Buchetul de mireasă are un rol foarte important: el trebuie să întregească imaginea miresei. Așadar, culorile alese trebuie să fie cât mai apropiate de look-ul miresei, dar să se potrivească și cu tematica și decorul nunții. 

În plus, buchetul miresei trebuie să reflecte și personalitatea miresei. Care sunt cele mai frumoase flori care pot alcătui buchetul miresei afli mai jos.
Trandafirii
Considerați multă vreme un simbol al iubirii, trandafirii par în topul preferințelor mireselor pentru buchete mireasa.
Partea bună este că trandafirii se găsesc într-o mare varietate de soiuri, culori și mărimi, astfel că pot fi configurați în infinite moduri, chiar și pe gusturile celor mai pretențioase mirese.
Buchetele cu trandafiri pot fi realizate simplu, doar cu aceste flori, sau pot fi combinate cu alte flori ce se potrivesc. Mai mult, florile rezistă destul de bine atunci când sunt proaspete, iar buchetul nu își pierde din frumusețe nici după ce florile s-au uscat.
Bujorii
Alte flori de primăvară, bujorii sunt și ei în preferințele mireselor pentru ziua cea mare. Și pe bună dreptate, bujorii sunt printre cele mai frumoase flori.
Culorile pastelate ale bujorilor și aroma lor puternică îi fac un candidat bun pentru buchetul miresei. Singura problemă este că nu sunt cele mai rezistente flori. Dar nu trebuie să îți faci griji dacă buchetul va fi ținut pe microfon. Majoritatea mireselor care aleg aceste flori aleg să își facă buchetul exclusiv din bujori, fără a adăuga și alte flori.
Lalelele
Pentru miresele care își fac nunta primăvara, lalelele sunt printre cele mai bune opțiuni pentru buchet.
La fel ca trandafirii, lalelele se găsesc recent într-o mare varietate de culori și forme, astfel că nu e greu să alegi pe cele care ți se par cele mai potrivite stilului tău de mireasă.
Dacă optezi pentru acest tip de buchet, vei avea la îndemână culori precum alb, galben, crem, violet, roșu și roz.
Lalelele oferă o imagine timidă, elegantă și simplă. Desigur, poți personaliza buchetul cu orice alte flori îți dorești.
Calele
Calele sunt printre cele mai fine și simple flori. Miresele care optează pentru un buchet alcătuit din cale mizează pe simplitate și eleganță. Dacă acesta este și stilul tău, nu ai de ce să eziți în alegerea ta. Calele pot fi introduse atât într-un buchet curgător, cât și într-unul simplu și elegant.
Freziile
Nici freziile nu sunt o opțiune nepotrivită pentru buchetul miresei. Varietatea de culori și mirosul lor fin le fac foarte potrivite pentru acest aranjament. Cele mai multe mirese optează să introducă freziile în buchet alături de trandafiri. Totuși, pentru că freziile sunt din categoria florilor care se usucă rapid, este bine ca buchetul să fie plasat pe microfon.
Dacă optezi pentru un buchet realizat exclusiv din frezii, e bine să știi că vei avea nevoie de foarte multe flori, ceea ce va ridica destul de mult costul aranjamentului tău.

Alte flori pe care le poți folosi în buchetul tău, in lumanari botez sau nunta sunt și floarea soarelui, iasomia, gerbera sau crinii și nuferii.
Miresele care aleg floarea soarelui au de obicei o tematică rustică a nunții. De asemenea, iasomia este potrivită unui stil ce duce mai mult spre eleganță. Crinii sunt potriviți pentru miresele care nu sunt deranjate de mirosul puternic al acestora, iar costurile acestui buchet sunt destul de reduse pentru că aranjamentul nu ar avea nevoie de mai mult de 7 flori.
Nuferii sunt printre florile care exprimă sensibilitate. Deși o noutate pe piața florilor, nuferii încep ușor să își facă apariția și în buchetele mireselor. Cu toate acestea, este bine să bugetezi o sumă mai mare atunci când optezi pentru nuferi pentru buchet, deoarece costul acestora este încă destul de ridicat.
Tu ce flori vei alege pentru buchetul tău?


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri