16 Aprilie 2024 publicat în Sanatate 1 share-uri

Studiile recente arată că, între vârsta de 35 și 40 de ani, fertilitatea femeilor scade cu 15% în fiecare an. Vârsta ideală pentru o femeie de a rămâne însărcinată este între 20 și 30 de ani, dar ce facem dacă nu ești în momentul potrivit pentru a deveni mamă?

Pentru cei care nu vor să renunțe la planurile lor de a întemeia o familie, dar nu au ajuns încă la o etapă în viața lor când își doresc copii, crioprezervarea ovocitelor este o opțiune care trebuie luată în calcul. În acest interviu, Dr. Lucie Švabíková, Ph.D., medic șef PFC și specialist FIV, ne spune mai multe despre această procedură.

Ce este crioprezervarea ovocitelor?

Crioprezervarea ovocitelor este o metodă de conservare a fertilității prin care femeile își îngheață ovulele atunci când sunt la o vârstă la care corpul produce ovule mature și sănătoase. Ovulele sunt stocate în condiții de siguranță, până în momentul în care vor fi utilizate. Ovulele sunt înghețate printr-o metodă modernă de înghețare rapidă, vitrificarea, care crește semnificativ șansa ca acestea să fie utilizabile după dezghețare în vederea unei sarcini.

Cine ar trebui să ia în considerare conservarea fertilității prin crioprezervarea ovocitelor?

Metoda aceasta este potrivită pentru femeile în vârstă de aproximativ 25 – 35 de ani, care își doresc să aibă o familie în viitor, dar ale căror circumstanțe nu le permit să rămână însărcinate la o vârstă optimă când funcția ovariană este la cel mai bun nivel. Cele mai multe femei care solicită această procedură medicală nu au un partener stabil, sunt ocupate cu cariera sau trebuie să amâne sarcina din alte motive. Crioprezervarea ovocitelor este, de asemenea, recomandată înaintea unei intervenții planificate de îndepărtare a ovarelor sau în timpul tratamentului pentru cancer.

Este crioprezervarea ovocitelor potrivită și pentru femeile peste 35 de ani?

Bineînțeles, cu toate acestea, le recomand întotdeauna pacientelor să acționeze mai devreme decât mai târziu. Capacitatea ovariană a unei paciente este, cu siguranță, mai favorabilă în prezent decât, să spunem, peste doi ani. Prin urmare, chiar dacă numărul de ovule de calitate pe care putem să le extragem scade odată cu înaintarea în vârstă, pacienta își va crește totuși șansele unei sarcini reușite în viitor prin înghețarea ovulelorîn acel moment.

Cum funcționează această procedură?

În primul rând, pacienta trebuie să meargă la o consultație, unde doctorul îi va examina ovarele și uterul prin intermediul unei ecografii și va preleva probe de sânge pentru testul hormonal AMH. Nivelul AMH scade odată cu înaintarea în vârstă și poate fi un reper pentru a determina șansele de a obține o sarcină în mod natural, precum și pentru a verifica rezerva ovariană rămasă.

Ulterior, se vor discuta rezultatele examinării și doctorul îi va propune un protocol de stimulare bazat pe acestea. Stimularea hormonală, al cărei obiectiv este maturarea simultană a unui număr mai mare de ovule, începe în prima zi a menstruației.

În jurul zilei a opta, doctorul va verifica cum reacționează ovarele la stimulare și câți foliculi se maturizează. În funcție de rezultate ecografiei, doctorul va face planuri pentru colectarea ovulelor în ziua a 10-a – a 14-a a ciclului pacientei. Recoltarea ovulelor este o procedură scurtă de 15 minute, care este realizată sub anestezie. După procedură, pacienta poate pleca acasă, iar în a doua zi își poate relua activitățile zilnice.

Cât durează acest proces?

Întreg procesul poate fi finalizat într-o lună, timp în care pacienta trebuie să se prezinte la 2-3 consultații și să-și rezerve o zi pentru colectarea ovocitelor.

Este dureroasă această procedură? Există anumite riscuri?

Durerea după procedură este comparabilă cu durerea menstruală. Procedura, ca oricare alta, are riscurile sale. Cel mai frecvent este sindromul de hiperstimulare ovariană (aproximativ 1 –10% din cazuri), adică reacția excesivă la stimularea hormonală, însă acest risc poate fi redus prin administrarea unor medicamente.

* Dr. Lucie Švabíková este medic specialist FIV, cu o experiență vastă în obstetrică și ginecologie. Dr. Švabíková este profesor și lector la cursurile avansate de histeroscopie de la Facultatea de Medicină a Universității Charles din Praga. Conduce echipa medicală Prague Fertility Centre cu profesionalism, empatie și se dedică fiecărui cuplu pe care îl tratează.

Foto fr si main: Elena Pavlovich /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri