Cu cât atitudinea noastră este mai calmă și pozitivă, indiferent de natura problemei, cu atât avem șanse mai mari să ne fie mai bine; Sistemul nostru imunitar este în strânsă legătură negativă cu stresul, respectiv pozitivă cu relaxarea și tonusul psihic din viața noastră.

Frica este cea care ne face mai mult rău decât orice altceva, decât orice problemă medicală sau de orice altă natură. Potrivit specialiștilor, cu cât atitudinea și starea noastră psihică este calmă și pozitivă, indiferent de natura problemei, cât de mare sau gravă ar fi aceasta problemă, cu atât avem șanse mai mari să ne fie mai bine; asta deoarece sistemul nostru imunitar este în strânsă legătură negativă cu stresul, respectiv pozitivă cu relaxarea și tonusul psihic din viața noastră.

În opinia psihologului Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză, am învățat de-a lungul timpului (ca specie, nu doar ca individ) că dacă prevedem pericole și facem strategii în avans, avem șanse mai mari să avem ce mânca, să rămânem în viață, să perpetuăm specia și puii de om să crească și să fie în siguranță, etc. Totodată, am învățat atât de bine această lecție, ne-am dezvoltat capacitatea de a previziona atât de mult încât acest lucru se poate (si uneori o face!) întoarce împotriva noastră. Pentru ca avem această dublă sau triplă calitate a creierului nostru, avem rațiunea, mintea conștientă și avem EMOȚIILE, instinctele, instinctul de supraviețuire.

Astăzi suferim de atacuri de panică fără să existe NICIO amenințare reală – nici pantera sau ursul, nici foametea, nici războiul, nici atacul tribului vecin venit să ne ia hrana sau să ne siluiască femeile etc. Astăzi avem anxietate, doar uită-te ce se întâmplă, astăzi, când oamenii sunt nevoiți să stea în case; sau anxietate de ieșit afară, între oameni, între semenii noștri. Astăzi, avem stări de frică fără obiect și motiv, avem fobii de lucruri sau animale cu care de fapt nu ne interesectăm mai deloc sau chiar niciodată. Știai că, statistic vorbind, în mai mult de 80% dintre situațiile în care ne temem de ceva rău care ni s-ar putea întâmpla, de fapt acele lucruri nu se întâmplă niciodată, sau nu sunt atât de grave pe cat ne imaginăm?! ”, explică psihologul.

Ghid de supraviețuire ... mentală în plină pandemie de Covid-19

Meditează.

“Mulți se sperie de această concept deoarece automat se gândesc la metodele complexe din filme. Este o modă poate, dar tu fă-o așa… cinstit și relaxat, pentru sufletul tău! Dacă nu ai vreo metodă anume pe care să o cunoști, e simplu: stai într-o poziție relaxată și observă-ți respirația, bătăile inimii sau gândurile care vin și…ghici ce? – trec! Doar observă-le, nu le urma, nu le combate! Fă acest lucru ori de cate ori ai ocazia sau ai nevoie. Începe cu câte 5, maxim 10 minute, nu te arunca la prea mult timp încă de la inceput. Altfel va fi ca la dietele cu o roșie pe zi… te va ține până pe la ora 16-17 când devastezi frigiderul”, explică psihologul.

Introspecția.

introspectie, carantina, relaxareFoto: By Beatriz Vera /Shutterstock

“Stai cu tine și întelege-te. Iartă-te! Acceptă-te! Cunoaște-te! Spune-ți mereu că cel mai bine e așa cum se întâmplă, că era nevoie în drumul tău, în viața ta să ai acea experiență, care o fi ea, mai ales acelea care nu-ți plac, ca să fii mai mult, să fii mai conștient, să fii mai puternic, mai iertător sau plin de compasiune etc.”, spune specialistul.

Citește continuarea pe pagina următoare >>>> 


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ghid de criză: Cum ne păstram sănătatea mintală în timpul pandemiei?.