Aceste sculpturi, reflectă stilul baroc al perioadei elenistice și se remarcă prin starea vopselei rămasă aproape intactă. Săpăturile de la Laodiceia fac parte din proiectul „Moștenire pentru Viitor”, inițiat de Ministerul Culturii și Turismului din Turcia, program inițiat special pentru a conserva patrimoniul arheologic al Anatoliei și a-l transmite generațiilor viitoare.
Sculpturile și vopseaua cu care au fost pictate
Arheologii turci au descoperit grupul de sculpturi denumit Scylla în timp ce restaurau clădirea Teatrului de Vest din Laodikeia, aflată în interesul Patrimoniului Mondial UNESCO. Grupul sculptural include capul și mâna monstrului devorator de oameni, Scylla, corpul lui Odiseu, două sculpturi cu trenul superior care aparțin tovarășilor lui Odiseu, care au fost atacați și uciși de câinii sălbatici din jurul taliei lui Scylla și prora navei lui Odiseu.
”Grupul Scylla”, numele pe care îl poartă aceste sculpturi descoperite recent, a fost creat la începutul secolului al II-lea î.Hr. de Athanadoros, Hagesandros și Polydoros din Rodos. Singura copie cunoscută a acestui grup de sculpturi (aflată inițial în vila de vară a împăratului Tiberiu, 14-37 d.Hr.) a fost descoperită în fața unei peșteri din Sperlonga, Italia, în 1957.
Grupul Scylla din Laodiceia, datează din perioada împăratului Augustus (27 î.Hr. - 14 d.Hr.) și este cel mai vechi grup de sculpturi de acest fel descoperit până în prezent. De asemenea, ele sunt apreciate pentru vopseaua intactă, stilul, estetica dar și calitatea artistică.
Se crede că aceste sculpturi ar fi fost expuse la etajul al doilea al Teatrului Vestic, ceea ce a ajutat la conservarea vopselei sale. În plus, se crede că în anumite zile ale anului, un povestitor (Rhapsodos) ar fi citit publicului aflat la teatru din opera lui Homer, respectiv Odiseea, în timp ce sculpturile erau expuse pe scenă. O parte din acestea au rămas intacte, în timp ce altele au fost rupte și aruncate sub camerele din culise din cauza tranziției de la păgânism la creștinism.
Povestea Mitologică a Scyllei
Iliada și Odiseea lui Homer sunt printre cele mai importante opere literare ale perioadei antice. Dacă Iliada relatează evenimentele războiului troian, Odiseea urmărește întoarcerea lui Odiseu, regele Itacăi, în patrie după zece ani. Conform epopeilor, aheii au câștigat războiul troian datorită inteligenței și vicleniei lui Odiseu, iar călătoria sa spre casă a fost plină de aventuri. În Odiseea, întâlnirea dintre Odiseu și monstrul marin Scylla are o importanță semnificativă. Scylla este descrisă ca un monstru marin cu partea superioară a corpului de femeie și partea inferioară înconjurată de câini sălbatici, stând la pândă în Strâmtoarea Messina (în largul coastei Italiei). Pe măsură ce nava lui Odiseu trece prin fața peșterii unde locuia acest monstru, câinii săi atacă și devorează șase dintre tovarășii săi (Stesios, Ormenios, Ankhimos, Ornytos, Sinopos și Amphinomos).
Laodiceia: Moștenirea Antică a Denizliului
Laodiceia, situată în partea de nord a orașului Denizli, a fost fondată de regele Antioh al II-lea Theos și a fost numită după soția sa, regina Laodice. Orașul este o destinație de neratat, cunoscut ca fiind unul dintre cele mai mari centre comerciale din istorie. Laodiceia a avut, de asemenea, o mare importanță pentru lumea creștină. Biserica Laodiceiană, unul dintre cele mai vechi exemple supraviețuitoare ale celor șapte biserici menționate în Noul Testament, a transformat orașul într-un centru religios la nivel metropolitan în perioada romană. Laodiceia atrage atenția și astăzi datorită proximității sale față de Pamukkale.
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice
3 noi terapii celulare aprobate de FDA. 74% dintre studiile aflate în desfășurare sunt dedicate oncologiei
Cancerul de sân triplu negativ (TNBC) în România. Sondaj: 7 din 10 paciente chestionate cu TNBC au până în 50 de ani