21 Aprilie 2008 publicat în Familie 6 share-uri

Psihologii au dat mai multe explicatii si motive pentru care consideram ca o anumita persoana este cea potrivita, chiar daca avem cele mai mari sanse sa ne inselam.
Numeroase cupluri, ferm convinse ca s-au casatorit cu persoana nepotrivita, au parte de o relatie armonioasa si fericita. In schimb, alte cupluri aflate la inceputul casnicie, absolut sigure ca si-au gasit sufletul pereche, dupa cateva luni sau ani, constata ca s-au inselat si divorteaza. Intr-un studiu efectuat sub supravegherea psihologului Neil Clark Warren, se arata de ce unele relatii reusesc acolo unde altele dau gres. Studiul porneste de la experienta personala a 5000 de persoane casatorite si in special a 200 de cupluri ce se bucurau de o casnicie “fericita”. Rezultatul studiului arata ca asa-zisul “coeficient de compatibilitate” este determinat in special de existenta a 29 de trasaturi, printre acestea numarandu-se valorile religioase, ambitia si nivelul energiei. Si cu cat partenerii sunt mai compatibili din aceste puncte de vedere considerate “critice”, cu atat cresc sansele unei casnicii reusite. Daca partenerii se potrivesc din aproape toate punctele de vedere, atunci sansele unei casnicii excelente sunt maxime. Asadar, in loc sa irositi timp pretios asteptandu-l pe Mr. Right, incercati sa priviti lucrurile dintr-un alta perspectiva. Acordati sanse barbatilor din jurul vostru! Se prea poate sa fi trecut pe langa dragostea vietii voastre si din lipsa de atentie sau visand la Fat-Frumos sa nu o fi sesizat...
Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Tehnici de meditație personalizate: Cum să alegem metoda potrivită în funcție de starea noastră de spirit  7 sfaturi despre spălarea corectă a fructelor și legumelor MARELE Horoscop al Lunii Mai 2023: previziuni astrale complete pentru fiecare zodie în parte

Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri