Că va iubi partea ta frumoasă și va vindeca pe tăcute și ruinele. Că va repara. Va îmbrățișa. Va înțelege fără să explici.
Dar, în realitate, nu a fost așa.
Când m-am prăbușit, am fost doar eu cu mine. Niciun el, niciun braț întins, niciun „hai că trecem împreună”. A fost liniștea dureroasă a lipsei. Și golul acela care nu cerea iubire, ci o luptă. Una interioară, cruntă, dusă fără martori.
Am căutat să mă salveze cineva. M-am agățat de promisiuni, de vorbe dulci, de prezențe ocazionale. Dar niciuna n-a fost suficient de mare ca să-mi umple abisul.
Apoi am înțeles: nu mă va salva nimeni. Nu cu adevărat
Pentru că adevărata salvare nu vine din afară, ci dintr-o ruptură. Dintr-un moment în care te vezi, în sfârșit, întreagă, chiar și spartă.
Nu iubirea m-a ridicat.
Ci durerea.
Durerea aia tăcută, care te obligă să stai cu tine, până te cunoști.
Durerea care nu pleacă atunci când o ignori, ci doar când o străbați.
M-a salvat suferința aceea care m-a pus față în față cu cine sunt când nu mă iubește nimeni.
Cu cine sunt când nu mă alege nimeni.
Cu cine sunt când nu mă vede nimeni.
Și acolo, în acel gol, m-am văzut. Nu perfectă, dar vie. Nu întreagă, dar puternică. Nu salvată, dar trezită.
Am învățat să stau cu mine în nopți grele.
Să-mi țin mâna singură când totul tremura.
Să-mi vorbesc frumos când lumea îmi spunea altfel.
Să-mi fiu acasă.
Citește continuarea pe confesiunileuneifeterele.ro
Încă din copilărie, cuvintele au fost lumea mea. Scriam povești, versuri, jurnale intime. Găseam în scris o modalitate de a mă exprima, de a înțelege lumea din jur și pe mine însămi.
Ca redactor,...

Șahul românesc crește: peste 1.700 de legitimări noi în 2026
Anastasia-Iulia Ilie, aur la bârnă în Campionatul Național al Junioarelor
Gimnaste junioare s-au întrecut la Lugoj în prima zi a Campionatului Național
Manualele pentru clasa a IX-a au fost aprobate la 63 de discipline