22 Aprilie 2024 publicat în Entertainment 2 share-uri

IN ACEST ARTICOL:

Draga Olteanu Matei a lăsat în urmă o moștenire fabuloasă teatrului românesc. A interpretat roluri în peste 90 de filme, 100 de producții de televiziune și 50 de piese de teatru, cât și în numeroase producții ale Teatrului Național Radiofonic. A strălucit la orice pas. „Când trece prin teatru, ne lipeam de zic. Așa era Draga. Avea siguranța profesionistului”, spunea actorul Tomi Cristin într-un interviu pentru TVR. 

 

Marea actriță a fost iubită din primele clipe ale vieții sale, iar tatăl ei i-a ales un nume pe măsură, Draga.

„Tatăl meu a vrut să-mi pună numele ăsta. Eu m-am născut la Spitalul Militar, am avut 5,800 kilograme, mi s-a pus o funduliţă roşie de mână şi m-au purtat prin tot spitalul să mă arate şi tatăl meu a zis să poarte numele Draga să fiu dragă tuturor. Adevărul e că eu întâlnesc foarte multă iubire şi ofer la rândul meu toată inima mea, tot sufletul meu. Însă mă bucur mult de dragostea pe care mi-a arătat-o publicul, e cel mai mare cadou”, povestea în urmă cu mai mulți ani regretata actriță.

Primul spectacol, care se numea „Prinţesa din pădurea adormită”, l-a pus în scenă la vârsta de 13 ani, în perioada în care era elevă la Liceul „Iulia Hasdeu” din Lugoj. Ulterior, a făcut parte din echipele de amatori, fie ale școlii, fie ale Casei Armatei, pe care, de obicei, ea le conducea.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Arena Elevilor 2025 – cel mai mare eveniment de orientare în carieră din Europa: peste 100 de speakeri și 3.000 de participanți Darul care chiar spune ceva despre persoana dragă și cum îl alegi Ce înseamnă când pierzi o bijuterie care îți era dragă? Ce mesaje din lumea subtilă ți se transmit?

În jurul vârstei de 17 ani s-a mutat la Brașov, unde a intrat într-o grupă de amatori, la Casa Centrală a Armatei. În 1956 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L Caragiale”, iar în septembrie același an a debutat în teatru în piesa „Ziariștii” de Alexandru Mirodan.

De-a lungul carierei sale a jucat în piese de teatru de succes: „Coana Chiriţa” după Alecsandri, pentru care a scris și un scenariu de film în două serii (Coana Chirița – 1986 și Chirița la Iași – 1987), „Gaițele” de Kiriţescu (1977), „Căruța cu paie” de Mircea Ștefanescu, „Hagi Tudose” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, „Pisica în noaptea de Anul Nou” de D.R. Popescu, „Autorul e în sală” de Ion Băieşu etc.

Scrisoare de dragoste către toamnă: confesiuni dintr-un anotimp al transformării Alchimia Prosperității: Horoscopul Banilor pentru 27 Octombrie – 2 Noiembrie Soția primește o scrisoare de divorț de la soț, iar răspunsul ei este genial

Pe scena Teatrului Național a mai jucat în piese precum „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, sau în „Crimă pentru pământ”, o dramatizare după romanul cu același nume al lui Dinu Săraru.

Și în televiziune a avut mare succes. Pe micile ecrane a avut apariții memorabile îndeosebi în programele de varietăți și de Revelion. A format un cuplu fabulos alături de regretatul Amza Pellea, jucând-o pe Veta, soția lui Nea Marin, în numeroase show-uri televizate și în filmul artistic „Nea Marin miliardar”.

„Amza a făcut un personaj naţional. Eu am jucat-o pe Veta în Nea Mărin. Mi-am dorit foarte mult şi mi-a fost teamă să nu-mi ia rolul o altă colega. Chiar am vorbit cu Amza şi îi spuneam că aş fi fost foarte suparată dacă nu mă alegea pe mine”, își amintea Draga Olteanu Matei.

De VINERI se schimbă SOARTA! 4 zodii cărora Universul le împlinește dorințele Horoscop Mai 2026 pentru toate zodiile: Mai multă acțiune, mai puține ezitări! Liniștea de după furtună (haos) Gravuri pentru bijuterii personalizate: cum alegi varianta potrivită?

De asemenea, a fost protagonista serialelor TV Cuscrele (2005-2006) și a jucat și în Narcisa Sălbatică (2010-2011). Alte filme, pentru marele ecran, în care a jucat sunt Haiducii (1966), Răzbunarea haiducilor (1968), Frații Jderi (1974), Toamna bobocilor (1975), Eu, tu, și… Ovidiu (1978), Acțiunea „Autobuzul” (1978), Buletin de București (1983), Rămășagul (1985), Căsătorie cu repetiție (1985), Ministerul comediei (1999) sau Faimosul Paparazzo (1999).

A avut numeroase roluri în Teatrul Naţional Radiofonic, cum sunt cele din „Hagi Tudose”, „Întâlnire cu Vasile Alecsandri”, „Milionarul”, „Momente şi schiţe”, „Muşcata din fereastră” sau „Visul unei nopţi de iarnă”.

Marele Tranzit din 12 august: Cele 6 zodii favorizate de cer la apogeul Perseidelor Horoscop detaliat AUGUST 2026 pentru toate zodiile: mega energia eclipselor poate schimba destinul unor zodii Mai puțin înseamnă mai mult: Ghid pentru a-ți crea o colecție-capsulă de bijuterii cu adevărat specială

Marea iubire

Draga Olteanu Matei a fost măritată de trei ori. Primele două căsnicii s-au încheiat din cauza infidelității bărbaților, dar cea de-a treia a fost una fericită. Pe 13 octombrie 1970 s-a căsătorit cu Ion Matei, doctor în Piatra Neamț, la doi ani după ce s-au cunoscut. Cei doi au fost împreună 44 de ani, până la moartea acestuia.

„Sunt supărată. Supărarea asta nu va trece niciodată. O să moară odată cu mine. Vă spun sincer că aş fi preferat să mor şi eu odată cu el. Dacă există o mare dragoste, cum am trăit eu, ţi se pare că nimic nu mai are rost. 44 de ani am fost foarte fericiţi. Nu a existat niciun secret al longevităţii. Există oameni deştepţi şi oameni tâmpiţi. Oamenii deştepţi se înţeleg bine între ei până la bătrâneţe, îşi descoperă unul altuia motive de admiraţie, lucrurile se încheagă în aşa manieră încât unul fără celălalt nu poate să facă nimic”, a declarat la un moment dat Draga Olteanu Matei, potrivit Libertatea.

Maica Domnului le poartă rugăciunea mai departe acestor 4 zodii. După zile de mari încercări, sufletul lor poate respira din nou 28 noi –Saturn intră în mișcare directă în Pești. 5 zodii lasă în urmă o perioadă grea la final de an și își recapătă lumina Ultima Lună Plină a anului este cu noroc pentru 4 zodii, șterge urmele lui Mercur retrograd! Mici minuni practice în viețile lor

„Asta e dragostea profundă care începe din tinereţe cu atracţia fizică şi se continuă cu iubirea. Ajungi să îl iubeşti pe celălalt cu toată fiinţa ta, respiri odată cu el, plângi odată cu el, râzi odată cu el… Aşa a fost viaţa noastră”, a mai spus ea atunci.

Motivul pentru care nu a avut copii

Chiar dacă iubirea dintre ea și soț era mare, regretata actriță nu și-a dorit niciodată copii: „Eu nu am vrut să fac copii niciodată. Îmi sunt foarte dragi, dar nu mi-am dorit pentru că eu cred o treabă pe care nu vreau s-o spun în public, pentru că ar fi foarte decepţionate mamele”, a afirmat ea în urmă cu mai mult timp.

„Dar amintesc un proverb bătrânesc foarte înţelept: cine are să-i trăiască, cine nu să nu-şi dorească. În zilele noastre, ar trebui să ne gândim la partea a doua a proverbului”, spunea atunci Draga Olteanu Matei.

Recomandări de lecturi cosy, perfecte pentru luna noiembrie 5 NOI -Lună Plină în Taur: Câteva zodii au parte de revanșa sorții, ceva frumos li se va întâmpla sub această Lunație magică 5 NOI -Lună Plină în Taur: Câteva zodii au parte de revanșa sorții, ceva frumos li se va întâmpla sub această Lunație magică

O stea printre stele

Draga Olteanu Matei a fost internată pe 13 noiembrie la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, după ce a fost transferată de la Spitalul Județean Piatra Neamț, din cauza unei hemoragii digestive. Chiar dacă medicii au făcut toate eforturile ca să o salveze, starea sa s-a degradat, ea având multiple afecțiuni, și s-a stins pe patul de spital.

În noaptea de 17/18 noiembrie 2020, marea actriţă Draga Olteanu – Matei, reprezentantă a generaţiei de aur, a murit la vârsta de 87 de ani. Aceasta își doarme somnul de veci în Cimitirul Eternitatea din Piatra Neamț, alături de soțul ei.

Foto: Shutterstock.com


Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM....

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri