Amintiri, scumpe amintiri, cum loviti voi cu putere in moalele sufletului... si apoi va duceti linistit. Prea linistit... Cum zguduiti sufletele pentru cateva secunde si apoi le lasati in transa, cum umpleti goluri pe care prezentul refuza sa le aduca. Si cum apoi plecati... Cum plecati hain si las! Ca si cum nu ati fi fost.

Am spus ca am uitat. Dar imediat dupa ce am spus-o, norul cel greu si plin de urgie s-a abatut asupra mea. Mi-am amintit. O fi fost de vina banca pe care m-am asezat. Poate ochii tulburi si incercanati pe langa care am trecut. Poate dimineata prea rapida care nu-mi da voie sa ma bucur incet de dulceata noptii si a uitarii. Poate cafeaua asta care mi se pare cam amara fara lucrurile de odinioara care obisnuiau sa-mi fie dragi. Poate felul ravasit in care m-am trezit de dimineata sau poate ca blestematele astea de vise impaturite atat de prost in propriile dorinte si mai ales pe timp de noapte.

Amintiri... dragile noastre amintiri... cum vin ele ca o incursiune blanda si trecatoare intr-un trecut dus, ingropat, rasgropat, dar neinviat din morti si te imbratiseaza cu dragoste si dor. Amintirile... besmeticele, frumoasele, naivele, viclenele, inselatoarele, asteptatele vin involuntar, nu cand le ceri tu. Te lovesc pe neasteptate si coltul cel mic de inima se umple de fericire, caldura, nostalgie, amaraciune, tristete, viata si reinviere. Ah.. cum vin ele... cum pleaca....

Tocmai cand le crezi departe, la mii de ani lumina de tine, de trairile tale si de ceea ce ai simtit vreodata... se gaseste un ceva care nu te lasa sa le rupi odata pentru totdeauna fiinta. Dar trecutul te vrea. Se incapataneaza sa revina. Si lui i-a fost dor de tine. Si tie. Si ce imbratisare mai dureroasa, mai pasionala si mai imposibila ca aceasta poate exista in universul tau, in lumea altora....

Amintiri, scumpe amintiri, cum loviti voi cu putere in moalele sufletului... si apoi va duceti... linistit. Prea linistit. Cum zguduiti sufletele pentru cateva secunde si apoi le lasati in transa, cum umpleti goluri pe care prezentul refuza sa le aduca. Si cum apoi... plecati... Hain si las! Ca si cum nu ati fi fost. Si lasati lumea in dor si durere, fugind in stanga si in dreapta si impiedicandu-va in hatisurile confortabile si reale din prezentul prea actual, prea departe de trecut. Cum fara voi sunt un nimic, cum ma demontati usor si ma faceti din cioburi la loc... Cum umpleti ochii de lacrimi si gura de zambet, cum strangeti sufletul si dati palpitatii trupului... Dar... cum reusiti???... Nu sunteti decat niste biete amintiri. Iar eu... eu sunt reala. Eu sunt aici.


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Amintiri....