Sfârșitul de săptămână atât de așteptat de noi toți se presupune a fi pauza de la de la stres și momentul în care trebuie să te reîncarci cu energie și determinare pentru săptămâna care urmează.

Pentru că pare destul de dificil să comprimi toate activitățile care îți fac plăcere în cele două zile libere de care dispui, ar fi indicat să ai totul prestabilit pentru a nu pierde timpul. Totuși, îți vom veni în ajutor în acest sens și articolul de astăzi vine cu propunerea unei zile ideală de duminică. Desigur, poți adapta programul în funcție de ceea ce îți dorești să faci și timpul de care dispui, dar te poți inspira din activitățile pe care ți le propunem!

Cum altfel poate începe ziua decât cu micul dejun?

Fă un obicei din a obișnui întreaga familie  să nu neglijeze acestă parte a mesei și să consume ceva cât mai sănătos și care să le aducă un important aport de fibre și minerale. Cei mici pot fi mai greu de convins, însă pe vegis.ro găsești variante de musli cu diverse arome și culori care îi vor face ceva mai entuziasmați de micul dejun. Fă din mâncarea sănătoasă și dieta echilibrată o regulă și vei veea cum va deveni parte din stilul vostru de viață.

Dedică duminica unei experiențe unice!

Nu este niciodată prea târziu să faci ceva atipic, mai ales când vorbim despre survol cu elicopterul. Este o activitate ce merită trăită cel puțin o dată în viață, iar copiii vor fi mai mult decât încântați! O idee excelentă de a petrece timp de calitate cu familia pe care o găsești disponibilă pe complice.ro.
 

La fel ca în cazul micului dejun, nici prânzul nu trebuie neglijat. Dumnica este despre relaxare și timp util, așa că luați masa în oraș, într-un cadru intim și savurând mâncare de-li-cioa-să! Recomandarea în acest sens este restaurantul Pescăruș, iar dacă aveți noroc de o duminică însorită, vă puteți bucura de soare și priveliștea lacului Herăstrău de pe terasa restaurantului.


 
Atât de multe activități duc iremediabil spre nevoia de a fi în confortul propriei locuințe. Până e timpul pentru somn, poți juca un joc de echipă și de strategie împreună cu copiii. Activitatea va fi una antrenantă chiar și pentru cei mari, iar simplul fapt că sunteți unul în prezența celuilalt face mai mult decât orice altceva! Alege un joc ingenios, care să placă tuturor de pe educlass.ro.
 
Pentru că aveți nevoie de odihnă pentru noua săptămână care urmează, cel mai bine ar fi să vă programați ora de culcare astfel încât să vă asigurați necesarul de 8 ore de somn. Alege o carte inspirațională de pe libris.ro și o cămașă de noapte din satin de pe sevensins.ro în care să te simți cât mai confortabil. Tu cum vezi dumnica ideală?
 

Foto homepage: Pexels/ Kaboompics .com


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri