"Peelingurile chimice sunt cu certitudine soluțiile pe care le avem la dispoziție pentru a obține un ten perfect. Tenul va arăta după o astfel de procedură mult mai luminos, mai neted, cu textură mult îmbunătățită, cu un ton uniform și cu ridurile fine diminuate." - dr. dermatolog  Adelina Vasilescu Dianu

Ce înseamnă un peeling chimic profesional în clinica dvs?

Peelingul chimic este un tratament dermato-cosmetic foarte popular în zilele noastre, ce se efectuează în clinică în câțiva pași simpli. Este o procedură destul de rapidă ce ne aduce o mulțime de beneficii, indiferent de tipul de ten. Practic tratamentul constă în aplicarea unor soluții de acizi exfolianți pe ten, care vor produce regenerare celulară și îndepărtarea celulelor moarte de la suprafața pielii. Există mai multe tipuri de peeling chimic, în funcție de cocktailul de acizi, pH-ul soluției și modul de acțiune al acestora, astfel protocolul de aplicare va fi diferit de la produs la produs. Anumite peelinguri presupun lasarea substanțelor active pe ten până a doua zi, în timp ce altele au un interval strict de acțiune, după care trebuie îndepărtate de pe piele în cabinet.

Kudika Tarot

De ce ar trebui să apelăm la o astfel de procedură? Care sunt beneficiile?

Peelingul chimic face parte adesea din protocolul de tratament al multor probleme ale pielii, printre care cele mai frecvente sunt: acneea și cicatricile postacneice, melasma, hiperpigmentarile postinflamatorii, pielea fotoimbatranită. Adică, prin aceste tratamente, îmbunătățim regenerarea și exfolierea pielii, scădem secreția de sebum în acnee și inhibăm producția de melanină în cazul petelor pigmentare. Dar nu trebuie să apelăm la peeling chimic doar atunci când avem o problemă. Și un ten normal poate beneficia de pe urma acestui tratament, prin efectul de reînnoire cutanată pielea va fi mult mai luminoasă, cu un aspect mai tânăr, mai fresh, iar datorită exfolierii vom permite produselor pe care le folosim ulterior în rutină să pătrundă mult mai bine în piele.

Citeste si:
SPA la tine acasă: de ce ai nevoie pentru o zi de răsfăț
SPA la tine acasă: de ce ai...

Cărui tip de ten îi este adresat un astfel de procedeu? Există restricții în cazul în care tenul este unul cu diferite probleme? Vă rog să specificați și vârsta la care putem începe un astfel de tratament.

Există diferite tipuri de peeling chimic, pentru diferite tipuri de ten, de la cel normal, mixt sau gras cu tendință acneică, până la cel sensibil sau uscat. Bineînțeles, nu putem face tratamentul în cazul pacientelor însărcinate sau care alăptează, (ca majoritatea procedurilor dermato-cosmetice), sau în cazul unor afecțiuni active ale pielii cum ar fi dermatite, herpes activ sau alte infecții pe zona de tratament. Iar în ceea ce privește vârsta, nu există o limită de vârstă de la care începem tratamentele, deoarece în acne, de exemplu, problema tipică adolescenței, este necesar să începem un protocol de tratament cât mai rapid, din cauza riscului de vindecare cu cicatrici a leziunilor de acnee. Astfel că avem mulți pacienți cu vârsta de 16-18 ani, cărora le recomandăm acest tratament, bineințeles în cadrul unui plan complex ce include o rutină strictă și acasă.

De câte feluri este un peeling chimic la Avra Institute?

În ultimul timp tendința este de a alege peelinguri superficiale, cu efecte adverse minime sau inexistente, în detrimentul celor medii sau profunde care au riscuri mai mari în perioada de vindecare a pielii. Astfel, la Avra Institute, avem diverse variante de peelinguri superficiale cu exfoliere pentru ten gras sau acneic, pentru ten cu pete pigmentare, pentru ten sensibil sau reactiv, și o categorie aparte de peelinguri de biorevitalizare. Aceste peelinguri de biorevitalizare sunt o soluție modernă ce vine să înlocuiască tradiționalele peelinguri medii ce aveau o recuperare îndelungată. Datorită tehnologiei de incapsulare a acizilor, avem un efect puternic regenerant, de stimulare a sintezei de colagen în profunzime, fără a avea exfoliere sau disconfort la suprafața pielii. Acestea vor fi soluția perfectă pentru persoanele ce își doresc să obțină efectul de întinerire a pielii printr-un peeling chimic.

Există perioade optime din an în care ar trebui să efectuăm o astfel de procedură estetică? Care sunt acestea? De câte ori recomandați un peeling chimic?

Pentru peelingurile superficiale clasice, ce presupun exfolierea ușoară a pielii, recomandăm să fie făcute în sezonul rece, de toamnă până primavara. Peelingurile de biorevitalizare care nu determină deloc exfoliere sau sensibilizarea pielii, pot fi făcute pe tot parcursul anului. După fiecare tratament, pacientul va primi recomandările de îngrijire acasă, ce includ în general folosirea unui produs hidratant, reparator, și a unui produs cu factor de protecție solară. În funcție de problema pe care dorim să o tratăm, vom stabili un plan de tratament ce include de obicei un minim de 3-4 ședințe, spațiate la interval de 2-4 săptămâni.

Ar putea fi soluția unui ten perfect? Cum arată tenul nostru după această metodă de înfrumusețare?

Peelingurile chimice sunt cu certitudine soluțiile pe care le avem la dispoziție pentru a obține un ten perfect. Tenul va arăta după o astfel de procedură mult mai luminos, mai neted, cu textură mult îmbunătățită, cu un ton uniform și cu ridurile fine diminuate.

https://avrainstitute.ro/tratamente-femei/tratamente-faciale-femei/


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri