ca imi vine sa-mi iau baiatul si sa fug cat mai departe si ca pentru a-mi trai viata libera si asa cum imi doresc ,as face orice sacrificiu.
lara_kidz
Postat pe 20 Noiembrie 2009 08:02
Nu poti sa mergi sa stai cu sotul tau in strainatate?
ismi3ismi
Postat pe 2 Iulie 2010 11:11
De la: lara_kidz, la data 2009-11-10 12:25:18 Salut,fetelor!
Revin cu o problema mai veche,subiect care credeam ca e inchis pentru mine,dar care nu cred ca se va rezolva vreodata.Noi locuim cu mama mea,sotul e plecat din tara,asa ca in mare parte din timp suntme doar noi 3 ,mama,baietelul meu si cu mine(in cateva luni si al doilea nostru bebe).De cand ma stiu,mama ma considera incapabila de a face ceva singura,asa ca face totul in locul meu,fara sa ii cer asta,ba dimpotriva.Cel mai tare insa ma deranjeaza ca incearca de cand s-a nascut primul meu copil sa decida toyul in locul meu in ceea ce priveste cresterea,alimentatia,educatia puiului meu.Mereu imi face observatii ca nu procedez bine,mereu imi contesta deciziile,pedepsele,mereu saboteaza regimul alimentar pe care incerc sa-l impun fiului meu ,etc.Cat a fost mic,am avut adevarate depresii,am mai scris un subiect pe tema asta mai de mult,ajunsesem sa ma cred incapabila sa-l linistesc cand plangea,fiindca ea venea si-l insfaca din bratele mele sau ale sotului meu,atunci el era in tara si vroiam sa ne bucuram si sa traim experienta cresterii unui copil impreuna,sa invatam din greselile noastre si sa ne simtim mandri cu fiecare reusita.M-am certat mereu cu mama pe tema asta,fiindca nu intelegea sub nicio forma ca faptul ca vreau sa fiu mama cu norma intreaga,sa fac absolut tot ce tine de copilul meu cu entuziasmul primelor experiente,nu inseamna ca vreau sa o exclud pe ea sau cum imi spune mai nou ca sunt geloasa pe ea.(??)O perioada s-au linistit apele si traind tot timpul sub tensiune am obtinut pentru o perioada rolul care mi se cuvine.Acum,de cand e plecat sotul meu din tara si sunt din nou insarcinata,retraiesc cosmarul primelor luni din viata copilului meu(care ar fi trebuit sa fie si cele mai frumoase),cand mama nu respecta nimic din ceea ce decid eu ,cand imi ia lucrurile din mana pentru a le face cum considera ea ca e mai bine,cand ma judeca ca ii ignor crizele de isterie baietelului meu sau ca-l pun sa ia o pauza de 3 minute cand face ceva care eu consider ca merita pedepsit.I se pare ca tot ce fac e gresit ,imi spune cum sa il hranesc(desi eu il fac si ii dau papa de cand s-a nascut),imi spune ca ii place sa manance bucati mari si nu mici(e un exemplu doar)de fata cu alti oameni ca si cum nu ar fi copilul meu si eu nu as sti asta.Au ajuns oamenii sa o intrebe pe ea despre baiatul meu si nu pe mine,pt ca nu ma lasa sa vorbesc eu.Chiar azi am avut o disputa pentru ca s-a suparat ca am sarit si l-am luat in brate pe baiat cand a cazut si s-a lovit in camera in care era cu ea,acuzandu-ma ca o consider vinovata de asta,ca nu o las sa-l linisteasca ea,etc.La mine a fost un gest reflex,din dragoste pentru copilul meu care plangea ,si pe cuvant daca m-am gandit o clipa ca e vina ei.Tot timpul ma ameninta ca voi regreta cand ea nu va mai fi,ca acum nu apreciez nimic din ce face,imi doreste sa patesc la fel cu copiii mei,etc.Tot ce vreau si i-am spus in repetate randuri e sa fac singura unele lucruri importante pentru mine,sa ma simt eu mama ,sa ma simt mandra de mine si de reusitele mele,iar ea vede toate astea ca pe o mare crima.Imaginati-va o scena simpla,e un exemplu minor care-mi vine acum in minte:eu cu baiatelul meu ne bagam in pat la nani.Eu ii pun dvdul lui preferat,reglez volumul ,sa nu fie prea tare sa poata adormi usor,potrivesc veioza spre mine sa pot citi o revista si sa nu-l deranjeze pe el,ii dau biberonul cu lapte(pe care il tot refuza in ultima vreme din diferite motive si ma poarta pe drumuri ca nu e destul de cald,ca nu e destul de rece,ca nu e...etc si ma hotarasc ca de data asta sa nu cedez mofturilor lui )....atunci intra mama si :da volumul mai tare sa auda baiatul,inchide veioza sa nu-i bata lumina in ochi,ii ia biberonul pe care ,ca de obicei,il tinea in mana (lasa ca-l face bunica mai bun) ,il inveleste ca e frig....Cum ati reactiona?
Ce spuneti?Sunt muuulte de povestit si daca veti mai avea rabdare va voi mai povesti,dar acum ,ajutati-ma ,va rog.Cum procedez?Nu ma pot muta (desi asta ar fi cea mai buna solutie),sunt prinsa in situatia asta si traiesc mereu in tensiunea de a nu putea decide nici cel mai mic lucru din viata mea sau a copilului meu...imi iubesc mama si nu vreau sa i se intample ceva din cauza mea,dar nu ma pot abtine sa nu ma cert cu ea pe tema asta,sa nu incerc(fara sa reusesc)sa imi obtin dreptul la a trai propria viata de adult.Vi se pare ca sunt absurda?
magda240759
Postat pe 29 August 2010 21:02
Iubire lui batranu[ daca imi permitzi sa zic asa] oamenii dupa o anumita varsta se simnt inutili de aia si mama si soacra se dau ffff rotunde Nu vreau sa dezvinovatzesc bunicii [si socrii,tatzii] da asta e viatza . Totdeauna noi batranii sintem mai desteptzi da uitam ca si noi am fost tinerii ,stiintza evolueaza . Intrun cuvant asta e roata vietzii.
garbo004422
Postat pe 8 Septembrie 2010 22:06

Recomandari

SubiectMesajeUltimul Mesaj
ajutati-ma va rog cu un sfat! 14De la: office_salinasusesi_ro 7 Iunie 2010 21:35
Samponul pt bebe!!!19De la: Rotty 1 Septembrie 2015 15:12
Scuturatul capului,oare e o problema?14De la: garbo074997 15 Octombrie 2010 10:22
Metode de contraceptie in perioada alaptarii?21De la: garbo_381836 7 Octombrie 2014 14:03
ce facem cu tantarii27De la: ALEXANDRU28 27 Iulie 2009 13:11
Setari Cookie-uri