18 August 2021 publicat în Sanatate 1 share-uri

Iată câteva titluri care ți-ar putea fi de folos dacă ești în căutare de materiale despre sănătatea umană.

Întrebați ce e important pentru ei, majoritatea oamenilor dau același răspuns și anume: sănătatea. Cu toate acestea mare parte nu au suficiente informații despre ce înseamnă sănătatea fizică și psihică, funcționarea corpului uman, menținerea și recăpătarea stării de sănătate. Societatea actuală e într-o continuă transformare și multe dintre ipotezele științelor din perioadele anterioare sunt contrazise, puse la îndoială sau chiar demontate. De aceea e destul de confuzant pentru o persoană să aleagă pe ce principii să se bazeze, când vine vorba de ce este bine pentru sănătatea lui.

Abundența de păreri, mai mult sau mai puțin academice, puse la dispoziție prin intermediul cărților din librărie online sau fizică, te poate descuraja atunci când te-ai hotărât să cumperi cărți despre sănătate. Recomandat ar fi să citești recenzii înainte de achiziție, să îți clarifici ce anume te interesează și să te informezi, încercând să fii cât mai obiectiv. Iată, mai jos, câteva titluri care ți-ar putea fi de folos, dacă ești în căutare de materiale despre sănătatea umană.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Cum putem integra principiile spirituale într-o lume modernă și agitată? Câteva sfaturi simple, dar puternice Prestige Orchestra lansează piesa mirilor anului 2023. Ascultă „Ne unim destinele” Leagăn pentru toată copilăria
  1. Marele atlas ilustrat al corpului uman, de Beverly McMillan, este necesar în orice familie, deoarece, oricât de interesat ai fi fost de biologie în școală, dacă nu ești medic, nu ai ținut minte tot ce ține de fiziologia umană. Acest atlas are informații actuale, imagini de calitate și explicații necesare pentru a înțelege modul în care este alcătuit corpul uman. Sănătatea are la bază cunoașterea funcționării corpului, așa că este util să îl ai la îndemână, pentru atunci când vrei să te clarifici asupra unui aspect.
  2. Tu ești cel mai bun medic al tău, scrisă de dr. Frédéric Saldmann, aduce în atenție medicina preventivă. Bineînțeles că știi că, cea mai bună cale de a fi sănătos, este să previi, nu să vindeci. Autorul se adresează publicului din experiența vastă de medic și îți pune la dispoziție metode prin care să fii propriul tău protector și îngrijitor al sănătății, deoarece este fundamental să înțelegi responsabilitatea ce îți revine față de persoana ta și în ceea ce privește starea fiziologică. O găsești în orice librărie online și o poți folosi să rescrii modul în care îți organizezi viața.
  3. Studiul China, autori dr. T. Colin Campbell și Thomas M. Campbell II, este o lucrare ce a apărut în urma unei cercetări medicale foarte ample, ce are la bază un studiu comparativ între regimul alimentar al populației din America și regimul alimentar al poporului chinez. Destul de puțin cunoscută de publicul larg, cartea poate fi numită un ghid alimentar și îți pune la dispoziție informațiile rezultate în urma acestei revoluționare cercetări, realizate de celebrul nutriționist și doctor, Collin Campbell. Studiul are în atenție, în special, legătura dintre alimentație și cancer și oferă repere de comportament alimentar, ce te pot ajuta să îți menții sănătatea.
  4. Enzima miracol, de dr. Hiromi Shinya, este o altă carte revoluționară, ce a devenit un mega-bestseller în țara de origine, Japonia, imediat după publicare. Doctorul gastroenterolog, un inovator și pionier în chirurgia colonoscopică, vine cu o ipoteză interesantă, aflată în fază de studiu, referitoare la existența unei enzime sursă, din care apar enzimele specializate, ce sunt utilizate în toate procesele ce mențin corpul în viață. Observațiile și studiile făcute pe parcursul zecilor de ani de practicare a profesiei de medic, au condus la concluziile pe care această carte le pune la dispoziția persoanelor interesate de sănătate. Concluzia autorului este că enzimele sunt esențiale în fiziologia umană, că încă nu înțelegem pe deplin importanța lor și că stilul de viață influențează covârșitor sănătatea fizică și psihică. Tot de același autor poți cumpăra de la o librărie online sau fizică, cartea Enzima Întineririi, o altă carte ce te va ajuta să înțelegi cauzele îmbătrânirii și care îți pune la dispoziție metode de a-ți activa enzima întineririi și a-ți revitaliza sănătatea.
  5. Soluții contra autoimunității, de Amy Myers, ce are subtitlul "Cum să previi și să combați bolile și simptomele inflamatorii", oferă o abordare nouă, ce se bazează pe experiența de medic specialist în boli autoimune și medicină funcțională - în care este lider la nivel mondial. În prezent multe persoane se confruntă cu probleme de imunitate, de la alergii, astm sau eczemă, până la artrită, lupus sau boli cardiovasculare. Această carte îți prezintă informații utile despre corpul uman, recomandări și mai ales o perspectivă diferită de calea medicinei alopate. Important este să folosești informațiile pentru a avea o înțelegere cât mai completă și să decizi pentru tine în funcție de ce crezi și consideri că ți se potrivește.
  6. Vindecă-ți corpul, scrisă de autoarea internațională Louise Hay, este un ghid de însănătoșire, dacă dorești o abordare non-conformistă a sănătății. Ea explică mecanismul prin care atitudinea îți influențează starea și oferă tehnici pe care le poți folosi pentru a te vindeca sau pentru a-ți menține sănătatea, ce au la bază principii psihologice.

Sursa foto: Photo by George Milton from Pexels

Trei autori români de top în portofoliul Editurii CUANTIC! Descoperiți legătura dintre filozofia Zen și dezvoltarea mentalității!  Cazurile de depresie cresc dramatic la copiii cu vârsta între 11 și 14 ani și la adolescenți (Anchetă)

Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri