Cand am fost pentru prima oara la psiholog, eram insarcinata, hotarata sa renunt la scoala si sa ma marit. Vedeam peste tot vinovati...

Omul are nevoie de o poveste pentru a invata sa isi traiasca viata… Psiholog Constantin Cornea

“Cand am venit prima data la tine, eram insarcinata, hotarata sa renunt la scoala si sa ma marit. Vedeam peste toti vinovati si o singura persoana care ma iubea si anume iubitul meu. La capitolul vinovati imi treceam parintii, profesorii, prietenii, societatea. Toti voiau ceva de la mine si nu stiau sa imi dea nimic in schimb.

Parintii m-au crescut asa cum au inteles ei ideea de parenting neconditionat, probabil fara sa o inteleaga cu adevarat.  Nu m-au certat niciodata fiindca eram printesa lor. Ma laudau si pentru ceea ce nu faceam, imi spuneau ca sunt frumoasa si desteapta asa cum nu a mai vazut pamantul. Nu mi-au cultivat increderea in sine, ci increderea ca eu sunt deasupra tuturor si mi se cuvine totul by default, fara ca eu sa depun cel mai mic efort. Din pacate, notele de la scoala nu erau pe masura. Dar mama nu credea ca ele reflecta realitatea caci realitatea perceputa de ea era distorsionata. Pentru notele slabe invinovatea profesorii care nu stiau sa predea modern, colegii care nu se ridicau la nivelul meu, dar nu si modul gresit in care imi era implementata educatia. Eu eram o minunata si lumea nu intelegea asta.

Inca de mica, mama, mi-a vorbit despre sex, doar ca eu am inteles sexul gresit. Am inceput sa ma masturbez de la aproape 8 ani. Ma simteam mai mereu excitata si eram dornica sa vad poze cu alte persoane dezbracate. Mai tarziu, nu a fost greu sa dau de ele, pentru ca avand tableta tot timpul la dispozitie, m-am uitat pe net la tot ce se poate in domeniu.

De asemenea, mama statea tot timpul dupa mine si nu lasa pe nimeni sa spuna ceva urat de mine. La joaca era langa mine, pe strada, in magazine, pe strada. Puteam sa aleg orice si cu mintea mea de copil chiar o faceam. Asa am ajuns sa avem o gramada de lucruri pe care le “agatam” de peste tot doar pentru ca sclipeau sau pentru ca o auzeam pe mama ca erau scumpe. Mama era de parere ca eu stiu ce imi trebuie, ce vreau si trebuie sa imi respecte dorintele, altfel imi ingradeste libertatea de a alege si ma traumatizeaza daca nu imi cumpara.

Inca de cand m-am nascut, m-a imbracat cu cele mai frumoase si mai scumpe haine. Mi-a facut mii de poze pe care nu m-am uitat aproape niciodata. Zilele mele de nastere erau adevarate spectacole pentru invitati, in cele mai alese locuri, cu clovni, printese din povesti, animale fantastice si sute de cadouri. Eram in centrul atentiei si imi placea asta.

In tot acest timp, m-a dus la tot felul de cursuri cum ar fi: dansuri, balet, inot, desen, muzica, instrumente musicale, calarie etc. La toate stateam doar cat voiam eu, pana mi se parea mie sau mamei ceva. Si de fiecare data stateam prea putin pentru a invata cu adevarat ceva. Toate erau puse alandala, eu nu invatam mare lucru. Ce am invatat a fost sa am pretentii si sa ma supar daca nu eram in permanenta in centrul atentiei. Ceea ce era destul de greu atunci cand facem activitati de grup. Pentru a ma feri de trauma de a nu fi apreciata, mi-a luat profesori personali pe care ii schimbam pe banda rulanta.

Pot spune ca am avut o copilarie de poveste si o adolescenta de cosmar. Cosmarul a inceput atunci cand au inceput sa imi placa baietii. Si culmea, cei pe care ii placeam eu, indiferent cat de mult ma aranjam si incercam sa ii fac sa ma placa, nu imi dadeau atentie. Iar asta ma debusola facandu-ma sa am crize de isterie acasa. Urlam, tipam, ma certam cu ei din nimic. Nu ma puteau opri in nici un fel. Nu le recunosteam autoritatea, iar de explicatii nu aveam nevoie. Ii faceam cum imi venea la gura, mama incerca in fel si chip sa imi intre in voie. In timp ce tata bolborosea si ii reprosa mamei faptul ca nu l-a ascultat niciodata atunci cand ii spunea ca a-ti iubi copilul inseamna totusi a oferi indrumare si a seta niste limite in acelasi timp.

La un moment dat, in clasa a VIII-a, l-am cunoscut pe el. Era destul de uratel, dar plin de tupeu. Dupa ce ma refuzasera cei pe care eu ii placeam, am preferat sa intru intr-o relatie cu “uratelul”.

La banchetul de final de clasa a VIII-a, uratelul mi-a dat sa beau. De fapt, toti beam. Banchetul il faceam la un restaurant, la etaj. Jos erau parintii. Rar venea cate un parinte sa vada ce facem si nu spunea nimic daca ne vedea ametiti. Uratelul, dupa ce m-a ametit bine, mi-a spus ca daca nu ma culc cu el, ma paraseste. Am crezut ca innebunesc. Era singurul despre care credeam ca ma iubeste.

Cand am auzit ca vrea sa ma paraseasca, am inceput sa plang si sa il rog sa nu o faca. A plecat pana jos si a revenit cu cheile masinii parintilor lui. Asa mi-am inceput viata sexuala, pe bancheta din spate. Exact cum vedeam in filmele americane, dar cum nu mi-as fi dorit sa se intample vreodata.


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Jurnalul unei pustoaice insarcinate la 14 ani.