Școlit la Milano, la Istituto Marangoni, cea mai prestigioasă academie de modă din lume, Vladimir nu este neapărat o persoană tipică, în sensul general al cuvântului, însă este un tip enigmatic l, dar care-și dorește să ofere cât mai multe din experiențele sale, dar să și motiveze pe cât mai mulți din generația lui și nu numai. De departe, însă, situația care-i repugnă cel mai tare este falsitatea din online, pe care este decis să o contracareze cu toate armele pe care le deține.
Spre surprinderea multora celor asemenea lui, criticul de modă acceptă purtarea hainelor copiate în detrimentul caracterului fals și se și explică:
„Sincer, mi se pare mult mai nepotrivit să fii o persoană fake, să ai un caracter fake. Aici, mă refer la faptul că unii ajung să-și construiască o viață pe care o concep la ei în cap și, culmea, încep să o prezinte în afară ca și când asta ar fi viața lor reală. De fapt, nu e o problemă să-ți adaptezi atât de mult viața, cât modul de a gândi și modul de a aborda anumite probleme și ideologii pe care le ai față de oameni, care, de cele mai multe ori, acestea sunt împrumutate de la ce auzim în stânga și în dreapta, de la oamenii pe care noi îi considerăm mult mai presus sau pe care îi luăm sub formă de etalon, sub formă de idoli. Ce cred eu că este important, de fapt, este modul în care eu mă raportez la oameni și ideile pe care eu le am față de lumea de care mă lovesc și de părerile de care mă lovesc. Legat de hainele sau accesoriile copiate, aici, pot ajunge inclusiv la experiența pe care am avut-o în Milano, atunci când persoane din jurul meu, pentru a se integra în anumite cercuri sociale, alegeau să poarte așa ceva. Din păcate, în afară, contează foarte mult suma de bani pe care o ai în portofel.
Consider că, în această societate, mai apreciați ar trebui să fie acei oameni care își asumă articolele copiate, decât aceia care joacă un alt rol față de cel real.", declară Vladimir Tătaru, critic de fashion.
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice
3 noi terapii celulare aprobate de FDA. 74% dintre studiile aflate în desfășurare sunt dedicate oncologiei
Cancerul de sân triplu negativ (TNBC) în România. Sondaj: 7 din 10 paciente chestionate cu TNBC au până în 50 de ani
Un cabinet de avocat din Iași vă va ajuta să înființați o societate în deplină legalitate!