Nevăzătorii pot face aproape orice, doar că diferă modul în care fac asta - Antonia Groza, asistent social la AMAIS

2 Martie 2022 publicat în Lifestyle 314 share-uri

Cum ar arăta o zi din viața noastră dacă totul ar fi în întuneric? Oare am simți mai profund lucrurile din jurul nostru? Sau oare am rămâne descurajați într-o societate prea puțin incluzivă? Despra viața de zi cu zi a unei persoane cu deficiențe grave de vedere ne vorbește Antonia Groza, asistent social, care luptă pentru o lume incluzivă.

Cum ar arăta o zi din viața noastră dacă totul ar fi în întuneric? Oare am simți mai profund lucrurile din jurul nostru? Sau oare am rămâne descurajați într-o societate prea puțin incluzivă? Despra viața de zi cu zi a unei persoane cu deficiențe grave de vedere ne vorbește Antonia Groza, asistent social, care luptă pentru o lume incluzivă.

Pentru persoanele nevăzătoare nevoile sunt aceleași, socializarea, comunicarea și trăirea fiecărei clipe prin mijloacele pe care le au la îndemână. Cu o voință de fier, încurajați de cei apropiați dar și de o asociație care vine în sprijinul antrenării independenței, persoanele cu deficiențe grave de vedere își pot trăi viața frumos și demn.

Garbo.ro: Bună, Antonia! De ce ai ales să lucrezi într-o organizație care are ca beneficiari persoane nevăzătoare? Care sunt provocările când lucrezi într-un astfel de domeniu?

Antonia Groza: Încă din liceu am început să mă întreb care este acea activitate ce mi-ar aduce împlinire. Am ajuns la concluzia că dacă pot să produc o mică schimbare în bine în viețile unor oameni, atunci este ceva valoros. M-am îndreptat către asistență socială, domeniul unde e cea mai mare nevoie de ajutor. În timp ce eram studentă la Sociologie și învățăm despre diferite grupuri vulnerabile, domeniul dizabilității mi-a trezit un interes aparte, dar fără să am în jur persoane cu deficiențe. În anul II am descoperit organizația AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială) și unul dintre proiectele sale - Clubul de Mobilitate Urbană Senseability, CMU pe scurt, unde am început să mă duc ca voluntar în fiecare weekend.

M-a atras pentru că scopul proiectului este integrarea socială a persoanelor cu deficiențe de vedere și dezvoltarea abilităților de viață independentă. E important de subliniat că incluziunea are loc când acționăm în două direcții simultan: nevăzătorii își dezvoltă abilitățile pentru o viață independentă și tipicii (fără dizabilități reglementate) cunosc și înțeleg nevoile celor dintâi. Noi îi aducem împreună.

Ca voluntar, am asistat persoanele nevăzătoare în activitățile de la ateliere: mobilitate cu bastonul, ateliere de tehnologie, gătit sau de modelat ceramică. M-au cucerit de la primul atelier. La AMAIS am găsit o atmosferă prietenoasă, am simțit că e o comunitate unită și am fost plăcut surprinsă de deschiderea și naturalețea cu care îmi răspundeau nevăzătorii la toate întrebările.
În ultimii 4 ani, evoluția mea este de la rolul de voluntar la cel de asistent social full time. Organizez ateliere și mă asigur că facem activități ce se pliază pe nevoile beneficiarilor.

Garbo.ro: Cum este perceput Bucureștiul de nevăzători când vine vorba de accesibilizare?

A.G.: Bucureștiul este un oraș neprietenos, din păcate. Sunt piedici la tot pasul, obstacole ce fac mobilitatea și deplasarea independentă mult mai dificilă decât ar putea fi. Mașinile parcate pe trotuar, stâlpii, gropile, lipsa pavajelor tactile, a semafoarelor sonore sau a hărților tactile în clădirile publice, fac ca orașul să fie dificil de explorat. Unii reușesc să o facă, alții mai greu.

Sursă foto: Asociația AMAis

Garbo.ro: Știm cu toții că Bucureștiul este supraaglomerat. Care sunt soluțiile pentru ca nevăzătorii să circule singuri prin oraș și să aibă o viață cât mai independentă?

A.G.: Nu există o soluție magică prin care nevăzătorii să se deplaseze independent prin București. Contează și motivația fiecăruia de a își dezvolta abilitățile și de a exersa folosirea tehnologiei, a bastonului în mobilitate și capacitatea de a se orienta în spațiu.

Tehnologia s-a dezvoltat foarte mult. Sunt diferite aplicații, de la google maps la aplicația de busolă. Bastonul este un instrument ce nu trebuie să-i lipsească unui nevăzător în călătoriile lui, iar câinele ghid poate să fie un prieten și un suport de nădejde. Pe lângă aceste elemente de bază, se pot dobândi diferite abilități, cum ar fi ecolocația, capacitatea de a se orienta în mediul exterior bazându-se doar pe sunete și modul cum se întorc înapoi. Toate la un loc sunt lucruri importante care contribuie la o viață cât mai independentă.

Garbo.ro: Cum ajută Asociația AMAIS persoanele nevăzătoare? Și ce face pentru tipici (persoane fără dizabilități reglementate) astfel încât să conștientizeze nevoile persoanelor cu deficiențe de vedere?

A.G.: Noi la AMAIS vrem ca toată lumea, indiferent de abilități, gen, vârstă, categorie socială să trăiască și să lucreze în medii prietenoase și incluzive, ce corespund nevoilor lor. Misiunea noastră este să creăm o societate echitabilă pentru persoanele cu dizabilități temporare sau permanente prin aplicarea principiilor designului incluziv în arhitectură, tehnologie, proiecte sociale. Prin design incluziv mă refer la soluții ce răspund nevoilor cât mai multor persoane, indiferent de abilități, vârstă, categorie socială.
Organizăm ateliere, workshop-uri și diverse activități unde persoanele cu deficiențe de vedere își dezvoltă abilitățile pentru o viață independentă. Aducem împreună și tipici. Ei fac fix aceleași activități ca nevăzătorii, dar purtând ochelari opaci. Se pun în „papucii” nevăzătorilor și conștientizează nevoile lor. Așa creștem empatia și nivelul de informare în rândul cât mai multor oameni, fapt ce ne aduce cu un pas mai aproape de un mediu cu adevărat incluziv.

Sursă foto: Asociația AMAis

Garbo.ro: Din experiența ta, care sunt nevoile esențiale ce trebuie îndeplinite pentru ca nevăzătorii să nu mai simtă excludere din partea societății?

A.G.: Nevoile sunt aceleași ca ale oricărui alt om: nevoia de socializare, de stabilitate, de acces la resurse, de autonomie. Pentru a combate fenomenul de excludere, e important să pornim de la demontarea prejudecăților la nivel de societate. Mentalitatea deschisă va pava calea către noi soluții, precum accesibilizarea tehnologică și fizică a spațiilor, sau promovarea educației adaptată nevoilor nevăzătorilor pentru a dobândi abilitățile necesare unei vieți independente.

Garbo.ro: Din ce știi, ce ar vrea nevăzătorii sa stie persoanele tipice despre ei?

A.G.: Cred că în primul rând își doresc să elimine prejudecățile, să știe că nevăzătorii pot face aproape orice, doar că diferă modul în care le fac.

Îmi amintesc prima interacțiune cu o persoană nevăzătoare. Venisem ca voluntar, așteptam în fața clădirii asociației împreună cu o colegă, și vorbeam despre un serial pe care îl văzusem. Și, dintr-o dată, ne trezim lângă noi cu un nevăzător care ne salută și ne zice că și el a văzut serialul despre care vorbeam. În momentul acela mi-au apărut o sută de întrebări: sigur e nevăzător? Cum a putut el să „vadă” serialul?

Până la finalul zilei am aflat foarte multe lucruri. Am învățat că mulți nevăzători sunt independenți și cu ajutorul bastonului și tehnologiei se pot deplasa oriunde singuri. Am învățat că pot „vedea” filme dacă sunt accesibilizate, cu descriere audio a ce se întâmplă în film, și că pot folosi telefonul ca oricare dintre noi, doar că navighează puțin diferit. Ce au în plus este o sinteză vocală care le citește ce se află pe ecranul telefonului. Nevăzătorii pot face mult mai multe decât ne închipuim. Poate nu pot să conducă, dar în rest pot aproape orice, la cum avansează tehnologia e posibil să poată și asta în câțiva ani.

Avem preconcepții pentru că privim nevăzătorii din perspectiva noastră, credem că nu pot merge singuri pe stradă fiindcă ne imaginăm cum ar fi să facem noi asta dacă nu am vedea. Dar noi nu am experimentat să vedem cum e, nu ne-am dezvoltat celelalte simțuri și nu am învățat cum să fim atenți și la informațiile primite pe alte căi decât cele vizuale. Am găsit la club o mare deschidere din partea persoanelor nevăzătoare de a răspunde tuturor întrebărilor, tocmai pentru că și ei își doresc să participe la eliminarea prejudecăților. Încurajez pe oricine citește acest articol să nu se jeneze să pună cât mai multe întrebări atunci când interacționează cu persoane cu dizabilități.

Garbo.ro: Cum se pot dezvolta și antrena abilitățile unei persoane cu deficiențe de vedere pentru a avea o viață independentă?

A.G.: Este nevoie de motivație, exercițiu și oameni dispuși să facă schimb de experiențe și să dea mai departe din cunoștințele lor. Din concluziile pe care le-am adunat de-a lungul anilor, nevoile lor sunt în zona de: mobilitate (mers cu bastonul, cu mijloacele de transport în comun, citirea unor hărți tactile), tehnologie (folosirea telefonului și a unor aplicații, folosirea PC-ului), abilități de viață independentă (gătit, curățenie, împăturit și călcat haine), dezvoltare personală (comunicare, orientare în carieră), dar și activități diverse: ateliere de ceramică, tobe, origami, seri de filme. La AMAIS am construit ateliere pentru fiecare nevoie.

Sursă foto: Asociația AMAis

Garbo.ro: De ce ar trebui o persoană cu deficiențe de vedere să vină către Asociația AMAIS?

A.G.: Tocmai pentru că e locul în care ei își pot dezvolta abilitățile pentru o viață independentă despre care am vorbit, dar și pentru că am creat o comunitate strânsă, un spațiu unde pot socializa și pot învăța unii de la alții.

Garbo.ro: Îmi imaginez că în viața nevăzătorilor e tot timpul întuneric. Din ce ai observat, e ceva diferit la intensitatea cu care trăiesc?

A.G.: Aș vrea să subliniez că nu toți nevăzătorii văd negru. Sunt foarte multe tipuri de percepții vizuale în funcție de gradul deficienței. Chiar și persoanele cu grad 1 grav mai pot percepe contraste puternice sau prezența/ absența luminii.
În ceea ce privește intensitatea cu care trăiesc, cred că aici ține mai mult de individ, de personalitate, valorile și modul în care decide să își trăiască viața. Desigur, lipsa simțului vizual poate face ca anumiți stimuli din exterior să fie percepuți cu mai multă intensitate, din simplul fapt că se pune mai mult accentul pe ele. De exemplu, o persoană nevăzătoare care și-a exersat simțul auditiv pentru a compensa lipsa indicatorilor vizuali, poate simți mai repede un sunet fin decât o persoană tipică. De asemenea, pentru un nevăzător, vocea unei persoane poate avea mai mult impact în crearea unei percepții decât pentru tipici, care și le creează inițial pe baza aspectului. Dar, din nou, diferă foarte mult de la persoană la persoană.

Garbo.ro: Care este cea mai mare satisfacție a ta, ca asistent social, în a lucra cu persoanele nevăzătoare?

A.G.: Mă bucur după fiecare atelier când aud de la participanți că au învățat ceva, că au exersat și acasă și că au mai prins curaj. De exemplu, după ce unul dintre participanți a interacționat cu vânzătorul de la magazin și și-a cumpărat ceva singur pentru prima dată, mi-a spus că, deși a avut foarte mari emoții, este mândru de el pentru că a reușit. Nu am putut după să-mi șterg zâmbetul de pe față toată ziua.

Sursă foto: Asociația AMAis

Mulțumim Antonia Groza, asistent social de la Asociația AMAis pentru informațiile utile și oferirea unei noi perspective prin care putem să ne raportăm la cei din jurul nostru.

Dacă doriți să susțineți activitatea asociației AMAis pentru o lume mai incluzivă, vă rugăm să accesați https://amais.ro/doneaza/, unde fiecare donație reprezintă o cărămidă în susținerea persoanelor nevăzătoare pentru a trăi o viață normală și sigură.


Pasiunile mele eterne sunt scrisul, cititul și comunicarea. Îmi place să mă exprim prin scris la fel de mult cum îmi place să am o discuție reală, autentică cu cineva. Mă bazez pe emoții în orice domeniu aș activa și cred...

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri