19 Octombrie 2023 publicat în Lifestyle 1 share-uri

Pregătiți de sărbătoarea de Halloween sau vreți să aduceți un strop din spiritul acestei sărbători si al toamnei pregătind împreună cu cel mic un DIY simpatic și de toată frumusețea? V-am pregătit astăzi un tutorial extrem de creativ și simplu în același timp pentru a realiza o lantern-dovleac de care cel mic va fi cu siguranță încântat.

Este un proiect Do it yourself pe care îl poți realiza împreună cu cel mic sau îl poți îndruma tu să îl facă singur, fiind alături de el în întreg procesul. În fotografiile de mai jos, vei vedea mai exact pas cu pas cum trebuie realizat inimosul și portocaliul dovleac-lanternă. Așa că… suflecați-vă mâinile și haideți să ne apucăm de treabă.

Pasul 1

Pentru început, avem nevoie de următoarele instrumente de lucru:

- o riglă

- o foarfecă

- un perforator

- sfoară

- pix/creion

- scotch transparent

- cutter hârtie

- hârtie colorată (ideal ar fi 2 foi în nuanțe diferite de portocaliu: portocaliu închis și portocaliu mai deschis pentru un efect mai spectaculos și o foaie de hârtie neagră pentru a crea cu ajutorul ei chipul dovleacului)

- lipici de hartie

Foto: Triteleia /Shutterstock

Pasul 2

Cu ajutorul pixului sau al creionului și ajutându-vă de o riglă trasați pe hârtia colorată linii la distanțe egale una de cealaltă și apoi tăiați-le cu foarfeca pe lungul foaiei.

Foto: Triteleia /Shutterstock

Pasul 3, 4 și 5

Îndoiți ușor fiecare din fașiile oranj rezultate și perforați-le fix în mijlocul lor, în dreptul îndoiturii, apoi aduceți fâșia de hârtie la forma ei verticală normală, neîndoită.

Foto: Triteleia /Shutterstock Foto: Triteleia /Shutterstock Foto: Triteleia /Shutterstock

Pasul 6

Tăiați o bucată de sfoară de dimensiuni potrivite (nici prea subțire, nici prea groasă, cât să încapă pe jumătatea fâșiei de hârtie) și introduceți-o prin mijlocul a 3 fâșii de hârtie.

Foto: Triteleia /Shutterstock

Pasul 7, 8 și 9

Lipiți cu scotch capătul sfoarei pe care ați trecut-o prin mijlocul fâșiilor și adăugați ulterior și restul fâșiilor, una peste cealaltă, având grijă să le dispuneți concentric, în formă de cerc, ca și cum ați întinde niște cărți de joc în mână.

Foto: Triteleia /Shutterstock

Foto: Triteleia /Shutterstock

Foto: Triteleia /Shutterstock

Pasul 10

Folosindu-vă de perforator, perforati și capătul exterior al fâșiilor de hârtie portocalie dispuse în formă de cerc.

Foto: Triteleia /Shutterstock

Pasul 11

Introduceți rând pe rând sfoara și prin găurile capetelor exterioare ale fâșiilor de hârtie.

Foto: Triteleia /Shutterstock

Pasul 12

După ce ați trecut prin sfoară iarăși toate fașiile de hârtie, suprapunându-le până ați obținut un cerc, lăsați capătul sfoarei în exterior.

Foto: Triteleia /Shutterstock

Pasul 13

Innodați capătul rămas al sfoarei astfel încât să obțineți o buclă de care veți ține în mâini lanterna-dovleac.

Foto: Triteleia /Shutterstock

Pasul 14

Cu ajutorul unei foarfeci de hârtie, decupați din hârtia neagră ochii, nasul și gura pe care le veți lipi pe dovleacul lanternă.

Foto: Triteleia /Shutterstock

Pasul 15

Lipiți efectiv ochișorii, năsucul și gura dovleacului aplicând puțin lipici de hârtie pe centrul dovleacului și presând ușor formele negre decupate pe mijlocul dovleacului până când se lipesc perfect.

Foto: Triteleia /Shutterstock

Pasul 16

Și…. Gataaaa! Dovleacul lanternă arată fabulos și simpatic și este gata de a fi ținut în mână pe post de lanternă zâmbăreață și a lumina chipurile celorlalți și această sărbătoare.

Cu puțină răbdare, puteți chiar realiza mai mulți astfel de dovleci adorabili și veți obține astfel o colecție impresionantă de decorațiuni hand-made și DIY perfecte de Halloween cu care cel mic se poate mândri și o poate arăta prietenilor săi.

Foto: Triteleia /Shutterstock

Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri