IN ACEST ARTICOL:

Cea de-a șasea ediție MS Kids Retreat va avea loc în comuna Poiana Mărului, județul Brașov, în perioada 29 august – 1 septembrie 2022.

Comunicat de presă

MS Kids Retreat este un program de suport al Asociației Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative dedicat copiilor cu scleroză multiplă din România, în parteneriat cu Spitalul Clinic de Psihiatrie ‘Prof. Dr. Al. Obregia’, Spitalul Clinic de Copii ‘Dr. Victor Gomoiu și Societatea Română de Neurologie Pediatrică.

Evenimentul este organizat anual și încurajează participarea tuturor copiilor și adolescenților afectați de scleroza multiplă din România. Copiii, parinții și cadrele medicale specializate vor avea oportunitatea de a schimba informații și de a înțelege mai bine însemnătatea diagnosticului de scleroză multiplă și modul în care acesta influențează viața de zi cu zi a celor afectați.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. BIAF 2026 s-a încheiat: o lună de arte, două competiții și câștigătorii care au scris istoria ediției a șasea Ministrul Educației explică rezultatele de la PISA: testele din România se dau pe hârtie, nu pe calculator CampioMATE – campionatul național de matematică pe echipe a dat startul înscrierilor pentru Ediția 2027

În acest context, APAN Romania va fi alături de cadrul medical specializat, dr. Carmen Burloiu, neurolog la Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof Al. Obregia, Irina Uricariu, psiholog specializat în scleroza multiplă la Institutul Psychos București și Anca Barbu, Ascendis Consulting.

Finanțarea acestei acțiuni a fost parțial asigurată prin prisma evenimentului de fundraising, Swimathon București organizat de către Fundația Comunitară București.

Anul acesta, evenimentul a fost prelungit cu o zi față de anii precedenți, urmând să aibă un număr de 60 de participanți: 20 de copii și adolescenți cu scleroză multiplă, însoțiți de părinți sau aparținători, medicul neurolog, psihologul specializat în scleroza multiplă, precum si alți pacienți tineri-adulți cu scleroză multiplă. Jocurile și activitătile de comunicare vor fi organizate de compania Ascendis.

CampioMATE deschide înscrierile pentru ediția 2027, cu țintă de 20.000 de elevi Peste 230 de copii și profesori participă la Școala de Vară Paulina, la a șasea ediție România, pe podiumul matematicii mondiale. Șase medalii la Olimpiada Internațională de Matematică 2026

Metodele prin care acest diagnostic este comunicat de medicul neurolog, informațiile furnizate în ceea ce privește înțelegerea și gestionarea bolii, sunt esențiale. De asemenea, suportul psihologic pentru scurtarea perioadei de negare și de furie, până în punctul în care diagnosticul este acceptat, sprijinul moral al comunității de SM din România, sunt doar o parte din drumul pe care copiii care suferă de scleroză multiplă și părinții, trebuie să îl parcurgă.

Scopul APAN România este acela de a oferi sprijin copiilor afectați de scleroza multiplă și de a-i ajuta să devină mai puternici și mai optimiști, pentru a înțelege că visurile nu se opresc odată cu aflarea acestui diagnostic.

Printre nevoile neacoperite ale copiilor/adolescenților afectați de scleroza multiplă se numără sprijinul educational, financiar, susținerea sănătății mintale, sprijn pentru aderența la tratament, informarea și conștientizarea acestei afecțiuni cu scopul de a se reduce izolarea sau discriminarea etc.

Ziua Mondială a Profesorilor 2026: UNESCO cere salarii și condiții mai bune pentru profesori Timișoara devine o galerie de sculptură în aer liber, odată cu lucrarea „Refugiu” a lui Virgil Scripcariu Karpatia Horse Show 2026: călăreții români au dominat podiumul la 2*, iar Turcia a câștigat Cupa Balcanică pe echipe

Toate aceste nevoi sunt o dovadă în plus asupra necesității decontării suportului psihologic de către CNAS, acordat atât copiilor, cât și părinților lor. APAN România militează pentru decontarea serviciilor psihologice integrate în scleroza multiplă.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri