Noile legi ale Educației au fost aprobate
Admiterea la liceu se va schimba din anul 2027. Este vorba despre elevii care sunt acum în clasa a patra. Prima dată, toți copiii vor participa la Evaluarea Națională, apoi va urma un examen separat, pentru cine vrea, la liceu.
Unitățile de învățământ liceal cu o concurență mare vor putea organiza un examen propriu numai pentru 60% dintre locuri și cu subiecte făcute de Ministerul Educației, toate în aceeași zi și la aceeași oră.
„Îmi face o deosebită plăcere să anunț că astăzi cele două proiecte legislative legea învățământului preuniversitar și legea învățământului superior au fost adoptate în Guvern, urmând ca ele să meargă în dezbatere parlamentară. Următoarea etapă firească și democratică, așa cum știți, legile au încorporat toate sugestiile venite în etapele de dezbatere publică.
În data de 27 februarie au fost făcute publice. A urmat un moment în care timp de 10 zile am mai primit observații pe forma tehnică legislativă, au fost și acestea integrate, urmând ca pe 9 martie legile să intre în procedură de avizare interministerială."
Citește continuarea pe 9news.ro
Foto fr si main: LBeddoe /Shutterstock
Sancțiuni mai aspre pentru conducătorii auto din România. Ce noi restricții prevede Codul Rutier
EXCLUSIV. Zile libere pentru fertilizare in vitro, printre cele 13 puncte agreate de sindicate și Guvern
Trotinetele electrice ar putea fi interzise în București. Ce spune Primăria Capitalei
OFICIAL Se prelungește perioada de înscriere la Bacalaureat și se decalează termenul de încheiere a mediilor la clasele a XII-a și a XIII-a