12 Iulie 2021 publicat în Lifestyle 2 share-uri

Niciodată nu este prea târziu pentru a face o schimbare de efect, care să îți provoace un zâmbet de satisfacție când te privești în oglindă. Dincolo de soluțiile-minune și de dietele-șoc, pe care le găsești la tot pasul, dar care nu au niciun efect benefic asupra organismului, ai nevoie de o strategie pe termen lung.

O alimentație corectă se construiește zi de zi, prin adoptarea unor obiceiuri noi și prin menținerea lor, nu prin specularea unei performanțe de moment, ce atrage după ea efecte contrare.

Oferă-ți o digestie corectă

Înainte de a te preocupa despre ce mănânci, ar trebui să te întrebi cum mănânci. Pentru a-i oferi corpului tău toate beneficiile alimentelor, ai nevoie de o disciplină aparte în timpul micului dejun, al prânzului sau al cinei. Vei sta, deci, doar la masă, pe scaun, și vei mesteca alimentele de cel puțin 15 ori. Nu-ți abate atenția de la masă din pricina televizorului sau a telefonului mobil și ai grijă să iei ultima masă a zilei cu două ore înainte de culcare.

Acordă atenție semnalelor transmise de organism

Uneori, alimentele ne pot cauza probleme fără să ne provoace crize imediat după ce le consumăm. Pentru a ști ce îți face bine și ce îți face rău, urmărește-ți starea de-a lungul săptămânii și ține evidența meniurilor zilnice, pentru a identifica ce anume ți-a indus un anume dezechilibru. De exemplu, boala celiacă poate fi identificată pe fondul stărilor de oboseală, al senzației de slăbiciune, al scăderii în greutate sau al episoadelor de diaree moderată asociata balonarii si durerilor abdominale. Afecțiunea este cauzată de răspunsul imun al organismului la ingestia unor fracțiuni de proteine, precum glutenul, ceea ce duce la distrugerea mucoasei intestinului subțire. În cazul în care manifești simptome similare cu cele descrise mai sus, este cazul să apelezi la un medic specialist.Alte tulburari pot apare frecvent cand exista deficiente enzimatice cum ar fi in cazul intolerantei la lactoza sau la histamina, substante ingerate odata cu alimentele care le contin in procent ridicat

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Cum poți prelua controlul corpului tău prin alimentație și mișcare VREAU SĂ CRESC SĂNĂTOS! 5 Ceaiuri și suplimente alimentare pentru digestie ușoară

Nu neglija hidratarea

Pare un sfat ce ține de evidență, dar nu putem vorbi despre o nutriție armonioasă în lipsa unei cantități suficiente de apă. Având în vedere că organismul uman constă în apă într-o proporție de 60%, este foarte clar că hidratarea îți influențează funcțiile de bază, cum ar fi tensiunea arterială, termoreglarea sau ritmul cardiac. Digestia normală depinde și ea de aportul de apă, iar din cantitatea totală de lichide, doar 30% sunt asimilate din alimentație. Consumul regulat de apă ajută la eliminarea normală a substanțelor nocive rezultate.

Evită alimentele cu efect inflamator

O dietă bogată în anumite alimente poate provoca chiar și afecțiuni cronice severe. De evitat sunt produsele de patiserie, carnea grasă, untura, margarina, smântâna și brânzeturile grase sau preparatele prăjite. Pe măsură ce vei reduce ponderea acestora și vei alege diversitatea în farfurie, vei reduce riscul apariției inflamațiilor din organism. Poți încerca beneficiile dietei mediteraneene, care include pește gras, legume sau fructe proaspete și care exclude alimentele rafinate sau procesate excesiv.

Alimentația copiilor, ca un parc de distracții – sfaturile prof. univ. Răzvan Cherecheș Alimentația și somnul sunt aspectele cu cel mai mare impact asupra calității vieții românilor, conform celui mai recent studiu CIPRA Cum tratăm cancerul cu ajutorul medicinei integrative și soluții din medicina biologică? Medicii români au ocazia să ȋnvețe de la unul din fondatori - medicul elvețian Thomas Rau

Nu transforma zahărul într-o obișnuință

Apropo de alimente rafinate, probabil că zahărul este una dintre plăcerile tale vinovate. Deserturile apetisante sau irezistibila înghețată sunt pretexte foarte bune pentru a transforma zahărul dintr-un prieten pe care îl știm din vedere într-un adevărat partener de viață. Din păcate, consumul regulat sau chiar excesiv este pus în legătură cu creșterea în greutate, favorizarea cancerului, lipsa de concentrare si scaderea imunitatii la copii și cu deteriorarea danturii, dar mai periculos este faptul că ridică nivelul insulinei, ceea ce poate duce la apariția diabetului.

Ceea ce mănânci este la fel de important ca modul în care alegi să te hrănești, așa că acordă atenție sfaturilor de mai sus și vei observa schimbări care îți vor crește încrederea de sine.

Digestie ușoară după o masă copioasă Philips Avent lansează cele mai inovatoare biberoane de până acum, modelul Natural Response care imită forma și comportamentul sânului și se adaptează la ritmul natural de băut al bebelușului Iubirea de sine. Cum poți să te regăsești în câțiva pași simpli

Credit foto: Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri