11 Martie 2022 publicat în Lifestyle 7 share-uri

Deși atunci când vine vorba de o vacanță în străinătate, indiferent de destinație, te gândești doar la relaxare și distracție, nu trebuie să lași lucrurile la voia întâmplării. De aceea, e recomandat să îți planifici vacanța corespunzător, ca să nu te surprindă aspecte neprevăzute.

Așadar, iată câteva sfaturi utile care îți vor facilita procesul de pregătire, te vor ține în siguranță și te vor ajuta să ai parte de un concediu minunat.

Asigură-te că ai făcut toate testele necesare

În funcție de țara pe care vrei să o vizitezi, trebuie să te asiguri că îndeplinești toate criteriile medicale care să îți asigure accesul în destinația respectivă. Așa că, informează-te din surse oficiale ce fel de teste sau vaccinuri trebuie să faci astfel încât să nu ai probleme la îmbarcare și nici pe parcursul șederii. Este important să ai totul pus la punct și să respecți legile în vigoare în statele respective, ca să nu ai surprize neplăcute, precum să fii nevoită să stai în carantină ori să nu ți se permită accesul în destinațiile respective.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Cum poți să ai o parte de o perioadă în care să îmbini munca cu provocarea de a te afla într-un oraș nou Într-un cuplu, diferențele pot fi atât de înfricoșătoare pentru mintea noastră că ne fac să ne îndoim de relația în care suntem. Este normal să le acceptăm! Interviu cu Diana Lupu, psihoterapeut relațional Soluții pentru îngrijirea pielii uscate și atopice care îți aduc beneficii maxime în sezonul rece

Ia-ți măsuri suplimentare de precauție

Atunci când călătorești într-o țară străină trebuie să îți iei toate măsurile de precauție, ca să rămâi în siguranță și să faci față anumitor scenarii neplăcute care pot apărea. De exemplu, poate o să ai o urgență medicală, o să pierzi sau o să ți se fure bagajele, ori o să întâmpini alte probleme de ordin financiar și logistic. Astfel de situații neprevăzute pot apărea oricând, iar de la relaxare și distracție, poți să treci rapid la stres și irascibilitate. Drept urmare, înainte să pleci într-o vacanță în străinătate, aplică online și apelează cu încredere la asigurari de calatorie, ca să fii protejată.

Verifică-ți actele

Este foarte important să ai actele valabile, ca să eviți probleme de ordin legislativ la plecare. Așa că, în funcție de țara pe care vrei să o vizitezi, asigură-te că ai actele puse la punct. Mai precis, să nu ai cartea de identitate și pașaportul expirate. De asemenea, nu uita că sunt anumite state care îți vor cere viză ca să intri pe teritoriul lor. Este indicat să te interesezi din timp de acest aspect, fiindcă procesul de obținere a unui astfel de document poate fi unul îndelungat. Deci, cumpără biletele de avion doar când te-ai asigurat că ai toate documentele valabile.

Idei creative și super adorabile de cadouri de Paște pentru copii Cum să rămâi dedicat rezoluțiilor tale în 2023. Sfaturi pentru a-ți îmbunătăți stilul de viață Top 4 probleme de organizare în bucătărie și cum să le rezolvi rapid

Gândește-te care e bugetul de care ai nevoie

În prealabil, ai nevoie de un buget suficient de mare încât să te încadrezi în toate cheltuielile pe care le vei face în vacanță. Ia în calcul detalii importante precum cazarea, indiferent că stai la hotel sau în alt loc, mijloacele de transport pe care le vei folosi, restaurantele și obiectivele turistice pe care le vei vizita. În plus, nu uita că s-ar putea să apară cheltuieli neprevăzute, iar banii să nu fie de ajuns. Așa că, recomandat ar fi să iei o sumă mai mare la tine, ca să fii pregătită din punct de vedere financiar, pentru că nu știi ce poate apărea. Poate o să vizitezi un restaurant care are un meniu scump ori o să îți cumperi anumite accesorii sau obiecte vestimentare.

Pe lângă aspectele de mai sus, nu uita să iei cu tine în bagaj doar lucrurile cu adevărat necesare. Nu are rost să îți burdușești valizele cu haine și alte obiecte care nu îți sunt de folos și pe care le vei căra degeaba după tine. De asemenea, indicat ar fi să lași obiectele de lux acasă, precum diverse ceasuri sau bijuterii, ca să nu atragi atenția hoților. În plus, documentează-te cu privire la destinația pe care urmează să o vizitezi. Fă-ți un plan, ca să nu pierzi timpul atunci când ajungi în locul respectiv.

5 Piese vestimentare care să nu îți lipsească din garderobă în sezonul de tranziție Horoscop Karmic: top 3 zodii menite să vindece Karma de familie în 2023 Pasiune în roșu – Red in the city by Mari Luca cu nuanțe din portofoliul #OPI

Sursă foto: Photo by Westwind Air Service on Unsplash


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri