28 Ianuarie 2020 publicat în Shopping 9 share-uri

Cărțile pentru adolescenți au un farmec aparte când vine vorba despre a descoperi idile - mai jos ai câteva cărți la reducere care ascund povești de dragoste fermecătoare cu tineri visători.

Romanele de dragoste vor avea întotdeauna personaje care știu ce își doresc și care luptă pentru a răzbi. Vor avea idile realiste care trebuie să treacă peste provocări dintre cele mai neobișnuite, la finalul cărora se vor fi maturizat. Iar autorii nu ne prea dezamăgesc, pentru că în paginile gândite de ei pot așterne relații amoroase dintre cele mai frumoase. Iar dragostea adolescentină este, cu siguranță, una de abordat. Pentru că sunt ceva cărți la reducere prin librăriile online, am ales pentru tine șapte romane de dragoste din seria young-adult.

La cinci pași de tine de Rachael Lippincott

Cartea aceasta a primit și o ecranizare destul de emoționantă, iar cu “Five Feet Apart” s-a plâns destul de ușor. Pentru că povestea este una tragică - doi tineri care suferă de aceeași boală ajung să se îndrăgostească în timp ce sunt internați. Și pe cât de mult își doresc, nu se pot atinge pentru că asta ar înseamna să se îmbolnăvească și să își pună în pericol viața. 

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Cum putem integra principiile spirituale într-o lume modernă și agitată? Câteva sfaturi simple, dar puternice Descoperiți legătura dintre filozofia Zen și dezvoltarea mentalității!  Lavazza lansează capsulele Qualità Rossa, neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon și compatibile cu aparatele de cafea Nespresso Original

O poți comanda aici

Adio, New Orleans de Ruta Sepetys

Cartea de dragoste ne trimite în anul 1950, în New Orleans. Aici o cunoaștem pe Josie Moraine, o adolescentă de 17 ani care vrea să scape din lumea la care este condamnată, fiind sub tutela unei matroane de bordel. Își dorește să ajungă la școală, să își depășească condiția, așa că trebuie să găsească curaj în forțele proprii pentru a reuși tot ce și-a propus. 

O poți comanda aici

Cu tine în Paris de Clementine Beauvais

Acest bestseller franțuzesc ne face să ne atașăm de cuplul Tatiana și Evgheni. Ea avea paisprezece ani, iar el șaptesprezece ani. S-au cunoscut când erau tineri, doar că atunci n-a fost să fie. Idila lor încă neconsumată primește a doua șansă, când se revăd, zece ani mai târziu. Deși sunt mai maturi, însă, întâlnesc în cale diverse obstacole. Și încep să pună la îndoială ideea că trebuie să fie împreună.

Trei autori români de top în portofoliul Editurii CUANTIC! Prestige Orchestra lansează piesa mirilor anului 2023. Ascultă „Ne unim destinele” Leagăn pentru toată copilăria

O poți comanda aici

Dacă aș rămâne de Gayle Forman

O dramă romantică ce a fost și adaptată pentru marele ecran și care a avut o primire destul de bună. Mia este o tânără talentată care se bucură de sprijinul unei familii. Are și un prieten care o iubește și care ar face orice pentru ea, deși au, poate, prea puține lucruri în comun. Atunci când, în urma unui accident întreaga ei familie moare, ea se află între viață și moarte, și trebuie să decidă dacă pleacă alături de ei sau rămâne alături de Adam. Curând, trebuie să facă o alegere.

O poți comanda aici

Nerve: adevăr sau provocare de Jeanne Ryan

O carte plină de aventuri și de romantism care, de asemenea, a avut parte de o adaptare cu priză la public. Mia este aleasă să fie parte din Nerve, un joc virtual cu diverse provocări, unul care se transmite live în online. Curând își dă seama că nu are de ales decât să încheie jocul. Singurul aliat pe care îl găsește este un tip perfect, despre care nu știe ce să creadă.

Cazurile de depresie cresc dramatic la copiii cu vârsta între 11 și 14 ani și la adolescenți (Anchetă)

O poți comanda aici

Destin de Aprilynne Pike

Din seria de romane de dragoste pentru adolescenți, “Aripi” vine și cu ceva teme fantastice. Aici o întâlnim pe Laurel, o liceeană care avea să afle că nu este om, ci mai degrabă o zână. Cu suspans, cu magie și desigur cu dragoste, cititorii se vor atașa de noua lume plină de provocări. 

O poți comanda aici 

Cerneală și stele de Kiran Millwood

Isabella este o copilă visătoare, care are interzis să părăsească insula natală. Își poate doar imagina cum arată tărâmurile pe care tatăl ei, un cartograf faimos, le-a vizitat. Însă, atunci când cea mai bună prietenă a ei dispare, Isabella decide să plece în căutarea ei, indiferent de ce va întâlni în cale. Însă nimic nu o poate pregăti pentru ce va avea de înfruntat.

O poți comanda aici
 

Foto fr si main: By sebra /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri