A început o nouă rundă de înscrieri pentru programul DiscoverEU, prin care tinerii de 18 ani din România pot obține permise gratuite de călătorie prin Europa. Comisia Europeană pune la dispoziție 40.000 de permise în această etapă, dintre care 1.762 sunt alocate României, conform anunțului Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP).
Înscrierile se desfășoară pe Portalul European pentru Tineret, în perioada 1 octombrie 2026, ora 13:00, până pe 15 octombrie 2026, ora 13:00. Sunt eligibili tinerii născuți între 1 ianuarie și 31 decembrie 2008, rezidenți ai unui stat membru UE sau ai unei țări asociate programului Erasmus+, precum Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia.
Cum se desfășoară procesul de selecție
Pentru a avea șansa de a primi un permis de călătorie, tinerii trebuie să completeze formularul de înscriere, să răspundă la un chestionar despre Uniunea Europeană și la o întrebare suplimentară menită să faciliteze departajarea candidaților. Cei selectați vor putea călători individual sau în grupuri de până la cinci persoane, pentru o perioadă de minimum o zi și maximum 30 de zile, în intervalul 1 martie 2027 – 31 mai 2028.
Pe lângă permisul de călătorie, câștigătorii primesc un card cu reduceri la transport public, cultură, cazare, masă, sport și alte servicii din țările eligibile. De asemenea, pot rezerva gratuit până la patru locuri prin aplicația mobilă DiscoverEU. Programul acordă o atenție specială incluziunii, astfel încât tinerii cu dizabilități pot beneficia de sprijin suplimentar pe parcursul călătoriei.
O experiență care schimbă perspective
Inițiativa DiscoverEU a fost lansată în 2018 și face parte din programul Erasmus+ 2021-2027. De atunci, peste 2,1 milioane de tineri europeni au aplicat pentru cele 472.843 de permise disponibile. Doar în runda anterioară, din aprilie 2026, 5.846 de tineri români au candidat, iar 1.763 dintre ei au primit un permis de călătorie. În total, de la lansarea programului, peste 56.500 de tineri din România au aplicat, iar peste 19.400 au fost selectați.
Un studiu al Comisiei Europene arată că 72% dintre participanți au călătorit pentru prima dată cu trenul în afara țării lor prin acest program, iar pentru mulți a fost și prima experiență de călătorie fără adulți însoțitori. Tinerii au declarat că au devenit mai independenți, au înțeles mai bine culturile europene și și-au îmbunătățit abilitățile de comunicare într-o limbă străină. Peste două treimi au spus că nu ar fi putut finanța singuri o asemenea călătorie fără sprijinul DiscoverEU.
ANPCDEFP sprijină tinerii români selectați prin resurse digitale de informare disponibile pe eurodesk.ro, prin întâlniri online și fizice, precum și printr-un newsletter dedicat. De asemenea, agenția organizează sesiuni de pregătire înainte de plecare, iar pe parcursul călătoriei, tinerii pot participa la întâlniri organizate de alte agenții naționale Erasmus+ din Europa. Tinerii născuți între 1 ianuarie și 31 decembrie 2008, rezidenți ai unui stat membru UE sau ai unei țări asociate programului Erasmus+, precum Islanda, Norvegia, Serbia sau Turcia. Înscrierile sunt deschise din 1 octombrie 2026, ora 13:00, până pe 15 octombrie 2026, ora 13:00, pe Portalul European pentru Tineret. Pe lângă permisul gratuit, tinerii primesc un card de reduceri la transport, cultură, cazare și masă, și pot rezerva gratuit până la patru locuri prin aplicația DiscoverEU.
Foto fr si main: Ground Picture /Shutterstock Întrebări frecvente despre Discovereu
1. Cine poate aplica la DiscoverEU 2026?
2. Până când se pot face înscrierile?
PISA 2025: rezultate în scădere în Europa, timpul petrecut pe telefon, printre explicațiile invocate de miniștrii educației
Treisprezece tineri șahiști români, la Campionatul European de Juniori U8–U14
Patru medalii pentru România la Campionatul Uniunii Europene de Șah, categoriile U8–U14
3. Ce beneficii primesc câștigătorii permisului de călătorie?
Încă din copilărie, cuvintele au fost lumea mea. Scriam povești, versuri, jurnale intime. Găseam în scris o modalitate de a mă exprima, de a înțelege lumea din jur și pe mine însămi.
Ca redactor,...
Tinerii români de 18 ani pot aplica pentru peste 1.700 de permise gratuite DiscoverEU
Doi frați din Brădeni nu au lipsit nicio zi de la școală, deși locuiesc într-o colibă
Alex Bologa a devenit campion mondial la para judo pentru a treia oară
Studenții au reducere de 90% la tren între domiciliu și facultate în anul universitar 2026-2027