Mai ales vara ar trebui să îți îmbraci casa în flori și plante - ține cont și de ghivece, să fie cât mai colorate!

Vara mai are ceva timp să își facă de cap, iar noi împreună cu ea. Până la urmă acest anotimp este și despre frumusețe sau gânduri bune, cât și despre a fi în tema cu sezonul. Pentru că florile și plantele sunt parte din această atmosferă, ne-am gândit să îți recomandăm câteva modele de ghivece în care să găzduiești plăntuțele preferate și să transformi totul într-o grădină în miniatură. Iată câteva modele deosebite.

Set 3 ghivece colorate

Aceste ghivece ne duc cu gândul la o căsuță retrasă de vacanță și ne obligă cumva să visăm la liniște. Poate că au și ceva din atmosfera insulelor grecești. Aceste ghivece nu au orificii pentru scurgerea apei, ceea ce înseamnă că scapi de micile băltuțe de pe pervaz. Au aspect antichizat și un model geometric tare drăguț - sunt realizate din ciment.

Le poți comanda aici

Ghiveci metalic cu imprimeu floral

Ne place să credem că florile se asortează cu… flori. Motiv pentru care ne-am gândit că un ghiveci cu imprimeu de sezon ar fi numai bun de agățat la fereastră. Am găsit un astfel de ghiveci cu suport de prins, unul realizat din oțel galvanizat. Ne place și pentru că are așa un aspect shabby chic.

Îl poți vedea aici

Ghiveci sub formă de căsuță

O aditie faină locuinței tale poate fi acest ghiveci ornamental. Are forma unei căsuțe, una ca de hobbit dacă mă întrebați pe mine. Este din ciment, iar lucrarea este pictată manual pentru o forma desăvârșită. Nu are dimensiuni mari - 23.7x20.1x17.1 centimetri dar este de efect wow!

Îl poți vedea aici

Ghiveci suspendabil din fier antichizat

Recunoaștem, acest ghiveci nu este atât de versatil precum celelalte prezentate. Dar ne place - se impune bine de tot într-un decor industrial poate și în unul vintage. Se poate suspenda undeva fain ca o notă retro: suportă 3 kilograme, are finisaj cu aspect patinat din trecut.

Îl poți vedea aici

Ghiveci ca oală de lut

Pictat manual, acest ghiveci seamănă cu o relicvă antică descoperită prin ruinele unui oraș apus. Dacă știi pe cineva pasionat de istorie și de civilizații străvechi, cu siguranță că acest ghiveci ar putea fi un cadou super inspirat. 

Îl poți vedea aici

Ghiveci multicolor din ceramică

Înalt și într-o formă atipică, acest ghiveci atrage privirile și curiozitățile invitaților. Este o decorațiune inedită ce se poate încadra atât la interior, cât și la exterior. Poate fi o achiziție pentru tine sau pentru cineva care mizează pe nostalgii și melancolii,. Este din ceramică și arată grozav oriunde.

Îl poți vedea aici

Set ghivece colorate

Rezistent și la apă și la soare, și simpatic și vesel, și încăpător și discret - acest ghiveci are accesorii decorate fain. Este “împodobit cu semnificații aparte sau nuanțe vibrante” asigurând o primire jovială invitaților care îți trec pragul casei.

Il poți vedea aici

Foto main: By PhenomenalPhoto /Shutterstock


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului 7 ghivece ornamentate în teme deosebite pentru decorațiuni jucăușe.