Condamnata la 47 de ani, asa se simte femeia care, dupa ce a muncit o viata intreaga, dupa ce a trecut prin toate stadiile de pregatire profesionala, se trezeste data afara, inlaturata, fara perspectiva gasirii unui loc de munca in perioada imediat urmatoare, care poate sa difere de la caz la caz, de la cateva luni pana la cativa ani.

Le vom vedea vreodata pe aceste femei ca-si pun rucsacul in spate si ies in parc la plimbare sau merg in excursii in strainatate? Vor avea de unde sa-si plateasca macar cheltuielile lunare? Vom vedea vreodata in tara noastra batrani zambind, fericiti si linistiti? Vom vedea si la noi instructor de fitness la 90 de ani? Dansatori chinezi la 96 de ani? Profesori lucizi si fara placa la 80? Batranul rosu in obraz, sugubat si pus pe sotii la 95?

O apreciez din suflet pe dna T., care, la 58 de ani, dupa o viata de specializari, de functii de conducere, de salarii bune, a putut sa plece din tara si sa fie ingrijitoare, pentru ca a fost data afara pe criterii politice, pentru ca nu facea parte dintr-un anumit partid si nici nu a vrut sa se inscrie ca membru. Dar asta nu ma impiedica sa spun ca nu trebuia sa faca asa ceva, nu trebuia sa se injoseasca, nu trebuia sa fie pusa in aceasta situatie, nu trebuia sa caute linistea batranetii in alta tara, nu trebuia sa fie condamnata la a-i slujari pe altii, pentru ca experienta si capacitatea ei intelectuala puteau fi folosite in tara ei.

Celelalte femei pot doar sa spere, sa viseze frumos, sa astepte ca norocul sa le surada sau pot muri, fara sa se mai fi angajat, fara ca celor care le-au concediat sa le pese, fara ca vreo parere de rau sau vreun sentiment de vinovatie sa le dea tarcoale celor care au taiat in carne vie si au ridicat din umeri, avand pretentia de a fi intelesi, de a fi compatimiti sau chiar de a poza ei in victime.

Dupa 45 de ani, femeile, ca si barbatii de altfel, isi gasesc daca nu niciodata, cel putin extrem de greu un alt loc de munca. Si asta din diverse motive, pornind de la ideile adanc inradacinate in mintea oricarui angajator, pana la necesitatea aducerii in echipa a unui om tanar, implicit capabil si bine pregatit, dar care poate fi ori foarte novice, ori foarte ne-pregatit sau ne-dornic de a invata, pentru ca marea majoritate a tinerilor au impresia ca au invatat tot ce se putea invata, pe bancile facultatii.

Si astfel de femei sunt des intalnite in ultima perioada, sunt cazuri sociale chiar, datorita faptului ca sunt luate drept “investitii proaste”. Aceste femei sunt cele care, adanc, in mintea lor, lasa sa infloreasca o idee care se poate foarte usor concretiza in realitate, aceea ca ar putea sa nu mai lucreze niciodata!

Te afli in imposibilitatea de a reactiona intr-un fel sau altul, pentru ca esti din start condamnata. Condamnata la izolare, la singuratate, la depresie, la disperare, la deznadejde si la excludere din orice fel de forma de organizare sociala sau profesionala.


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Condamnata la 47 de ani.