Beneficiile visatului cu ochii deschisi

12:12, 14 Decembrie 2007 publicat în Lifestyle

"Ma trezesc dimineata si imi creez constient ziua asa cum mi-as dori eu sa decurga. Si cu cat exersez mai mult, cu atat se construieste mai puternic o retea neuronala in creierul meu, astfel incat sa accept ca este posibil sa imi creez ziua."
“Ma trezesc dimineata si imi creez constient ziua asa cum mi-as dori eu sa decurga. Uneori, intrucat mintea mea examineaza toate lucrurile ce trebuie realizate, am nevoie de putin mai mult timp pentru a vizualiza exact ce se va intampla. Cel mai interesant lucru este ca atunci cand imi imaginez ce vreau sa se intample, apar tot felul de evenimente minore si inexplicabile si stiu ca acestea sunt procesul sau rezultatul creatiei mele. Si cu cat exersez mai mult, cu atat se construieste mai puternic o retea neuronala in creierul meu, astfel incat sa accept ca este posibil sa imi creez ziua.” Acesta este probabil unul dintre cele mai memorabile pasaje din documentarul “What the Bleep Do We Know?”. Afirmatiile ii apartin doctorului Joe Dispenza.
Posibilitatile pe care ni le ofera lumea sunt infinite si in fiecare clipa realizam noi si noi decizii. Imaginatia ne ajuta foarte mult sa obtinem rezultatele dorite, iar visatul cu ochii deschisi nu mai trebuie privit ca o pierdere de timp, ci ca un castig. Imaginandu-mi cum imi pot implini o dorinta, parcurgand fiecare etapa necesara si traind momentul indeplinirii cu emotiile adiacente, imi va fi mai usor sa parcurg drumul de la idee la rezultat. De ce? Este simplu, am ajuns deja o data acolo, calea este oarecum batatorita, mintea mea stie ca este posibil si cel mai important, stie cum este posibil, asa ca imi va fi mai usor sa imi fac visele realitate. Si daca stam bine si ne gandim, ce este mai important pentru mine: realitatea exterioara sau realitatea interioara? Exista o realitate exterioara sau fiecare dintre noi isi creeaza inconstient propria lume?
Multi dintre noi viseaza insa cu ochii deschisi, trecand peste etape, alegand sa isi imagineze numai momentul in care dorinta li se indeplineste. Imaginatia trebuie pusa in sprijinul unui scop, altfel ea este nefolositoare si poate chiar sa ne faca rau. De exemplu, in cazul persoanelor care se simt singure, refugiul intr-o alta lume, poate sa mareasca prapastia dintre ei si ceilalti, existand riscul ca in final, sa nu mai existe porti de comunicare cu exteriorul.
Clipele de visare trebuie dozate si trebuie gandite astfel incat ele sa ne ofere beneficii in “viata reala”. Haideti sa vedem insa, cam care ar fi beneficiile “visatului cu ochii deschisi”.
Te relaxezi si devii mai eficienta. Daca esti foarte stresata, simti ca nu mai faci fata sarcinilor, poti sa iti oferi cateva clipe de dulce visare. Te poti imagina intr-un loc unde te simti bine, te poti gandi la persoane dragi. Vei vedea ca in cateva minute, vei putea sa iti continui munca, avand mai mult spor. Oricat de paradoxal ar suna, “pierderea” timpului gandindu-ne la “cai verzi” pe pereti ne poate spori productivitatea. Societatea actuala pune mare pret pe actiune, asa ca orice activitate care nu are rezultate imediate este adeseori pusa la zid.


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri